Atunci când vine vorba de mâncare, de ce punem pe masă, de obiceiurile sănătoase pe care le dezvoltăm în familiile noastre și mai ales cu cei mici, subiectul se poate dezbate în zeci și zeci de rânduri. Dar totuși cum poți să îmbini învățarea și hrana, într-un mod armonios, astfel încât, pe viitor, copiii să poată lua cele mai bune decizii în ceea ce privește sănătatea lor?
Mi-am adus aminte de Jamie Oliver și al său Food Revolution. Dacă un copil de 6 ani nu știe să recunoască aproape nici o legumă dintre cele care i-au fost arătate, cum să te gândești dacă a văzut vreodată unde crește una, cum se cultivă, cum se îngrijește, cum se taie sau cum se pregătește în mâncare. Așa se întâmplă cu toate lucrurile din viața copiilor noștri: pâinea vine direct de pe raftul magazinului (eventual în pungă și deja tăiată), nu mai știe nimeni din ce se face sau cum se frământă. Brânza sau cașcavalul se găsesc în ambalaje frumos colorate, fără să știm (nici măcar noi, adulții) din ce sunt făcute. Și tot așa…
Și spun toate acestea pentru că mi se pare important (dar atât de important) ca cel mic să învețe, normal și firesc (așa cum învață cifrele sau cum învață să facă un puzzle sau să construiască o mașinărie lego) despre ce ne oferă natura, ce punem în farfurie, cum trăiesc animalele etc. Cum se fabrică una sau alta, cum facem alegerile care contează pentru noi și pentru pământ (vezi agricultura intensivă sau fermele de exploatare a animalelor/păsărilor etc). Să învețe despre reciclare, despre cum să se integreze și să fie de ajutor comunității în care trăiește.
Copiii preiau informațiile pe care noi le oferim, ceea ce le punem la dispoziție. Așa este și cu mâncarea, cu ”bună ziua” sau ”mulțumesc”, cu ecologia sau bucătăritul. Învață să selecteze ceea ce este bun pentru ei prin exemplul pe care îl dăm zi de zi. Învață să facă alegerile potrivite lor atunci când noi suntem echilibrați în tot ceea ce le punem la dispoziție, în familie, în fiecare moment. Nu vreau să fiu ipocrită și să zic că în familia noastră se mănâncă doar nuci, semințe și castraveți (bio…). Mă străduiesc să le ofer o alimentație echilibrată și variată. Și mă iau și după instinctele lor, încă nu foarte (spre deloc) alterate de tonele de zahăr, conservanți, coloranți, sare și altele asemenea, pe care le găsim în atâtea și atâtea produse din magazine. Și atunci când știi ce mănânci și de unde provine, totul se schimbă, nu-i așa?
Cam așa am pățit eu cu cașcavalul Hochland. Și nu zic asta (doar) de reclamă. L-am redescoperit odată cu oportunitatea de a vedea cu ochii mei și de a auzi cu urechile mele povestea lui, de a-i întâlni pe oamenii care cred în acest produs și fac totul pentru ca el să fie așa cum trebuie să fie. Iar pentru mine a contat să văd și să gust cașcavalul direct de la sursă.
Dar m-am lungit cu vorba și eu voiam doar să vă împărtășesc că 20 de familii (adulți și copii) au avut parte de o experiență frumoasă și, cred eu, foarte educativă, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici: o vizită la fabrica de cașcaval Hochland, de la Sovata.
Am fost și eu acolo și ceea ce am văzut și ce am auzit mi-a schimbat percepția asupra multor lucruri. Poate că este un lucru mărunt pentru altcineva, dar eu am aflat că în fermele de vaci din zona Târnavelor, de la care se colectează laptele care va deveni cașcaval, în fabrica de la Sovata, trăiesc, dau lapte și fac viței, animale care cresc în aer liber și sunt hrănite natural. Am aflat chiar de la cei care se ocupă în detaliu de calitatea produselor Hochland că este foarte important pentru ei să respecte aceeași rețetă de cașcaval, 100% românească, încă din 1976, să respecte rigorile germane de calitate și mai ales să nu adauge în produs nimic din ce ar putea să știrbească din reputația cașcavalului. Mai exact, ingredientele sunt simple și puține: lapte, cheag și sare. Pe tot parcursul vizitei, câştigătorii au fost însoţiti de Anca Serea şi Horia Vîrlan, dar și de echipa experţilor Hochland, formată din Cosmina Moldovan (Manager Calitate), Csaba Mozes (Manager Aprovizionare Lapte) şi Wilhelm Kubanek (Manager Producţie).
