Trigger: ZAZ, ai cărei fani suntem de vreo 2 ani, în frunte cu Ioana. Când am auzit că vin în România, am zis că mergem. Așa am aflat și noi, că de 8 ani de zile festivalul Plai este organizat 100% de voluntari și că e tare faină atmosfera. Mulți tineri, mulți oameni relaxați, mulți părinți cu copii, multă bucurie. Cam asta am văzut noi la Plai.
Am plecat cu inima strânsă…de griji. Deh, așa sunt eu. Și mi-am făcut planuri: dimineața ne plimbăm prin oraș sau mergem la atelierele partenerilor de la festival (multe multe pentru copii) sau pur și simplu vizităm Muzeul Satului Bănățean (locul în care s-a desfășurat festivalul). Apoi mâncăm de prânz și dormim regulamentar, ca să reziste copilul la concertele de seară. Să zicem că am reușit asta în prima zi de Timișoara. Poate așa a fost să fie și Ioana să stea pe umerii lui daddy, la cel mai tare concert din viața ei (așa cum s-a exprimat). Foarte multă lume la ZAZ – nu ca la concertele din București, din Piața Constituției – dar suficient de multă lume cât să nu fim chiar lipiți de scenă iar domnișoara noastră să ceară mai aploape, vleau mai aproape, hai mai aploape.
Ce a fost frumos? Cam tot. Chiar și ploaia. Începând de la căsuța în care am stat (și multumim gazdelor noastre pentru tot, chiar a fost minunat), plimbările prin oraș (ce sentiment frumos am când mă plimb prin Timișoara, parcă aș fi în altă parte, pe alt tărâm, totul este mai ușor, mai relaxat, mai încetinit). Chiar și ploaia a fost bună și nu prea multă.
Muzeul Satului Bănățean ne-a încântat dar mai ales oamenii veniți la festival, care parcă nici nu deranjau prea mult locul. Ne-am întâlnit și cu prieteni dragi, am tras o fugă și până la grădina Zoologică (surpriză, mult mai mică după cum mă așteptam, dar mult mai sălbatică, animalele acelea chiar stăteau pe pământ, printre copaci și nu în betoane).
Surprizele cele mai mari ni le-a făcut domnișoara. Disperată că nu vroia să doarmă deloc ziua, până la urmăm am zis: fie ce-o fi, dar noi mergem la concerte seara (începeau pe la 7) și vedem ce facem dacă i se face prea somn. Și ce-am făcut? Am descoperit-o pe Maïa Vidal (despre care Ioana a zis că este de pe Planeta Peștilor Aurii Mici… eu zic că dacă nu e de pe această planetă, sigur e din zonă). Am asistat la un minunat concert Baba Zula. Am purtat pelerine de ploaie și ne-au ținut umbrela oameni necunoscuți. Și cireașa de pe tort – domnișoara noastră se hotăra să adoarmă, în brațe, cam pe cea mai zbâlțâită muzică de tobe de pe acolo. Și dormea și dormea… până a doua zi dimineață.
Până la urmă a fost o mini vacanță foarte frumoasă. Încă o lecție pe care a trebuit să o învățăm: să te stresezi is useless. Oare când o să învăț să mă relaxez?
Să mergi la un astfel de festival cu copilul este chiar foarte frumos și nu prea complicat. Și mă bucur că am văzut mulți tineri și mai ales părinți tineri și mai ales cu copiii.
Uitați ce s-a întâmplat acolo…
