Iarna aceasta am avut zapada, insa din pacate pentru micutul meu, bucuriile iernii se rezumau doar la iesirile in spatele blocului, pentru ca drumurile catre statiunile noastre montane erau mai tot timpul acoperite de nameti.
Totusi, am incercat sa gasesc o statiune montana, accesibila, curata si ieftina, unde fiul meu sa inteleaga faptul, ca zapada nu este doar ceva alb, care in cateva ore se face maro spre negru. Dupa ceva timp petrecut pe internet, am decis ca cea mai potrivita este Bansko. Bansko se afla in Bulgaria la aproximativ 535 km de Bucuresti si este net superioara oricarei statiuni aflate pe teritorul Romaniei. Nu vreau sa fiu rau, insa la cum se misca turismul la noi, cred ca fiul meu o sa isi duca copiii intr-o statiune autohtona ,cu putin timp inainte ca acestia sa isi sarbatoreasca majoratul.
Am plecat spre Bansko la 5 dimineata si am ajuns fara probleme la ora 12, dupa ce am poposit putin in Sofia. Adica, exceptand popasul din Sofia, am facut aproape 550 de km in acelasi timp in care am fi facut 160 pana in Brasov.
Statiunea este superba. Totul este construit cu gust, este curat, liniste, iar preturile sunt mai mult decat accesibile. Hotelul la care am stat se numeste Perun Lodge, insa nu l-as recomanda cu ochii inchisi celor care vor sa mearga cu copiii. Din pacate, despre hotel am citit doar detaliile postate pe booking.com si nu si impresiile altor turistii care au fost cazati acolo. In primul rand personalul vorbea o engleza perfecta doar prin semne, deci daca vroiai sa intrebi ceva trebuia sa cam joci mima. Hotelul nu era foarte bine incalzit, motiv pentru care le-am lasat pe receptionere fara aeroterma ce o aveau plasata sub biroul receptiei. Plita vitroceramica din bucataria apartamentului in care am stat, nu era functionala deci nu ii puteam incalzi ceaiul sau laptele. Motivatia celor de la receptie a fost ca plitele sunt de décor.
Apa din cele doua piscine era rece, insa te puteai incalzi imediat in cele 3 saune sau la dusuri. Ma rog …metoda asta nu se putea aplica si in cazul copilului. Locul de joaca pentru copii era contracost insa personalul vorbe doar bulgara. Nu spun ca fimiu la trei ani stie engleza, insa atunci cand am vrut sa intreb daca a fost cuminte, am aflat mai multe de la el decat de la educatori.
Lasand la o parte aceste mici inconveniente, saptamana petrecuta in Bansko a fost benefica pentru copilul meu. Din cauza aerului curat a mancat foarte bine si a dormit linistit. In ciuda temperaturilor scazute am urcat cu el pana la peste 2000 de metri, fara sa ne inghesuim in telecabina si fara sa inghetam de frig. La baza partiei nu ne-a spulberat nicio sanie si niciun turist calare pe un capac de wc-u sau pe o punga de plastic. I-am cumparat caciulite, hainute si incaltaminte de iarna la 40% din pretul pe care l-am fi platit aici. Restaurantele aveau zone pentru nefumatori, mancare foarte buna si portii generoase. De peisajele in zapezite nu mai vorbesc, pentru ca asa ceva nu pot descrie in cuvinte.
Daca doriti sa patreceti o vacanta fara probleme, atunci cand alegeti destinatia si hotelul , aveti grija sa dati un search pe google despre locatia respectiva. Din pacate eu am facut lucrul acesta la intoarcere si am fost surprins sa aflu ca si alti parinti s-au lovit de aceleasi probleme in acelasi hotel. Daca ma informam din timp, vacanta noastra era una 100% reusita.
Cu toate acestea recomand cu caldura o vacanta pentru cei mici la Bansko.
[nggallery id=44]
O mare porcarie de hotel.Spun ca e de 5 stele dar nu are mai mult de 3.Mancarea este groaznica si de cele mai multe ori se termina si nu mai aduc nimic!Frig in camere,iar receptionerii cand faci scandal iti spun ca asta e la cati bani ai dat !Niste mari nesimtiti!Evitati acest hotel care in pozele prelucrate la greu in photoshop arata bine!O mare teapa bulgareasca!
Da asa este. Mancarea era proasta iar pentru ca era frig am vrut sa ii dam copilului sa manance in camera insa nu ne-au dat voie chiar daca asa cum am scris camera era prevazuta cu bucatarie. In momentul in care am facut scandal la receptie din cauza frigului ma asigurau ca vorbesc cu managerul si se rezolva. M-au pacalit asa 3 zile pana cand le-am luat aeroterma de la receptie. Cea mai tare faza a fost insa la piscina. Spuneau ca apa are 28 de grade in conditiile in care era rece ca gheata. Ne aratau termometrul din apa care intradevar arata 28 insa cel din incapare arata 17 grade. Le-am spus ca la o diferenta de 11 grade intre apa si temperatura din sala trebuia sa avem aburi pe suprafata apei insa nu am avut cu cine. Da asa cum am spus hotelul nu este de 5 stele iar personalul (care mirosea a transpiratie chiar daca era frig ) era de o nesimtire crasa