Am fost impresionată de poziționarea foarte clară a pensiunii pe segmentul de familii și copii, mi-au sunat bine amplasarea și faptul că în zonă se petreceau diverse activități outdoor, așa că am pus-o pe lista de locații de vizitat. La câteva luni după, într-un concediu de cuplu (da, Sabina nu era cu noi) trecând prin Cluj, am ales să ne cazăm La Mesteceni.
Chiar dacă n-am avut tocmai o experiență de vacanță în familie acolo, locul ne-a plăcut și am mai vorbit despre el și altora.
Astăzi
Pentru că e un spațiu frumos, gestionat de către o familie ca noi și ca voi, am zis să vă provocăm la un Revelion UrbanKid.ro, ce ziceți?
Un Revelion de 3 nopți, care arată tare bine (puteți vedea și voi pe site-ul La Mesteceni) și care se poate oricând ajusta în stilul UrbanKid.ro (cu pictat, desenat, drumețit etc.) Un Revelion care să înceapă din 29 sau 30 decembrie și care să aibă: cazare pentru 3 nopți, mâncare din plin, joacă pentru copiii noștri, drumeție în zonă, o tură de o zi până la Salina Turda (pentru amatori) o fugă până la Cluj (pentru cei mai urbani dintre noi, care nu pot sta departe de oraș și nu sunt din Cluj 🙂 )
Și pentru că pensiunea nu e deloc mare, ne-ar plăcea să fie toată a noastră 🙂 prin urmare haideți să punem mână de la mână și să umplem cele 10 camere. Ah, una e deja retinuță, ar mai rămâne 9.
Tarife
- Tarif adult = 932 lei/sejur
- Tarif copil 4-12 ani cazat în pat cu părinții = 185 lei
- Tarif copil 4-12 ani care solicită pat suplimentar = 281 lei
- Copiii < 4 ani au gratuitate la masă și la cazare
Tarifele de mai sus conțin serviciile menționate în oferta clasică La Mesteceni, adică: 3 nopți de cazare + toate mesele (printre care o cină tradițională și masa de Revelion) un foc de tabără cu vin fiert pentru părinți. În funcție de vreme și de chef, pachetul se poate împăna la fața locului cu: drumeție până la minigrădina zoologică din zonă – unde copiii pot hrăni animalele și se pot plimba cu sania trasă de ponei și vizita de o zi la Salina Turda.
Socializatul și împrietenitul sunt la liber și sunt încurajate fie în spațiul de joacă proaspăt amenajat în pensiune, fie pe durata celorlalte activități împreună.
Ce NU vă putem promite pentru acest Revelion: lăutari cu piese de renume, band-uri locale care să transpire cântând cover-uri, vedete de muzică populară, animație, DJ exaltați, magicieni care să încânte copiii sau Cenușărese care să-și piardă condurul pe la miezul nopții.
Ne vom limita la un playlist de bun-simț pe durata cinei de Revelion pentru părinți (și după, pentru cei mai dansatori dintr ei) și la un loc de zbenguială pentru copii.
Important: Intenționăm să ne strâgem 10 familii simpatice (cu familia UrbanKid.ro cu tot) pentru Revelionul @ La Mesteceni până pe 17.12.2012. Altfel, planurile se schimbă și ne vom vedea cu altă ocazie, la fel de simpatici și cu la fel de mult chef de activități în stil urban.
Numai imaginați-vă în timp ce vă uitați la galeria foto de mai jos cât de frumoas poate să fie iarna acolo. 🙂