Eeeeh, gata si minivacanta cu gust de acasa de care ne pregateam saptamana trecuta, eu rememorand locuri si emotii in timp ce impachetam de zor bagajele familiei. Prima parte a calatoriei a fost cu trenul pana la Timisoara, spre marea distractie a Sabinei care, daca ar putea, si-ar muta dormitorul in vagonul de dormit al unui tren de noapte si ar lua micul dejun in vagonul restaurant. Am dat apoi o tura scurta prin Timisoara, dupa care dusi am fost catre Valiug. Nu acesta este cel mai scurt drum catre Semenic, dar noi ni l-am crosetat asa pentru ca trebuia musai sa ajungem in simpaticul oras de pe Bega.
Au fost 4 zile de tihna si de netihna la poalele Semenicului. Zile de plimbareala pe jos, de alunecat cu platforma plutitoare pe lac (ma scuzati, nu-mi place cum suna hidrobicileta), de limonade pe pontonul Casa Baraj, de topaieli si harjoneli cu alti copii. Zile de povesti cu parinti sau prieteni neparinti cu care ne-am intersectat pe-acolo, o seara in care copilul a adormit la Garana pe cantarea Luizei Zan de la festivalul de jazz, nopti cu somn profund si linistit, catei jumuliti cu drag de Sabina, pietre aruncate in rau, oameni la care ne-am uitat sau care s-au uitat la noi. Vreme cu iarba mai verde, cer mai albastru, limba romana mai frumoasa, oameni mai buni si noi mai relaxati.
Desi am ajuns constant in zona in ultimii ani, abia de data asta mi-a fost foarte clar ca acolo s-au conturat doua lumi, care contrasteaza una cu cealalta. Lumi care mai incearca timid sa se amestece intre ele, insa in general se tin departe una de alta, ca uleiul de apa.
Garana
“Un loc aspru, care nu e pentru oricine”, un loc in care acum 17 ani ani, la “rascruce” s-a nascut un festival de jazz intr-o curte plina de prieteni, stransi in jurul unui ceaun cu gulas. Aici vin an de an iubitori de jazz sau de munte, se cazeaza in pensiuni, in casele localnicilor sau isi monteaza corturi, se ascund sub pelerine de ploaie sau haine groase si isi pun cizme de cauciuc, pentru ca serile la munte sunt reci, iar festivalul nu e unul de asfalt.
Publicul de Garana, cu sau fara festival, e unul trecut de flacarile varstei de 20 de ani as zice, sunt multe familii cu copii, multi artisti, multi oameni de munte, mult spirit. E drept, mai aterizeaza din cand in cand si cate-un gura-casca pe la festival, asa cum ateriza cate un ratacit in Vama Veche acum ani de zile. Mie mi-a placut sa ma intalnesc pe-acolo cu niste prieteni din Bucuresti pe care nu-i mai vazusem de mult, oameni cu care am fost acum 6 ani la festival si care se intorc acolo an de an, si pentru jazz, dar si din interes antropologic. Mi-a placut sa ma amestec cu oamenii care ascultau jazz in noapte, susoteau pe bancutele de lemn si-si incalzeau mainile pe paharul de vin fiert. Oameni carora le adormeau copiii in brate, copii frumosi, care cresc cu muzica buna. Sabina mi-a adormit si ea in brate, in timp ce susoteam cu prietenii si imi patrundea muzica pe sub hainele groase. As zice ca Garana e un fel de Vama Veche montana, asa cum stim ca era Vama Veche cu ani in urma, inainte sa se urbanizeze.
Valiug-Crivaia
La doar 13-14 km mai la vale de Garana (si la 22 de km de Resita), corturile se raresc bine si se itesc pensiuni si hoteluri fatoase. Fatosenia e maxima pe pontonul Casa Baraj, unde toata vara se tin lant week-end-urile cu DJ renumiti. In week-end-ul trecut, in paralel cu festivalul de jazz de la Garana, pe pontonul din Crivaia a mixat DJ-ul oficial al lui Parov Stelar, iar week-end-ul asta o sa fie Stefan Biniak. Pe ponton ziua se expun muschi confectionati la sala, pulpe masculine epilate, trupuri feminine unse cu tone de ulei de bronzat, conversatii lejere de vara, toate astea cu o medie de varsta de sub 30 de ani. Aici se strang cupluri si gasti de prieteni, oameni de club care vin sa se vada si sa fie vazuti. Foarte rar vezi vreo familie cu copii (in general unul). Munte, apa, soare, sezlonguri, paturi si baldachine, cocktailuri exotice, relaxare pe un singur “beat” – in timpul zilei . Seara, locul suporta sute de oameni (500-600-700) stransi in jurul unui pupitru de DJ, amorezati de clubbing si de tot ce inseamna acest concept.
Am petrecut si noi cateva ore pe ponton, in timpul zilei si, desi nu li se poate reprosa mai nimic locului si conceptului in sine, care trebuie sa recunosc ca e foarte tare pentru o statiune de munte, ne-am simtit din alt film. Si nu din pricina ca nu petrecem suficient timp la sala sau ca am sarit cu mult media de varsta, ci pentru ca suntem facuti din alt aluat. Dar oamenii de acolo pareau ca se simt excelent, multi dintre ei isi petrec in locul asta majoritatea week-end-urilor din vara. As zice ca Valiug e un fel de Mamaia montana. Mamaia clubberilor tunati, fireste.
Garana vs. Valiug
Am revenit in Bucuresti cu senzatia clara ca mi s-au dezvaluit Vama Veche montana si Mamaia montana. Doua lumi diferite, aflate la numai cativa kilometri una de cealalta, pe aceeasi coama de munte. Lumea celor “fara filtru” si a celor “fresh”, exprimate foarte bine aici 🙂
P.S. Cateva dintre pozele din categoria “nefiltrat” sunt facute de Andreea, prietena mea de la Calatorul Social 🙂 Eu sunt vinovata pentru cele din categoria “fresh”.
