Ultima oară când am fost la medicul de familie, am găsit coadă la ușă ca pe timpul lui Ceaușescu la lapte. Diferența era că erau numai adolescenți și nu se îmbulzeau. Prima oară m-am gândit că sunt toți bolnavi, dar la cum râdeau nu prea păreau să aibă vreo boală. După care am început să cred că au nevoie de vreo adeverință pentru școală. Aaa, ok! am zis. Până când a ieșit asistenta și a întrebat: cine mai e pentru scutiri de sport? Și s-au bulicit înăuntru, mă rog… o parte din ei că n-au avut loc toți.
Nu știu ce-au făcut, dacă au primit sau nu scutiri, dar și pe vremea mea fugeau elevii de sport ca dracul de tâmăie. Dacă aveai scutire erai deja mai deștept. Ăia care aveau pe tot anul erau cei mai tari. Nu mai zic și cât alergau câte unii după o hârtie d-asta.
Uite că tocmai când eram convinsă că suntem un popor de leneși sedentari, citesc în Ziarul Financiar că românii lasă anual 300 (trei sute) de milioane de euro în centrele de fitness.
De-aia nu face învățământul românesc treabă cu educația fizică, pentru că e gratis. Dacă s-ar pune o taxă, sigur s-ar găsi unii care să-și ia și ore suplimentare :).
Copilul tău e scutit de educație fizică? Dar alți colegi de-ai lui? Dar dacă ar veni acasă și ți-ar spune că nu vrea să facă sport (fără un motiv întemeiat), ai fi de acord să iși ia scutire?
Sursă foto: vramak / Flickr