Tema – o compunere despre o zi din viața unui președinte sau programul unui președinte.
La această compunere aveți două posibilități: să povestiți despre viața profesională a unui președinte sau să vorbiți despre viața lui privată.
Președintele este la munte în vacanță cu familia. De dimineață el iese la o plimbare, dar când să iasă din hotel vede că în fața hotelului este plin de ziariști.
Cum scapă el de ziariști? Unde se duce președintele? Ce face? Cum se distrează el? Câte zile stă în vacanță?
Pui de compunere 2 – Președintele la treabă
Imaginați-vă cum stă un președinte în spatele unui birou plin până la tavan de hârtii și documente importante pe care trebuie să le citească. El nu se mai vede de atâtea dosare. Vine cineva în biroul lui și președintele începe să discute cu acea persoană din spatele dosarelor și, dintr-o dată, când strănută, toate hârtiile zboară pe fereastră. Aceste dosare nu erau altceva decât dosare pline de bani, iar acum toată lumea care trecea pe lângă clădirea unde se afla președintele strânge banii și pleacă cu ei.
Cum reacționează președintele?
Ce soluții oferă?
Pui de compunere 3 – Mai fâșneț
Nu a specificat nimeni că este vorba de președintele unei țări reale nu? Deci fantezia este mereu la mâna noastă. Cum este un președinte al țării bomboanelor? Ce trebuie să facă el? În afară de a gusta din bomboane toată ziua pentru a se asigura că sunt bune?