Andreea are de scris o compunere cu titlul “pământul se priveşte în oglinda cerului“. Din lipsă de timp şi urgenţa transmisă de mail, puii de compuneri vor fi succinţi…

Pui de compunere 1 – Narcis
Pământul se priveşte în oglinda cerului şi se îndrăgosteşte de propria imagine (aici trebuie să descrieţi în detaliu când şi cum s-a văzut prima dată, ce vede, ce îi place atât de tare… etc.). Este atât de îndrăgostit de imaginea sa încât încearcă sa se apropie de ea şi, fără să-şi dea seama ce face, trece de cer. Se plimbă şi în ziua de azi prin galaxie, încercând din răsputeri să se regăsească…

Pui de compunere 2 – Albă ca Zăpada
Pământul se priveşte în oglinda cerului şi o întreabă “cine e cel mai frumos pământ din lume?”. Oglinda cerului nu a mai văzut niciodată alt pământ, aşa că îi răspunde “tu, tu eşti cel mai frumos pământ din lume”. Într-o bună zi, de cealaltă parte a oglinzii trece o navă spaţială mare, sclipitoare şi rotundă. Oglinda (căci da, are două feţe) este convinsă că nava spaţială este tot pământ. Când Pământul “nostru” o întreabă “cine e cel mai frumos pământ din lume?” ea îi răspunde “eşti foarte frumos, dar dincolo de mine e un pământ mai frumos ca tine”… Imaginaţi-vă ce se poate întâmpla în continuare şi cum se poate încheia această poveste.

Pui de compunere 3 – Adolescentul nesigur
Pământul se priveşte în oglinda cerului şi nu prea îi place ce vede… e cam grăsun, are câteva cratere care nu arată tocmai bine, oceanele alea parcă sunt prea vălurite, iar pădurea Amazoniană i se pare mult prea mare. În fiecare zi când răsare soarele şi se luminează oglinda cerului, Pământul mai găseşte un motiv pentru care să nu fie mulţumit cu sine… Imaginaţi-vă ce se poate întâmpla astfel încât Pământul să-şi dea seama cât de frumos e şi să înceapă să se privească cu plăcere în oglinda cerului (poate că îi spune ceva un om, un animal, un îngeraş, poate că într-o noapte luna luminează oglinda în aşa fel încât Pământul începe să-şi vadă şi părţile frumoase… etc.)

Pui de compunere 4 – Nostalgicul
Pământul se priveşte în oglinda cerului şi îşi aminteşte: vremuri de demult, când nu existau animale şi relieful era cu totul altul, când poluarea nu exista, când oamenii nu îi ştirbiseră pădurile şi gheţarii, când era acoperit doar de lucruri care creşteau în mod natural din el, nu erau înfipte cu forţa de civilizaţie… Imaginaţi-vă ce părere ar avea acest Pământ despre cum arată el acum şi ce i se întâmplă, ce gânduri ar avea despre viitorul care îl aşteaptă… etc.

Spor la scris!