Via request pe mail.

Paul are nevoie de idei pe tema “dragoste maternă“. Hmmm… întrebări ajutătoare: faţă de ce? ce fel de mamă? mama cui? sau personificăm dragostea? Oricum, uite două idei:

Pui de compunere 1 – personificare
A fost odată ca niciodată, o dragoste maternă, suspendată deasupra norilor, pe tărâmul sentimentelor, dincolo de vederea fiinţelor umane. De când se născuse, celelalte sentimente îi explicasera care e menirea ei: să găsească o viitoare mamă şi, din momentul în care mama avea să afle că va avea un copil dragostea maternă avea să coboare pe pământ şi să se mute în sufletul mamei cu pricina. Dragostei materne i s-a părut că are o menire foarte frumoasă şi şi-a început căutările… [de aici povestiţi voi ce fel de mame a văzut, cum s-a gândit dacă să se mute sau nu în sufletul lor şi ce a decis-o să-şi ia avântul către mama pe care o locuieşte în prezent].

Pui de compunere 2 – dragoste maternă, singular şi plural
A fost odată ca niciodată o femeie, care a avut un copil. Din ziua în care a aflat că va deveni mamă a simţit că-i înfloreşte în inimă sentimentul de dragoste maternă. [aici descrieţi cum arată sentimentul: ca o floare? ca un nor? ca o păpădie? ca o sferă colorată / luminoasă? ca o căprioară? ca o pană?]. De fiecare dată când îşi vedea copilul, sau când copilul ei făcea ceva extraordinar sau când mai ştiu eu ce, se întâmpla ceva cu acel sentiment [şi aici descrieţi ce… începea să cânte? să râda? să înflorească? să adie în suflet ca o briză? ca un val călduţ şi învăluitor?].

Într-o bună zi, femeia a aflat că va avea un al doilea copil. Şi ce să vezi? Din acel moment a apărut în inima ei alt sentiment de dragoste maternă, cu totul diferit de primul [şi îl descrieţi şi pe acesta, având grijă să fie cu adevărat foarte diferit de primul, ca formă, ca şi culori…]. Primul copil însă nu ştia ce se întâmplă în sufletul mamei, astfel încât l-a cuprins o mare frică şi o mare tristeţe că din cauza noului frăţior, mămica va trebui să-şi împartă dragostea la amândoi.

Când s-a născut al doilea copil, primul s-a transformat din îngeraş în drăcuşor… făcea tot felul de prostii, nu mai era cuminte, nu mai era atent la şcoală şi nu mai asculta deloc de mama lui. Într-o bună zi, mama îl îngrijea pe frăţiorul mai mic şi l-a văzut pe cel mai mare plângând. S-a dus la el şi acesta i-a explicat că e trist că trebuie să împartă dragostea ei cu altcineva. Mama i-a explicat atunci că fiecare dragoste maternă se naşte pentru un copil şi doar pentru el, că fiecare copil are parte de o dragoste maternă doar a lui. [de aici, mai găsiţi voi un mod de a încheia frumos povestea… :)]

Spor la scris!