Simona are nevoie de idei pentru o compunere care să fie ca un basm în care ea să fie personajul principal. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multe despre ea pentru a schiţa un basm cât mai potrivit, dar o să pornesc pe cărarea ideilor şi fără informaţii… 🙂

Pui de compunere 1 – pentru o fetiţă timidă
Ea este o prinţesă, cea mai mică dintre surorile ei, să o numim Simo. Regele şi Regina au ieşit la pensie şi le-au lăsat pe cele trei surori să administreze regatul. Sora cea mare este responsabilă cu apărarea, sora mijlocie cu finanţele, iar sora cea mică cu fericirea locuitorilor regatului. Simo nu prea interacţionează cu lumea, timidă fiind, dar în fiecare zi le pregăteşte oamenilor câte o surpriză care să le aducă zâmbetul pe buze: o ploaie de flori, o briză caldă cu miros de vanilie, peştişori zburători care sclipesc atât de puternic încât înseninează o zi mohorâtă. Simo urmăreşte reacţiile oamenilor într-o oglindă fermecată şi cu fiecare zâmbet al lor ea se simte mai mulţumită.

Într-o bună zi, Simo constată uimită că oamenii au încetat să mai zâmbească… Se consultă cu surorile ei, să afle dacă acest lucru se întâmplă din cauza apropierii vreunui duşman sau a vreunei dificultăţi economice. Surorile o trimit la plimbare spunându-i că totul e în regulă. Simo observă nu numai că lipsa zâmbetelor persistă, dar că oamenii încep chiar să se certe mult mai des decât înainte. Hotărăşte că problema e serioasă şi porneşte la drum prin regat să afle care e cauza întristării…

[de aici imaginează-ţi tu ce forţă a răului a pus stăpânire pe regatul lui Simo, prin ce metodă şi de ce şi, mai ales, cum a reuşit Simo să o înfrângă – singură? a mai ajutat-o cineva? etc.]

Pui de compunere 2 – pentru o fetiţă îndrăzneaţă
A fost odată ca niciodată, o zână bună, să-i spunem tot Simo. Încă de când s-a născut din primul râset al unui bebeluş, celelalte zâne au ştiut că vor avea de furcă cu ea… Întotdeauna părea să facă total pe dos de ce se aştepta de la ea. Zânele mai mari au vrut să o înveţe să zboare, ea voia să înnoate. Când încercau să-i explice despre oameni, ea îşi făcea de lucru cu animalele. Atunci când au încercat să o înveţe să umble cu praful de zâne, ea a reuşit să strănute atât de tare încât a împrăştiat jumătate din rezervă în cele patru zări.

În cele din urmă, zânele mai în vârstă au renunţat să-şi mai piardă timpul cu Simo şi, într-o bună zi, pur şi simplu… au dispărut! Simo s-a trezit singură în mini-palatul din pădure unde trăise până atunci cu suratele ei. “Eh, mare pagubă! Mai bine că au plecat, acum pot şi eu în sfârşit să fac ce vreau, fără să mă mai bată la cap cu lecţiile şi regulile lor!” Şi cu gândurile acestea zburdându-i prin minte, Simo a plecat la plimbare…

[imaginează-ţi tu în continuare plimbările lui Simo, ce personaje a întâlnit, ce a mai făcut, ce pericole a întâmpinat şi cum le-a depăşit… cum se termină povestea? Simo îşi învaţă lecţia şi suratele ei revin şi trăiesc fericite forever? sau până în ziua de azi Simo mai bate pământul în lung şi-n lat în căutarea lor?]

Spor la scris!