Tema – compunere despre școala viitorului.
– băncile vor zbura
– în loc de tablă avem calculatoare pe care scriem cu degetul (un fel de iPad-uri 😛 )
– nu mai există clase de elevi, fiecare va învăța de acasă și toți vor veni la școală doar atunci când profesorii vor da lucrări de control
– nu mai sunt cărți, totul se învață cu ajutorul unor lumini care apar în orice loc, în orice moment. Practic, dacă ai ceva de învățat va exista un fel de program care nu te lasă în pace până nu termini de învățat. Programul o să îți afișeze materia pe care o ai de învățat și nu te va lăsa în pace până nu termini tot de citit de cel puțin 3 ori.
Pui de compunere 2 – Dezavantajele unei școli foarte tehnologizate
– multe dintre cursuri vor fi „predate” prin programe, profesorii vor veni doar la evaluări
– toată școala va fi plină de camere de luat vedere, de roboți, de programme care mai de care mai modere
Care crezi ca ar fi dezavantajele ?
– poți înțelege la fel de bine o materie cu ajutorul unui program sau de la un profesor real ?
– oare tehnologizarea în exces nu va dăuna sistemului de învățământ ?
Spor la scris! Dacă aveți chef și timp poate ne trimiteți compunerile voastre pe puidecompuneri @ gmail. com. Ne-ar plăcea tare mult să le citim și să vedem ce a ieșit!
La ultima ora de desen,vazand ca in clasa era galagie,iar profesorul nu se putea impune,eu am stat pe loc.Imi treceau mii de ganduri prin minte n vedeam tablele albe din cauza cretei,galeata cu apa,in care plutea buretele.Cazand pe ganduri mi-am imaginat viitorul.Oare cum ar fii in viitor scoala?Eu as vrea ca bancile sa fie mult mai accesibilesa aiba touch,iar tablele sa fie electronice.Iar manualele sa nu mai existe.
Calculatorul este cheia viiotorului
calculatorul este cheia viitorului
nu vor mai fii cărți, totul se învață cu ajutorul unor lumini care apar în orice loc, în orice moment. Practic, dacă ai ceva de învățat va exista un fel de program care nu te lasă în pace până nu termini de învățat. Programul o să îți afișeze materia pe care o ai de învățat și nu te va lăsa în pace până nu termini tot de citit de cel puțin 3 ori.
@Anonim multumim de idei. Nu inteleg totusi de ce ai mai postat inca o data si unele deja scrise in Puii de compuneri! Sper ca ai facut asta pentru ca ti-au placut tare mult 🙂
dar puteti sami scrieti un eseu despre calculatorul in scola viitirului ca acest eseu e pre mic
roxana dar tu esti frumusica
era o zi de vara cand am plecat la tatal meu pentru o lectie
Scoala viitorului
Cu siguranta scoala va evolua. Depinde in ce fel, fie in bine sau in rau.
O evolutie in bine ar insemna schimbarea metodelor de predare si gandire in scoala. Aste va da posibilitatea pentru ca copiii sa invete astfel, prin jocuri distractive si amuzante.
In locul orelor obisnuite, in care profesorii comanda si elevii executa, ore libere in care elevii si profesorii sa fie egali in discutii.
Eu vad “scoala viitorului” ca pe un loc unde vechile carti vor fi inlocuite de calculatoare, unde vor putea existea mai multe activitati extrascolare, prin care copiii vor putea invata si din practica nu numai din teorii. In loc de tablele cele vechi pe care scriem cu creta, vor exista table ecologice.
“Scoala viitorului” este locul unde copiii se vor simti ca in familie, acolo unde ei vor pune intrebari si le vor fi oferite raspunsuri.
“Scoala viitorului” o a doua casa.
firoiu letitia teodora, clasa a treia scoala
Generala Ceauru
multumim de idep
temele le facem pe tablete asa e la mine la scoala in realitate, vorbesc serios@!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! 🙂
Imi place saitul dar daca ati mai pune ca am si eu 🙂
Punetiiiiiii……….?
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂