Când se lasă 20-21 mai peste Bucureşti, în Parcul Grădina Icoanei reînvie o tradiţie veche de sute de ani, un târg al Moşilor la care este invitată toată suflarea orașului. Deşi am păstrat denumirea de pe vremea lui Matei Basarab, Târgul de Moşi de la Grădina cu Artişti aşază cu grijă tradiţia în contemporan: târgoveţii care pe vremuri îşi strigau în gura mare marfa la şosea, acum stau la poveşti cu tine, în mare tihnă, despre produsele şi serviciile lor. Şi unde mai pui că au o şi mai îmbelşugată tablă de materii: Ghicit trecut, prezent și viitor în cărțile de tarot. Baclavale însiropate. Mărgele. Dulceţuri. Hăinuţe vesele. Pictură cu henna. Codiţe împletite cu aţă colorată. Turtă dulce. Farfurii pictate. Bijuterii steampunk. Căței și pisici de cunoscut, iubit și luat acasă. Cafea aromată. Accesorii vintage. Săpun de levănţică. Baghete delicioase. Jucării lucrate de mână. Pictură pe lut. Decoraţiuni. Ibrice de aramă. Flori. Broşe retro. Creme de corp naturale. Cercei. Cea mai bună înghețată din oraș.
Avem la dragul nostru târg ateliere, pentru ca drăgălaşul Goe să nu tragă “semnalul de alarmă” după doar 10 minute de plimbare în parc, să şadă cuminte dar să şi înveţe ceva frumos. Am plănuit ateliere de pictură pe ceramică cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, de desen cu Asociația Istoria Artei, de decorat cu tehnica șervețelului cu Dori’s Creations, de pictat lampioane și realizat personaje din linguri cu Sarang Hangug, de DiamondDotz cu Buticul Lizzucai și de împletituri cu Mynodart. De asemenea, îi așteptăm pe cei mici și în zona de mindgames cu șah și Go.
Pentru domnițe împletim zilnic codițe cu ață colorată alături de Pirate Art, aducem meștera artă a tatuajelor cu henna de peste mări și țări alături de Henna Journey iar Roxana Tomescu ne explică trecutul și prezentul și întrevede viitorul în cărțile de tarot. Diminețile, de la 11:00 la 12:30, ne conectăm cu natura, desculțe în iarbă, la clasă de yoga caritabilă susținută de Bianca, iar donațiile sugerate merg integral la Asociația Ana și Copiii.
În fiecare seară de la 18:00, Fundaţia PARADA vine la Târgul de Moşi cu numere de jonglerie, cu scamatori puşi pe năzbâtii, acrobaţi urcaţi pe picioroange şi clovni jucăuşi iar pentru distracția dumneavoastră, duminică de la 15:00 la 16:00 vă aducem demo de dans swing cu Bucuresti Swing Dance Society și de la 17:00 la 19:00 concurs de Cards against Humanity cu Creative Board Gaming, plin de hlizeală și improvizații.
La Târgul de Moși avem grijă și de copiii care nu pot fi alături de noi așa că strângem rechizite, jucării și cărți pentru copii pentru cele patru grădinițe și biblioteca comunală din com. Rociu, Argeș așa că vă așteptăm să dăruiți din inimă pentru cei mici care nu au chiar așa de multe. Totodată, Asociația Ana și Copiii vor fi prezenți cu o expoziție de obiecte realizate de copii la Atelierul de Creatie din cadrul Centrului de zi, ajutați de voluntari și sub atenta îndrumare a doi artiști plastici. Vizitatorii expoziției pot alege unul sau mai multe obiecte în schimbul unei donații minime sugerate iar banii strânși sperăm să îi trimită pe copii în tabără vara asta. De asemenea, la standul My Zorzon puteți afla despre campaniile de awareness derulate de Fundația Renașterea, pentru promovarea sănătății femeii.
Ca de obicei, prietenii nostri de la Dog Rescue Romania, Kola Kariola și Adăpostul care salvează suflete vin cu căței și pisici de cunoscut, iubit și adoptat iar Fundaţia Visul Luanei și Wilderness Research and Conservation ne vor învăța ce trebuie să facem când găsim animale cu care nu sunt obișnuiți.