E tentant să foloseşti televizorul când stai cu copilul. În special, înainte de pregătirea cinei, moment în care ar fi trebuie să fii în bucătărie. Totuși, n-ar trebui să-ţi faci un obicei din asta, cercetările arată că televizorul poate dăuna abilităţilor creative şi intelectuale ale copilului tău.
Care ar fi soluţia? Ia-l pe cel mic cu tine în bucătărie. Găseşti nenumărate “ingrediente” prin dulapuri şi sertare, care te-ar ajuta să-l distrezi. În continuare, îţi oferim câteva sugestii provenite de la experţi ca să-l ţii pe cel mic cât mai departe de televizor, în timp ce amândoi pregătiţi reţeta distracţiei. Nu te gândi că ai o bucătărie mică. Sfaturile le poţi aplica oricând şi oriunde.
Bucură-te imaginându-ţi!
Încearcă să iniţiezi un joc pe roluri cu copilul tău, sugerează Jerome L. Singer, director adjunct la Televiziunea de Familie pentru Cercetare şi la Centrul de consultare din cadrul Universităţii Yale.
Jocul creativ în care rolurile sunt imaginate vor oferi copilului tău oportunităţi vaste în a-şi folosi inventivitatea şi, după cum spun studiile, acest tip de activitate contribuie la fericirea micuţului.
Un exemplu ar fi acela în care amândoi pretindeţi că sunteţi la restaurantul preferat. Îi pui un şorţ şi îl ajuţi să aranjeze masa pentru animăluţele de pluş.
Un alt exerciţiu de imaginaţie ar fi un picnic în aer liber: aşezi pe jos o pătură pe care pui un coşuleţ şi îl întrebi pe cel mic ce fel de mâncare ar pregăti pentru un eveniment de acest gen.
Citeste tot articolul aici : Prime time fun: Alternatives to TV
Sursa Foto : schmilblick / Flickr
Distracţie de primă calitate – alternative pentru televizor http://bit.ly/8SnUlj
via uberVU
RT @UrbanKidRo: Distracţie de primă calitate – alternative pentru televizor http://bit.ly/8SnUlj
via uberVU
Multumesc pentru un blog interesant