Dacă aveți pe acasă device-uri care funcționează cu iOS și vreți să instalați o aplicație educativă și în același timp distractivă pentru ai voștri, atunci trebuie să încercați “Cuvinte pentru Copii”. Aplicația este destul de simplu și intuitiv de utilizat, mai ales că totul este colorat și explicat foarte bine prin ilustrații informative.
Aplicația are nu mai puțin de 184 de nivele și este structurată pe opt categorii și anume: animale, culori, fructe și legume, forme geometrice, sentimente, obiecte înconjurătoare, instrumente muzicale și numere.
Ce ne-a plăcut este în primul rând că avem de a face cu o aplicație în română pentru copii, iar acest lucru se întâmplă destul de rar. Apoi, totul este colorat și extrem de intuitiv pentru toată lumea, mai ales pentru copii. Nu în ultimul rând, faptul că aplicația este colorată e cu plus real pentru orice copil curios, iar faptul că avem sunete reale pentru animale și pentru instrumente muzicale a fost un bonus simpatic.
În plus, pentru că fiecare aplicația trebuie să aibă ceva pentru a o face atrăgătoare și a ne face să o folosim mai des, la finalul fiecărui nivel există steluțe acordate, în funcție de cum s-au descurcat micii utilizatori.
Aplicația Cuvinte pentru Copii este una recent lansată în AppStore (pe 12 martie anul acesta) costă 1,99$ și funcționează pe iOS 7.0 sau o versiune mai nouă a sistemului de operare.