Părinții care au iPad au o nouă aplicație de downloadat din AppStore. Este vorba despre Pan: The Fearless Beribolt – o aplicație despre care pot spune în același timp că este una cu povești, dar și că este una cu desene animate, întrucât îmbină frumos cele două concepte pentru un rezultat cât mai distractiv și util pentru cei mici.
Aplicația este realizată de compania Hullabalu, iar cei din spatele soft-ului spun că au fost inspirați să intre în lumea copiilor date fiind propriile amintiri pline de fantezie și de lumea SF pe care le aveau când erau ei copii.
Cu ce vine nou aplicația? Poveștile scrise sunt minunate, ajută la educația copiilor, de la a învăța cuvinte noi și până la dezvoltarea imaginației celor mici. Există însă și povești unde cuvintele complicate vin cu blocaje pentru copii și deci cu întreruperea poveștii și a firului epic și mai există momente în care nu a învăța ceva nou, cel puțin nu în stilul clasic, este pe primul loc, ci distracția pe moment.
Cu ajutorul aplicației, distracția vine odată cu dezvoltarea abilității de a asocia cuvintele scrise cu imaginile și povestea audio din soft, cu a învăța că fiecare acțiune are o consecință, că firul poveștii se schimbă odată alese alte căi și nu în ultimul rând cu o gândire logică, date fiind succesiunile cauze – efecte.
Aplicația Pan: The Fearless Beribolt este o poveste interactivă, care se schimbă odată cu alegerile pe care le fac cei mici, printr-o simplă atingere a ecranului iPad-ului sau prin “scuturarea” lui. Povestea este, așa cum spuneam și mai sus, atât una scrisă, cât și una expusă prin imagini și partea audio.
Aplicatie
Pan: The Fearless Beribolt nu este nici de departe o aplicație ieftină. Prețul se ridică la 3.99$, dar a fost lansată acum mai puțin de o săptămână și deja toate review-urile primite sunt pozitive și laudă experiența.