Atunci când spuneam Zoltán András spuneam Sarmalele Reci. Asta se întâmpla în trecut, pentru că acum, Zoltán spune despre el că este în primul rând tată.
Zoltán este de părere că un copil trebuie să fie în primul rând cunoscut de către părinți și nu invers și că educația unui copil nu înseamnă TV, ci a-l ajuta pe cel mic să înțeleagă și să descopere lumea reală, lumea naturală.
1. Spune-ne câteva cuvinte despre tine personal/profesional și câteva cuvinte despre tine ca parinte și despre familia ta.

Grupul meu de suflet, Sarmalele Reci, împlineşte luna aceasta 18 ani de activitate. Se apropie finalul de an şi, ca întotdeauna, tragem linia după numeroase concerte, emisiuni TV, participări la emisiuni radio şi piese în topuri, de exemplu, recent single-ul „Cocktail Molotov” a fost pe locul 1 la Radio Guerilla …

Dar asta nu este tot. În toamna aceasta, Sarmalele Reci sînt implicaţi în campania socială „Lăsaţi-mă să învăţ”, am compus o piesă cu acest titlu special în acest scop, despre care puteţi afla din următorul interviu pe Antena 1.
Pe lîngă multe alte lucruri pe care le fac în prezent, totuşi, chiar dacă ar putea suna ca un clişeu, cel mai frumos lucru este familia mea. Evident, este solicitant să fii părinte, dar plin de recompense.

2. Cât timp petreci cu cei mici în timpul săptămânii și cât în week-end-uri? Ce faceţi în timpul petrecut împreună?

Am marea şansă că, fiind liber profesionist, nu am şef, nu am un program rutinier fix, astfel încît am foarte mult timp să petrec cu fiul meu. E totuşi bine formulată întrebarea « cu cei mici », căci cunosc deja destul de mulţi copii la grădiniţa Waldorf Christophori, unde merge fiul meu, şi simt că, într-un fel, toţi copiii de acolo sînt şi copiii mei. Aşadar am timp în fiecare zi cel puţin de două ori, dimineaţa, cînd mergem la grădiniţă, şi seara, cînd venim, să petrec împreună cu Áron, fiul meu. Deşi teoretic vinerea seara şi sîmbăta, uneori şi duminica sînt ocupat cu concertele, totuşi, am şi week-end-uri în care pot sta alături de familie, cînd ieşim în parc, sau chiar mergem undeva în afara Bucureştiului, în natură. Dacă este rece, sau dacă Áron este răcit şi trebuie să stăm în casă, atunci ne jucăm împreună. Eu nu mă uit la televizor, nici soţia, deci la noi televizorul este mai degrabă pentru musafiri, sau pentru rarele momente în care ne uităm la un film pe dvd, cînd doarme copilul. Deci nici Áron nu se uită la TV, cu atît mai puţin la desene animate. Credem că lumea reală, lumea naturală, este cea care ajută un copil să crească sănătos fizic şi sufleteşte-spiritual. Îi spun poveşti, inventăm jocuri, ca de exemplu un trenuleţ făcut din scaunele luate de la masa de sufragerie, cu care mergem departe, la munte, şi care brusc se poate transforma într-un tractor cu remorcă, încărcat cu legume şi fructe, pe care le ducem mamei la bucătărie să gătim împreună…

3. Care a fost primul lucru învăţat de Áron? De cealalta parte, care a fost primul lucru pe care tu l-ai invatat de la Áron?

Dacă-mi amintesc bine, primul lucru pe care l-a învăţat Áron a fost « coco », adică « traktor » (cu accent unguresc !) … şi încă şi azi, tractoarele sînt cel mai atrăgător subiect pentru el. Iar ceea ce eu am învăţat prima oară de la Áron a fost să încep să renunţ la propriile planuri de moment pentru a fi prezent pentru el.

4. Spune-ne primele 3 cuvinte care-ți vin în cap când te gândești la copii? Sunt ele aceleași cuvinte la care te gândeai înainte să fii tătic?

Inocenţă, forţă, speranţă sînt primele trei cuvinte care-mi vin în minte cînd mă gîndesc la copii, însă omul în copilărie este atît de plin de potenţialităţi, încît lista ar putea continua. Sincer, înainte să fiu tată, aveam o imagine mult mai de departe despre copii, chiar dacă mi-au plăcut dintotdeauna copiii şi mi-am dorit să am. Evident că experienţa de a te ocupa de un copil este cu totul alta decît dorinţa imaginară de a avea unul.

5. Apropo de viața de tătic: care sunt cele mai mari schimbări pe care le simte pe propria piele un proaspăt părinte din punctual tău de vedere?

Am amintit mai sus faptul că treptat, începi să renunţi la unele planuri personale pentru copil, ceea ce, evident, este deja un clişeu în lumea părinţilor. Însă cred că principala schimbare, cea mai profundă, este o schimbare spritual-sufletească, pentru că un nou om pe Pămînt aduce cu sine impulsuri noi, pe care doreşte să le ducă pînă în realitatea fizică, iar pentru asta părinţii sînt primii care îi slujesc drept sprijin, drept ajutor, drept mijloace. Iar tu, ca părinte, simţi exact această nouă tovărăşie cu copilul tău ca fiind lucrul esenţial schimbat.

6. Te-ai gândit deja la ce aptitudini vei încerca să dezvolti copilului tău când o să fie mai măricel (sport, muzică etc…)? Dacă da, care sunt acelea și de ce?

Răspunsul pe care doresc să-l dau la această întrebare este, cred eu, şi răspunsul corect în general, şi spun asta şi gîndindu-mă la ce fac mulţi părinţi azi cu copiii lor. Eu simt că trebuie să las ceva timp să-mi cunosc copilul în dinamica lui, în evoluţia lui, să văd cum se dezvoltă şi ce dorinţe şi înclinaţii capătă în timp şi apoi să-l îndrum şi susţin în acele direcţii. De pildă, Áron iubeşte să i se cînte şi cîntă împreună cu noi, îi place să experimenteze cu toate instrumentele muzicale existente în casă, dar vreau să-l văd pe el că va dori să înveţe, să studieze, cînd va fi mai mare, nu vreau să-l împing eu de la spate.
Cred că este greşit ceea ce fac mulţi părinţi azi punîndu-şi copiii să facă sport de mult prea devreme, sau suprasolicitîndu-i cu ore suplimentare de studiu la limbi străine, matematică etc. etc. Eu aş vrea să-i dezvolt copilului meu aptitudinea de a fi copil, de a-şi trăi fiecare vîrstă în mod corect, de exemplu, amînînd pînă spre vîrsta de 12-13 ani expunerea lui la computer şi alte tehnologii. La asta ajută şi sistemul Waldorf, unde copiii pot primi în fiecare etapă a vieţii lor ceea ce este specific şi sănătos pentru acea vîrstă.

7. Suntem sau nu ceea ce mâncăm?

Dacă aveţi răbdare să citiţi ceea ce am scris într-un interviu dat recent unei reviste online, veţi vedea că acolo mi-am spus părerea, bazată pe studiul ştiinţei spirituale antroposofice, că nu sîntem ceea ce mîncăm, ci sîntem fiecare un Eu uman unic. Tendinţele noastre sufleteşti, ce-i drept, pot fi influenţate de alimentaţie, mai ales dacă ea este dezechilibrată sau nepotrivită, dar omul rămîne om, chiar dacă poate – ca în cazul unora – aparent … arată ca un porc 🙂 asta ca să mai glumim un pic!

8. Știu că și Áron este vegetarian, ce le-ai spune părinților care se gândesc la această opțiune pentru copiii lor? Dar celor care nu concep ca un copil să nu mănânce carne și ouă?

Orice specialist în nutriţie, competent şi onest, spune că la copiii sub trei ani, ouăle nu sînt recomandate. Iar carnea şi peştele, ca proteină animală greu digerabilă de către om, sînt factori care, à la longue, slăbesc organismul omenesc. Într-un documentar pe care l-am văzut recent pe internet, intitulat « Industria cancerului », un medic academician recunoaşte la vîrsta de 80 ani, după ce a cercetat problema cancerului de mai multe decenii, că proteina vegetală este superioară celei animale şi că a ajuns la această descoperire cu mare uimire, deşi toată viaţa a crezut ceea ce susţine opinia publică în general, adică opusul adevărului.
Părinţilor care se gîndesc la această opţiune pentru copiii lor le-aş da încurajarea că există foarte mulţi oameni pe această planetă care nu au mîncat niciodată carne şi care sînt perfect normali şi sănătoşi. Acelaşi lucru şi celor care au opţiuni complet opuse. În plus, cred că oamenii ar trebui să devină mai conştienţi că opţiunile lor culinare sînt în mare parte influenţate de industria alimentară – mă gîndesc aici cu groază la reclamele pentru margarină ! – şi că în cea mai mare parte temerile şi reţinerile lor provin din prejudecăţi pe care încă nu au avut curaj să le demitizeze.

9. Dacă Áron va decide, odată ce va crește, că vrea să renunțe la a fi vegetarian – cum vei reacționa?

Dacă se va întîmpla asta, probabil că-i voi explica mai întîi care sînt consecinţele, iar apoi îi voi lăsa libertatea. Însă, sincer, sînt convins că nu o va face. De altfel, în zilele noastre sînt din ce în ce mai mulţi copii care încep să refuze să mănînce carne, chiar dacă părinţii lor privesc uimiţi şi dezaprobator acest lucru. Trebuie să înţelegem că omenirea întreagă trăieşte azi în alte condiţii fizice, adică nu mai avem nevoie să consumăm carne şi grăsimi animale în cantităţi mari, deoarece trăim într-o eră în care tehnologia preia aproape toate eforturile noastre fizice şi noi nu mai avem nevoie de atîta energie fizică. Dar pe de altă parte noi avem acum şi o altă conştienţă a lumii şi o altă percepţie morală a lumii, iar consumul de carne este în total dezacord cu aceste noi capacităţi.

10. A fost greu odată ce a început grădinița, ca cel mic să mențină același stil alimentar?

Nu, nu a fost deloc greu. Grădiniţa Christophori asigură meniu vegetarian foarte variat, de calitate şi gustos, iar Áron nu este singurul copil vegetarian, ci, dimpotrivă, mai sînt destul de mulţi ca el în fiecare dintre cele 4 grupe. De altfel, întregul meniu la această grădiniţă este făcut cu mare pricepere, este îmbelşugat, bun şi potrivit pentru copii, care au 5 mese pe zi, toate gustoase şi apreciate atît de copiii înşişi, cît şi de părinţi.

11. Apropo de gradiniță, Áron este la Grădinița Waldorf, spune-mi te rog de ce ai ales acestă grădiniță și nu una “tradițională”? Ce oferă sistemul Waldorf în plus? Ce te-a impresionat la acest sistem pedagogic?

Am ales această grădiniţă ca singura posibilitate la care m-aş fi putut gîndi pentru copilul meu. Sistemul pedagogic Waldorf este un sistem de pedagogie modern, foarte potrivit pentru omul de azi. Omul este privit în ansamblul lui, la nivelul fizic, sufletesc şi spiritual şi întregul proces din grădiniţă, tot ceea ce educatoarele întreprind, ţine cont de ritmurile biografice, de ceea ce are nevoie copilul pînă la 7 ani. Am auzit poveşti de groază de la prieteni şi prietene, care şi-au dat copiii fie la grădiniţe de stat, fie particulare, unde şi-au găsit copiii puşi ca la armată în şir pe scăunele în faţa televizorului, în timp ce educatoarele stăteau pe hol şi fumau, sau alţii cărora managementul grădiniţei le promitea să facă din copilaşii lor, plăpînzi şi nevinovaţi, genii în IT etc. etc. La grădiniţa Waldorf, copilul creşte prin ceea ce primeşte direct de la educatoare, prin poveşti, prin jocuri de grup, prin lucrul manual, prin dezvoltarea imaginaţiei etc. În sala de clasă, copiii au drept jucării scăunele şi bănci, care pot deveni maşini, vagoane sau tractoare, bucăţi de lemn, care se pot metamorfoza în pietre de construcţie, în bărci, sau în automobile. Lunea, de exemplu copiii desenează, sau marţea frămîntă pîine şi o mănîncă apoi cu mare poftă cînd vine coaptă de la bucătărie, miercurea cos sau fac altfel de lucru manual, joia mărunţesc fructe pentru o salată de fructe, iar vinerea pictează cu acuarele. Foarte mare preţ se pune pe felul în care arată sala de clasă, cu mobilier din lemn natur, cu o culoare pastel pe pereţi, cu un colţ aranjat ca o căsuţă a păpuşii, dar mai ales cu o masă a anotimpurilor. Aceasta din urmă serveşte artistic drept o prezenţă simbolică a elementului specific fiecărui anotimp – roadele fiecărui anotimp, sau elemente legate de sărbători. Sărbătorile ciclului anului sînt foarte importante în sistemul de educaţie Waldorf, căci copilul poate vieţui permanent astfel o legătură sufletească subtilă cu ritmurile naturii şi ale cosmosului.
Copiii dintr-o grădiniţă Waldorf petrec în fiecare zi jumătate de oră afară, jucîndu-se liber. În curtea grădiniţei sînt copaci, frunze, buşteni şi crengi, precum şi cîteva jucării minimale, dar orice poate deveni pretext de joacă, după imaginaţia fiecărui copil.
Deşi niciodată nu poţi atinge perfecţiunea, totuşi, educatoarele acestei grădiniţe se străduie în mod conştient şi, în plus, întreaga comunitate de părinţi este mult mai angajată decît în alte grădiniţe şi chiar este invitată să se implice mai mult în întreaga activitate a grădiniţei.

12. Pedagogia Waldorf este una destul de controversată printre părinți. Care ar fi argumentele pe care le-ai spune unui prieten tătic pentru a-și da copilul la o grădiniță care oferă pedagogia Waldorf?

Nu consider că pedagogia Waldorf este controversată. Cred doar că unii oameni încă nu au apucat să afle destule despre acest sistem şi mai trebuie încă să facă nişte eforturi personale pentru a înţelege specificul. Este drept că sînt foarte multe elemente, multe amănunte pe care un părinte trebuie să le înveţe despre acest sistem pedagogic, însă tocmai acesta este specificul zilelor noastre: aşa cum nimeni nu vrea să-şi cumpere un telefon mobil, un televizor, sau un automobil fără să ştie toate amănuntele despre caracteristicile tehnice ale aparatului sau ale maşinii, cred că la fel şi un părinte responsabil trebuie să-şi dedice energie, răbdare, atenţie, responsabilitate faţă de viitorul copilului său, însă în mod real, nu urmînd clişeele materialiste ale « carierei », « realizării profesionale » şi ale « statutului social » spre care constrînge sistemul de stat actual.
Eu le-aş spune tuturor părinţilor un singur lucru : dacă aţi şti că fiica sau fiul vostru va putea fi un om liber, responsabil, plin de forţă, personalitate, creativitate şi moralitate cînd va termina liceul, după ce a urmat grădiniţa Waldorf, şcoala primară, gimnaziul şi liceul în cadrul sistemului Waldorf, cred că asta ar trebui să vă fie de ajuns. Nu « materiile » de învăţămînt fac dintr-un om un om, ci modul în care acel om este ajutat să devină EL ÎNSUŞI.
Asta este idealul pedagogiei Waldorf, însă nu un ideal intangibil, ci un ideal care a fost demonstrat de peste opt decenii de sistemul Waldorf răspîndit în întreaga lume, din Germania şi Marea Britanie, pînă în Africa de Sud, Noua Zeelandă, SUA şi Canada, din Brazilia şi pînă în Scandinavia, din Japonia pînă în Ucraina, Ungaria şi Olanda, prin generaţii întregi de oameni care au crescut integri, compleţi, vii. Şi nu în ultimul rînd, celor care apleacă mai degrabă urechea spre prejudecăţi şi informaţii neverificate despre ce rezultate oferă sistemul Waldorf, le pot da ca exemplu cîteva personalităţi absolvente ale sistemului Waldorf, precum actriţele Jennifer Aniston şi Sandra Bullock, cîntăreaţa Jennifer Rush, scriitorul Michael Ende, sau fiica lui Silvio Berlusconi, fiul lui Jean Paul Belmondo şi copiii lui Harrison Ford. O listă mai cuprinzătoare, dacă nu completă, găsiţi aici.

13. Povestește-ne o zi normală din viața fiului tău.

Copilul meu se trezeşte cu noaptea-n cap şi întreabă deja cînd o să meargă la grădiniţă. Apoi, după ce vine de la baie, se schimbă (mă rog, deocamdată, se lasă schimbat), apoi mănîncă ceva, destul de puţin, dat fiind că la grădiniţă va mai primi ceva, care are mari şanse să-i placă la fel de mult. Apoi petrece o zi întreagă (acum, dat fiind că e toamnă-iarnă, am putea spune chiar o zi-lumină) la grădiniţă – în felul descris mai sus. După grădiniţă, unul dintre părinţi îl ia şi mergem cu el prin parc. Seara se încheie cu joaca prin casă, cu o poveste de fraţii Grimm şi cu o rugăciune şi un cîntec.

14. La final, dacă se poate, câteva cuvinte despre UrbanKid.ro.

Nu am avut timp prea mult să vizitez tot siteul, însă la prima vedere, este un site binevenit. Urbankid.ro reflectă în mare parte aşteptări şi tendinţe ale tinerilor părinţi de azi şi vine util în întîmpinarea nevoilor celor cărora le pasă mai mult de ce vor să facă din copiii lor.

Noi îi mulțumim frumos lui Zoltán András și pe voi vă lăsăm cu mai multe interviuri UrbanKid.ro.
Voi ce credeți despre sistemul pedagogic Waldorf? 🙂