Dan Dragomir
Dacă pe blog-ul lui Dan Dragomir aflăm zilnic care sunt ultimele telefoane mobile lansate pe piață, ce sisteme de operare folosesc ultimele modele de smartphone-uri și cu ce se mai laudă companiile de IT, în rândurile de mai jos, tot de la Dan Dragomir, aflăm ce înseamnă să fii părinte 2.0. Pardon, de la Dan Dragomir și soția lui, căci am fost asigurați că amândoi au răspuns la întrebările UrbanKid.ro. 🙂
Spune-ne într-o frază, maxim 2, câteva cuvinte despre tine.

Sunt un tip pasionat de tehnologie, citesc cât pot de mult, ascult cu aceeași plăcere muzică clasică, jazz, vibe, alternative sau black metal. În același timp, da, viața mea s-a schimbat foarte mult odată cu venirea copiilor.

Spune-ne în 2-3 fraze, câteva cuvinte despre tine ca părinte.

Viața ca părinte îți deschide mai mult ochii, nu mai trăiești și acționezi numai pentru tine, ci trăiești și acționezi pentru ei. Nu pot să înțeleg părinții care își abandonează sau neglijează copiii, ar trebui să fie o pedeapsă pentru asta…

Câți kinderi ai? Câți ani au? Cum îi cheamă?

Am doi copii, fată și băiat, Mara de opt ani și Andrei de patru. Sunt extraordinari, fiecare în felul lui, iar împreună sunt un adevărat dezastru 🙂

Cât timp petreci cu kinderii tăi în timpul săptămânii și cât în week-end-uri?

Eu, fiind freelancer acum, petrec cât de mult timp pot cu ei. Și în timpul săptămânii și în week-end suntem împreună, nici nu-i las cu lunile la bunici și nici nu-i trimit în tabere „ca să mă mai relaxez”…

Familia Dan Dragomir
Care sunt activitățile preferate pe care le desfășori în general cu kinderii tăi?

Păi facem o mulțime de chestii împreună, urmăresc să-și facă temele, citim, ne jucăm, pictăm, facem mulaje din lut sau din cocă, uneori mai și gătim… Mergem în parc cât de des putem și de asemenea descoperim calculatorul, internetul, telefonul mobil.
Îmi pare rău că nu reușesc să-i duc mai des la film, dar în schimb ne uităm la Discovery, la Nat Geo, clipuri și desene pe Youtube și tot așa.

Ce faceți când mergeți afară? În ce parcuri/locuri de joacă mergeți, pe unde vă plimbați, ce activități desfăsurați?

Mergem în special în parcul Carol, dar și în Tineretului, Titan, Cișmigiu sau Herăstrău, depinde ce și cum. Carol este cel mai aproape de noi și este un parc interesant. Ieșim și cu bicicletele, și cu rolele și jucăm badmington.

Care este locul/parcul preferat sau unde v-ați simțit cel mai bine?

Cel mai bine ne distrăm în vacanțe, marea ne place în mod special și ne-am îndrăgostit de Grecia (am fost cu Mara la 2 ani jumătate prima oară, iar Andrei a fost la mare de la 8 luni 🙂 ). Le place și muntele, dar mai ales dacă este zăpadă… doar că nu ajungem pe cât de des ne-am dori.

Unde ieși cu kinderii pe perioada iernii sau atunci când este urât afară?

Iarna mergem la săniuș, mergem în parc și ne plimbăm, în special dacă sunt lumini… Dacă plouă mergem și ne distrăm în AFI sau pur și simplu stăm acasă și ne uităm la filme sau desene animate.

Mergeți la evenimente pentru kinderi? De unde știi sau te informezi despre desfășurarea lor?

Mergem la concursuri și activități pentru copii, ateliere de creație, teatru, oriunde pot acumula noi experiențe și să învețe ceva nou. În general, tot de pe Net aflu ce se întâmplă.

Mara Dragomir
Ce aptitudini încerci să dezvolti kinder-ului tău (sport, muzică etc.)? Unde?

Încercăm să le dezvoltăm și simțul artistic, desen, pictură, teatru, muzică, dar și limbi străine, socializare, chestii care să le prindă bine pe viitor. Cum spuneam, nici tehnologia nu este ceva interzis.
Mara a făcut muzică, a fost la Grădinița IT, acum merge la CreștePrinTeatru.ro, participăm la TalenteDeNăzdrăvani.ro, mergem la ClasiceFantastic.ro.
Încercam să facem și mișcare/sport. I-am dat la karate… Nu am insistat anume într-o direcție, e bine să descopere ei activitățile plăcute și apoi vom vedea cum susținem această pasiune.

Cum îți petreci vacanțele/concediile? Împreună cu kinderii sau separat?

Vacanțele sunt neapărat împreună și încercăm să îi ducem cât mai des la mare și la munte. Din păcate, nu reușim chiar atât de des pe cât ne-am dori, dar sunt convins că vom găsi o agenție de turism interesată de social media cu care să colaborăm pe viitor 🙂

Care a fost cea mai frumoasă vacanță petrecută împreună cu kinderii (unde și de ce)?

Deocamdată, Grecia rămâne destinația numărul unu, dar suntem pregătiți să încercăm și experiențe noi 🙂

Ce faci când trebuie să te întâlnești cu amici care nu au kinderi?

Prietenii noștri știu că ieșim împreună cu copiii, ba chiar le place să se joace cu ei.

Unde recomanzi cititorilor noștri să iasă cu prietenii astfel încât să-și poata lua kinderii cu ei?

Recomand locurile unde există locuri amenajate pentru copii – le place să se joace, să deseneze, să citească – iar dacă proprietarul locației s-a gândit la clienții cu copii, atunci merită tot respectul 🙂

Cum ai făcut trecerea de la grupul de prieteni de dinainte de a avea kinderi, la cea cu care ieși acum având kinderi? Este același grup?

Trecerea a fost naturală, nu ne-am „despărțit” noi de nimeni, pur și simplu a trecut un week-end în care nu ne-am auzit, au trecut două, am descoperit că suntem prea ocupați să mai ieșim în oraș, apoi prea ocupați să ne mai sunăm și, în fine, am fost prea ocupați să ne mai scriem pe mail, Messenger sau Facebook. Nu mi-a plăcut niciodată să „trag de oameni”.

Ce Trucuri/Gadgeturi folosești împreună cu kinderii tăi?

Le plac foarte mult jocurile și desenele animate pe telefon, le plac camerele foto, atât din telefon, cât și cele mai mari… Poate să fie criza cât de mare, se calmează imediat cu un gadget. I-am orientat spre jocuri educative și PitiClick, DubluClick sau Somnorilă au devenit prietenii lor 🙂

Poveșteste-ne o întâmplare amuzantă cu/despre kinderii tăi.

La revelionul cu bloggeri de la Rucar, Andrei a pus mâna pe camera noastră foto și a început să facă poze. A devenit imediat vedeta, a fost pozat, filmat – apropo, asta e cea mai bună reclamă pentru o companie, da?
Ei descoperă și prin imitație, văzând că tot fac poze și că îmi feream aparatul de ei, li s-a părut foarte interesant. Acum au învățat să încadreze subiectul, să facă poze corect 🙂

Andrei Dragomir
Ce părere ai despre site-urile mari/cunoscute despre parenting din .ro?

Din păcate nu pot spune că am o părere foarte bună, odată că sunt multe „imitații”, apoi sunt multe site-uri care doar traduc sfaturi din afară – sună bine, dar nu le poți aplica real aproape niciodată. Pe DespreCopii.com am intrat de foarte mulți ani – nu îmi place faptul că unii dintre cei mai activi utilizatori sunt cei prost informați sau sunt oameni cu convingeri „înguste”, pe care încearcă să le impună și altora. Totuși, poți găsi și sfaturi sau informații utile.
Mult succes proiectului vostru, în fine ceva deosebit 🙂

Ai cumpărat pe internet jucării sau alte produse pentru copii?

Am cumpărat o mulțime – haine, căruț și pătuț, jucării și jocuri, chestii pentru calculator și altele. Nu am un site favorit aici, folosesc Google, folosesc comparatoarele de prețuri, caut să citesc păreri pe bloguri sau forumuri, aleg ce mi se pare mai ok.

Cum ar arăta site-ul de parenting care să te ajute pe tine ca părinte atunci când dorești să afli lucruri noi și pozitive pentru kinderii tăi?

M-ar interesa să aflu exact astfel de informații – ce proiecte sunt în curs pentru copii, ateliere, concursuri, tabere – unde să ies cu copiii, în ce restaurat/librărie/club/hotel pot să merg cu copiii și unde au fost oamenii dați afară „pentru că au făcut copiii scandal”.

Care ar fi sfatul tău pentru ceilalți părinți când vine vorba de petrecut timpul liber cu kinderii lor?

Doar timpul petrecut împreună cu copiii/în familie contează și asta e singura soluție pentru a depăși fazele de „răzvrătire” a copilului. Iar când îți dai seama că ai pierdut timpul, nu-l mai poți aduce înapoi.


Dan și Nico Dragomir


Blog-uri:
DanDragomir.biz
Okey.ro/lila
PcForum.ro
Curcubeu.com
PrinLume.ro.
Facebook: Dan Dragomir
Twitter: DanDragomir

Noi le mulțumim mult și vă îndrumăm cu drag să mai citiți și alte interviuri UrbanKid.ro cu părinți 2.0, cum ne place nouă să le spunem, și nu numai.
Stați cu noi, pentru că săptămâna viitoare revenim cu un alt interviu. 🙂