“Pasiunea ne face mai vii, iar atunci când este și împărtășită aduce cele mai mari satisfacții!” Acesta este motto-ul echipei de la Cutia-Muzicala.ro, magazin online de unde puteți achiziționa cutiuțe muzicale fix așa cum erau cele din filmele cu povești frumoase. Mici bijuterii care cântă, spun povești, ies în evidență prin culorile frumoase și sunt păstrate apoi toată viața de către cel care le-a primit în dar.
Nicoleta și Marius sunt cei doi români care s-au îndrăgostit de poveștile spuse de cutiuțele muzicale și au pus bazele magazinului online care oferă acum idei de cadouri frumoase pentru cei dragi.
Nicoleta spune că ideea magazinului i-a venit acum un an, când Marius i-a adus din Franța o cutiuță muzicală mozaic cu elefanțelul Elmer. “M-am îndrăgostit de cutiuță imediat! Mi s-a părut cel mai frumos și sensibil cadou pe care l-am primit vreodată. În același timp, m-a intrigat pentru că eu știam doar cutiuțe muzicale cu balerină, care mai apăreau din când în când în filmele vechi. Nici nu credeam că mai există în ziua de azi idea de cutiuță muzicală sau că se mai fabrică”, spune Nicoleta.
De aici nu a mai fost decât un pas și în iulie 2010 a fost lansat magazinul online.
Dintr-o multinațională la cutiuțe muzicale
Cine spune că pasiunea este totul are dreptate! Ne-a demonstrat-o Nicoleta care ne-a mărturisit că, până să deschidă magazinul online, a lucrat într-o multinațională. “Nu m-a luat prea multă lume în serios… «cum să pleci de pe un post bine plătit de management în IT», «ca să deschizi un magazin de cutiuțe muzicale?!?» m-au întrebat prietenii cu sceptism. Noroc că Marius și familia m-au susținut 100%. Marius m-a ajutat cu realizarea site-ului, eu am venit cu toate conceptele și cu produsele. Din noiembrie am lăsat jobul din multinațională și am început să mă dedic în totalitate site-ului și se vede diferența pentru că a început să meargă din ce în ce mai bine”, ne-a mai povestit Nicoleta.
Cadouri muzicale…
În luna Sărbătorilor de Iarnă, cutiuțele muzicale sunt la mare căutare. Tocmai d’asta, Cutia-Muzicala.ro are o categorie specială pentru cei mici – “Cutii muzicale de poveste”. Povești cu Mica sirenă, Prințesa Lilifee sau Micul prinț sunt toate “adunate” în cutiuțe muzicale frumoase care abia așteaptă să fie dăruite.
Nu doar cei mici, ci și mămicile sunt atrase de muzica din cutiuțe, mai ales de modelele cu Cristale Swarovski aurii și argintii. Unde mai pui și că ultimele noutăți ale magazinului sunt globulețele muzicale de iarnă care aduc spiritul sărbătorilor în orice casă.
Vă lăsam și cu o prezentare video a cutiuței muzicale Prințesa Lilifee:
Vouă vă plac cutiuțele muzicale?
Sursa foto&video: Cutia-Muzicala.ro.
Foarte simpatica ideea. Mi-ar placea si mie o cutiuta cu spiridusi din care sa iasa povestile zapacite:)
o viitoare fericita bunicuta
Sunt o incepatoare in ,,ale internetului,,si descoperind din intamplare articolul despre cututele muzicale ,pur si simplu am ramas incintata de
exitenta acestora.In copilarie nu l-am vazut decat in filme.Copiii de
astazi sunt fericiti ca le pot avea.Nicoleta si Marius au suflete de copii,si le doresc sa ramana tot asa..>MULT SUCCES<
@Zapacita – Cutiute avem, spiridusi avem, povesti avem 🙂
@Cleopatra – Ma bucur tare mult ca ti-a placut. Felicitari pentru viitorul nepotel!