La “The Library” nu’s cărți, nu putem cumpără nici măcar o carte de povești de acolo, nici nu mergem să citim ceva. La “The Library” mergem să mâncăm ceva gustos și să-i lăsăm pe pici să se joace în voie într-un super loc amenajat special pentru ei, unde sunt supravegheați de adulți costumați.
Dacă, de exemplu, se apropie ziua piciului și vreți să organizați o petrecere surpriză, trebuie să aflați că aici se organizează și petreceri private pentru copii.
Cei mici sunt așteptați cu mâncare sănătoasă, că doar nu vă spuneam de un local unde nu există și papa bun, sucuri naturale și multe alte bunătăți. După ce mânâncă (sau înainte) se duc la locul de joacă? Vă lăsăm pe voi să decideți, cert este că locul de joacă are un castel gonflabil, un tobogan ce îi va “arunca” în piscina plină cu bile de toate culorile și multe labirituri de tunele și căsuțe care mai de care mai colorate.
Dacă cei mici se dau în vânt după magie, karaoke, vor să fie pictați pe față sau iubesc clovnii, tot aici trebuie să vă adresați, pentru că, la cerere, zânele și prințesele împreună cu prinții lor vin imediat ca să-i distreze pe copii.
Și, spre finalul petrecerii, părinții se pot bucura de un moment de liniște, la o vorbă doar cu adulții în restaurant, pentru că există personal specializat ce îi supraveghează pe pitici.
Ce mâncăm și ce bem
V-am povestit mai sus despre petrecerile pentru copii, dar poate vreți doar să ieșiți la o masă în oraș cu familia!
Mâncare sănătoasă de la începutul meniului până la final. Cam asta este concluzia dacă trageți un ochi pe meniul de la “The Library”, iar prețurile nu sunt nici pe departe mari. Să vă dau câteva exemple ca să înțelegeți mai bine.
Meniul zilei (meniu special ce se schimbă zi de zi) costă 25 lei, o salată cu pui 22 lei, cea mai scumpă supă este cea de roșii cu creveți tiger și busuioc și costă 14 lei, iar clătitele sunt 12 lei.
Dacă vreți să ajungeți la “The Library” aveți detaliile cu privire la adresă mai jos, plus o hartă explicativă.
Voi ați fost la “The Library”? Cum vi s-a părut?
[nggallery id=99]
Sursă foto: TheLibrary.ro.
Noi suntem fani The Library – mergem acolo de vreo 2-3 ani, iar in perioada iernii cred ca ii vizitam o data la 2 saptamani. Locul de joaca este supravegheat de o doamna mai in varsta, Dana, care lucreaza aici de muuulti ani si pe care copiii o iubesc. I-am facut si ziua Dianei aici, cand a implinit 4 ani si nu am avut nicio bataie de cap, poate mai putin nota de la final :). Ca sa va faceti o idee, o petrecere cu 11 copii + Alba ca zapada (chemata de noi, pentru ca daca o cheama ei e mai scump) + loc de joaca + mancare + parinti aferenti, ne-a ajuns cam 2000 ron. In orice caz, recomandam localul, cu mentiunea ca nu au scaune de copii si ar trebui sa sunati inainte deoarece ni s-a intamplat de cateva ori sa nu putem intra, restaurantul fiind rezervat pentru petrecerile altor copii.
am facut petrecerea fetitei cand a implinit 3 ani pentru ca ni s-a parut un loc placut si pentru parinti DAR mancarea nu este cine stie ce(ma refer la bufetul pentru petrecerile de copii la care am mai fost ullterior invitati de ex.clasicii cartofi prajiti arata mai bine la saormerii), iar la nota de plata am constatat cu stupoare ca pretul bauturilor aproape depasea costul meniului si asta pt. ca nu aveau decat bere de 16 ron,fresh 16 ron etc.Consider totusi ca a fost greseala mea sa nu ma interesez de preturile bauturilor darnu era prima data cand organizam o masa intr-un restaurant bun si asa ceva nu s-a mai intamplat asa ca nici nu mi-a trecut prin minte.Dar ceea ce mi s-a parut cel mai de prost gust a fost faptul ca chelnerii luau paharele de pe mese pe jumatate pline.Eu nici nu am sesizat acest aspect fiind mai mult cu copii la locul de joaca dar mi-au spus fetele la sfarsit..Nu am comentat nota de plata am lasat chiar si bacsis pentru ca nu imi place sa ma tiganesc mai ales cand e vorba de copii dar a fost ultima petrecere pe care am facut-o acolo.
Ma minunez de fiecare data cand vad cum oameni cu bani care si-ar permite sa faca ceva cu bun gust cap coada dau asa cu mucii in fasole..apropos dsoara.Sucu era la restaurant atunci..