Când ați vizitat cu cei mici ultima dată un muzeu în București. Din păcate, dat fiind faptul că avem senzația că le putem vedea oricând pentru că sunt în apropiere, de multe ori riscăm să uităm de ele și să le evităm fără să ne dăm seama.
Așa că am adunat noi (subiectivi fiind) pentru voi câteva dintre cele mai interesante muzee din punctul nostru de vedere pe care ar trebui să le vizitați vara aceasta cu cei mici de mână:
Muzeul Pompierilor
Muzeul își desfășoară activitatea în Foișorul de Foc, clădire cu o înălțime de 42 de metri și care era folosită în trecut drept turn de observație pentru… apărarea împotriva incendiilor.
Programul de vizită este în cursul săptămânii între orele 8:00 și 16:00, iar în weekend doar pentru grupuri organizate (trebuie sunat mai întâi la 021-2522884 pentru programări). Biletul costă puțin, ca de altfel mai la toate muzeele de la noi: elevii, studenții și bunicii scot din buzunar doar un leu și jumătate, adulții 3 lei, iar taxa de ghidaj costă tot 3 lei.
Muzeul Satului
Deschis pentru prima dată pe 17 mai 1936, Muzeul Satului este un adevărat reper al Bucureștiului ce nu trebuie trecut cu vederea de nimeni.
Sunt organizate tot felul de expoziții aici, care mai de care mai interesante, și la fel și târguri și festivaluri.
De exemplu, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare cu Muzeul de Mineralogie din Baia Mare vă invită joi, 8 august 2013, începând cu ora 17.00 la deschiderea expoziţiei Flori de mină din Maramureş.
Muzeul Aviației
Intrarea este liberă, atât pentru adulți, cât și pentru copii, desigur. Orice copil sau adult pasionați de avioane ar trebui să ajungă aici măcar o data.
Exponatele sunt unele extrem de vechi și la fel de interesante pentru cunoscători și nu numai.
Muzeul Militar
Intrarea costă doar câțiva lei (dacă nu mă înșel 5 lei pentru adulți și jumătate din sumă pentru copii) și chiar dacă pare un muzeu care atrage mai degrabă adulți, cred că e interesant pentru toată lumea să vadă cum și-au apărat soldații țara în trecut.
Muzeul Căilor Ferate Române:
Muzeul CFR din București a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiștilor, în cadrul serbărilor “Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată București Filaret-Giurgiu. Locația inițială a fost în parcul și arenele Stadionului Giulești.
Acum descoperim muzeul pe Bulevardul Griviței, cu exponate precum primul vagoneț din lume, pe făgaș de lemn, folosit în minele din Transilvania în secolul al XVI-lea, o bogată colecție de machete de locomotive și vagoane, documente istorice originale, numeroase exponate originale ce ilustrează evoluția tehnică la calea ferată, piese folosite în comunicații la CFR, diferite tipuri de pupitre de comandă de instalații de centralizare a macazurilor și semnalelor, precum și machete și piese originale ce ilustrează progresul tehnologic făcut de CFR.
Important de știut: muzeul este deschis doar de miercuri și până duminică, de la 10:00 la 16:00.
Voi ce muzee ne mai recomandați?
Sursă foto: Cicc/ weheartit.com.
Ar mai fi si muzeul Antipa.