Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a organiza o petrecere ca la carte pentru copii?
1. Alege tema petrecerii și asta doar împreună cu copilul. Poate dorește ceva tematic ori vrea ca petrecerea să fie una în care personajul principal să fie un caracter din desene animate. De la prințese la pirați sau marțieni, toate trebuie scrise pe hârtie, pentru a vedea mai târziu care sunt lucrurile pe care le poți realiza și care nu. Nu le spuneți de la început că nu se poate să aibă petrecerea într-un anume fel, scrieți toate ideile pe o agendă și vedeți la final ce se poate realiza și ce nu.
2. Sunt câteva întrebări la care trebuie să știi să răspunzi cât mai repede, precum: când va fi organizată petrecerea, la ce oră începe și cât va dura? Există poate activități care pot deranja anumiți copii sau părinți care să decidă să nu mai vină din această cauză?
3. Scrie pe o listă toți copiii și toți părinții care vor veni la petrecere și asigură-te că ea nu este setată într-o zi în care este o sărbătoare mare sau un alt eveniment la care să fie invitați aceiași copii pe care intenționezi să îi inviți și tu. Numărul invitaților este foarte important pentru a asigura necesarul de scaune, pahare, farfurii etc.
4. Încropește invitații, da, fix ca la o nuntă, la care să ți se răspundă cu da sau nu, pentru a avea siguranța asupra unui număr fix de persoane.
5. Odată ce ai făcut asta poți începe să te gândești la jocuri pentru cei mici, ba chiar la vânători de comori sau aventuri prin care ei să primească mici daruri, totul va fi mult mai interactiv așa.
6. Fă o listă cu toți cei pe care i-ai invitat la petrecere și oferiț-vă numărul de telefon părinților acestora. În plus, foarte important este să stabiliți de la bun început la ce oră vor veni părinții pentru a–și lua copiii înapoi acasă. Odată ce se întâmplă asta începeți să tăiați de pe listă numele copiilor, așa vă veți asigura că toată lumea ajunge acasă în siguranță după petrecere.
Voi ce ați mai adăuga pe listă?
Sursă foto: Maegan Tintari/ Flickr.com.