culoriVremea nu e tocmai minunată pentru plimbări lungi de seară, așa că ne îndreptăm atenția către activități de făcut prin casă, la căldură, poate și cu niște prieteni alături de noi, pentru un plus de voie bună.
Pictura cu mâinile, fără pensule și alte ustensile de care ne putem lipsi oricând, este o modalitate minunată prin care copiii nu doar că se joacă, dar și învață despre texturi. E drept că pentru părinți asta se traduce de cele mai multe ori printr-o curățenie generală în camera dedicată picturii, dar merită fiecare moment.
tava culori
Pentru că nu orice fel de culori sunt potivite și unele din comerț pot irita pielea sensibilă a celor mici, astăzi vă propunem că faceți singuri culori de pictat cu mâinile.
Aveți nevoie de:

  • 3 linguri de zahăr,
  • Jumătate de linguriță de sare,
  • Jumătate de linguriță de amidon,
  • Două ceșcuțe de apă,
  • Colorant alimentar.

Luați o tavă de muffins și puneți câteva picături de colorant alimentar în fiecare container. Dacă veți folosi o astfel de tavă cu forme nu veți risca să se amestece culorile și nu veți avea nici de spălat zeci de recipiente la finalul distracției.
Amestecați toate ingredintele cu un tel într-o cratiță, la foc mic, până când totul devine o pastă consistentă, iar apoi adăugați pasta în fiecare formă din tavă. La final, amestecați cu degetul în fiecare formă pentru a colora paste.
Gata! Restul e joacă!
Sursă foto & informație: inhabitots.com.