De când ne-am mutat din București și trăim mai între munți (nu mă laud dar dacă acesta este adevărul…) ne-am schimbat foarte mult și obiceiurile alimentare. Asta pentru că suntem puțin mai departe de oraș, de magazine și supermarketuri, prin zona în care stăm nu prea ajung cei care livrează mâncare și, pentru că am descoperit că ne place să mâncăm mai simplu și gătit proaspăt în casă. Nu zic că este întotdeauna ușor sau comod dar în mod sigur, câteodată este mult mai distractiv. Avem un meniu săptămânal, pe care de obicei îl stabilim împreună și în urma căruia facem și cumpărăturile. Ce pot să vă spun sigur este că (la fel probabil ca în orice casă cu copii) nu lipsesc pastele și pizza. Așa că avem o pizza-day o dată pe săptămână. De obicei joia. De ce joia, n-aș știi să vă spun. Cred că așa s-a nimerit…
A început să îmi placă în bucătărie, cu adevărat, atunci când am realizat că dacă pregăteam mâncarea cu bucurie, avea să ajungă la cei care o degustau cu mai multă plăcere de a mânca. Și cum bucuria de obicei se înmulțește când suntem în grup, îmi place să îi implic și pe copii în bucătăreală. Ioanei îi place să pregătească legumele pentru diversele supe pe care facem și, la amandoi, le place să frământe coca.  Cum pâinea de obicei o pregătescc la mașina de făcut pâine mai rămâne să le dau la frământat aluatul pentru pizza.
De ceva timp Ioana își pregătește singură pizza pentru ea și fratele ei. Frământă aluatul, îi cântă, îl drăgălește între degete și apoi îl întinde în forma în care-i place. Ca ingrediente, rămânem la varianta, cu cât mai simplu cu atât mai bine. Văd că la ea se păstrează pizza cu 3 ingrediente: mozzarella, porumb și măsline.

 
Rețetă pizza făcută în casă:
Blat pizza:

  • 2 căni cu făină de grâu (albă + integrală folosesc eu) + o jumătate de cană de rezervă pentru mai târziu când frământ aluatul
  • 15 grame drojdie proaspătă (pe care o topesc în cana cu apă călduță)
  • 1 cană de apă călduță
  • un praf de sare (roz de himalaya de obicei – pe care îl amestec cu făina)
  • 1 lingură de ulei presat la rece (de măsline sau floarea soarelului)

Preparare:

  • se amestecă ingredientele, se frământă ușor și se lasă aluatul la odihnit vreo 15 minute, timp în care el își cam dublează dimensiunea
  • în acest timp puneți cuptorul la încălzit (200 grade) și începeți să pregătiți ingredientele: ce veți pune pe pizza  + sosul
  • sosul pentru pizza îl pregătesc mereu acasă: sos de roșii / bulion (de obicei am din cel pregătit în casă), pe care îl pregătesc pe foc, cu puțin ulei și oregano
  • când aluatul a crescut – este gata de frământat și pregătit blatul pentru pizza
  • pun aluatul într-o tavă, pe hârtie de copt, peste care torn sosul și apoi așez ingredientele
  • ultima pizza pe care am pregătit-o a fost 1. cu mozzarella delaco gourmet, porumb și măsline negre (aceasta a fost a Ioanei) și 2. cu mozzarella delaco gourmet, ardei roșu, zuchini, ceapă roșie și ce a mai rămas din porumbul și măslinele de la pizza copiilor
  • pentru copt a avut nevoie de doar 15 minunte la 180-200 de grade (depinde de cuptor și cât de încălzit a fost în prealabil)

Sper că v-am făcut poftă nu numai de mâncat dar și de gătit împreună cu cei mici. Simplu, cât mai simplu și cât mai mult pregătit de voi!
Și dacă tot faceți pizza acasă poate vă interesează și concursul pregătit de cei de la Delaco, pe fanbranza.ro!
MOZZA fie cu VOI! ? ?