Zilele trecute povesteam despre avocado, vitaminele și mineralele pe care le conține acest fruct minune. Corect este ca după ce aflăm beneficiile consumului unui anumit fruct sau unei legume să avem și câteva idei pe care să le putem în practică în bucătărie, nu?
Mai jos două idei pe care le puteți folosi oricând:
Supă raw, cu broccoli cu avocado
– o mână de broccoli,
– un avocado mare,
– doi, trei castraveți curățați de coajă,
– zeama de la o lămâie mare,
– pătrunjel
– o linguriță de ulei de măsline.
Mixăm totul mai puțin broccoli până totul se transformă într-o supă cremă. Adăugăm broccoli tocat mărunt și lăsăm la rece câteva ore. Avem o supă raw gustoasă și plină de vitamine și minerale.
Pastă
– un avocado,
– 25g brânză de vaci,
– usturoi pisat,
– ceapă verde,
– suc de lamaie.
Amestecăm cu mixerul sau cu un blender avocado cu brânzica până se transformă totul într-o pastă cremoasă, după care adăugăm pe rând toate ingredientele din listă. Lăsăm apoi cel puțin jumătate de oră crema să se “liniștească” la temperatura camerei, lăsând aromele să se întrepătrundă bine. Servim cu poftă cu bucăți de ardei gras sau pâine.
Guacamole
– un avocado,
– o roșie decojită,
– ceapă
– zeamă de lămâie,
– o lingură de ulei de măsline.
De ingredintele de mai sus aveți nevoie pentru a face una dintre rețetele de Guacamole rapide. Amestecați totul cu un blender sau un mixer și gata e bun de servit.
Voi ce ate rețete mai știți cu avocado?
Sursă foto: samantha celera/ Flickr.com.