În ultimul timp, auzim despre cât de importantă este joaca “liniștită” pentru copii, acel tip de joacă prin care cei mici învață diverse lucruri, își descoperă noi abilități sau află despre ceea ce este în jurul lor. Există însă și un altfel de joacă: cea mai dură, pe care o vedem de obicei atunci când tăticii vin acasă. Genul acela de mici lupte, întreceri sau altele asemănătoare ce la prima vedere nu par că aduc beneficii, dar care au o latură ce nu trebuie uitată.
De exemplu, o întrecere îi poate învăța pe cei mici să fie mobili, în sensul că printr-o întrecere cu părintele ce nu a fost câștigată copilul învață ce înseamnă eșecul într-o situație pe care nu au putut să o stăpânească, totul prin joacă, într-un mediu sigur și controlat de adulți. Prin mobilitatea emoțională pe care o deprind cei mici vor vedea, în timp, eșecul nu cu teamă și frică, ci eșecul va deveni o provocare pentru ei, provocare ce trebuie învinsă.
În plus, copiii află despre importanța situațiilor neprevăzute, despre cum pot controla o astfel de situație printr-un caracter flexibil și decizii luate pe moment, spontane.
Am întâlnit unii părinți care își lasă copiii să câștige de fiecare dată la jocuri. Cât de benefic este acest lucru? Marc Bekoff povestește în cartea Wild Justice că ar fi bine să nu îi lăsăm pe cei mici să câștige nemeritat, căci ei află astfel cum să se confrunte cu situații în care nu se simt confortabili și, bonus, în tot acest timp scapă de stresul și emoțiile negative acumulate pe parcursul zilei.
Frică
Mămicile în special se sperie atunci când vine vorba despre o joacă mai dură, întrucât au senzația (și pe bună dreptate) că cei mici se pot răni sau că învață să fie violenți cu ceilalți.
Teama lor este de înțeles, dar cercetătorii au demonstrat exact contrariul: copiii care au parte și de jocuri mai dure își fac prieteni mai repede și sunt mai aproape de aceștia, construind ceea ce se numește “inteligență socială” în timp. Asta pentru că, cei mici află despre diferența dintre simpla joaca și violență sau agresivitate.
Joaca mai dură aduce sentimente precum cele de complicitate, cooperare și negociere. Poate că nu ne dăm seama de la bun început, dar atunci când ne alergăm prin casă de exemplu, cei mici iau parte la o mică negociere la care toată lumea se distrează. Câteodată, cei mici sunt cei următiți, dar sunt și momente în care părinții sunt fugăriți de copii, asta face totul fun, întrucât (să fim serioși) nimănui nu-i place să fie el cel urmărit mereu sau să fie el cel care pierde sau câștigă întotdeauna.
Amintiri
Acum nu știu de voi, dar eu am multe amintiri cu tatăl meu din copilărie în care mă arunca în aer la câțiva centimentri de aveam senzația că sunt lângă nori sau în care mă alerga prin zăpadă ori încercam eu să fug din mâinile lui puternice. Asta înseamnă că joaca ceva mai dură nu este doar pentru băieți, ci și pentru fete.
Țin minte că mama se speria de fiecare dat[ și că prin asta dezvoltam un fel de complicitate cu tata, că ne alegeam momentele în care mama nu era de față și că atunci când reușeam să ne întrecem fără să fim certați era un fel de mică victorie pentru noi în fața celorlalți. Pe scurt, asfel de jocuri m-au ajutat să-mi construiesc încrederea în tata, să știu că oricât de sus m-ar “arunca” cineva el va fi mereu acolo să mă prindă
Toată povestea de mai sus a pornit de la clipul următor, click pe PLAY:
Surse foto: ericskiff/ Flickr.com și Sharon Mollerus/ Flickr.com.
