Dovezi arheologice atestă cultivarea bananei încă de acum 8000 de ani, în Papua Noua Guinee. De aici, banana a ajuns în Africa, de unde îşi are originea şi numele său. Cuvântul banană provine dintr-un dialect vest-african şi a pătruns în engleză pe filieră spaniolă sau portugheză. În Europa, banana a ajuns prin negustorii iberici, în Evul Mediu, bananele de Granada fiind cunoscute ca cele mai bune din lumea arabă.
În prezent, banana este cultivată în 130 ţări din zona tropicală şi ocupă locul patru în topul celor mai consumate alimente de pe planetă după orez, grâu şi porumb.
Există mai multe varietăţi de banană: banana sălbatică, banana roşie, roz, Plantain (banana pentru gătit), Cavendish (banana “desert”, cea mai răspândită varietate).
Ce nutrienţi conţine banana?
Banana este o sursă importantă de fier şi potasiu (element estenţial pentru o bună funcţionare a sistemului cardio-vascular), vitamina B6 (responsabilă cu buna desfăşurare a proceselor mentale şi reglarea dispoziţiei), vitamina C (cu rol imuno-stimulator).
Când pot introduce banana în alimentaţia copilului meu?
Părerile pediatrilor sunt foarte împărţite. Variantele pentru vârsta la care copilul poate mânca banană sunt: 6 luni, 8 luni, 1 an şi chiar 2 ani. Iată şi subiectul controversei!
Banana poate provoca alergii din cauza unei proteine numite chitinase. Cazurile de alergie la banană sunt însă foarte rare. O mare parte dintre cei care pretind că sunt alergici la banană, suferă de fapt, de o intoleranţă (persoanele cu un sistem digestiv mai sensibil nu pot digera anumiţi derivaţi de amoniac prezenţi în fruct).
Persoanele alergice la banană, au de obicei alergie şi la avocado, latex sau polenul de mesteacăn.
Sfatul nostru este să consultaţi medicul pediatru înainte de a introduce banana în alimentaţia copilului dumneavoastră şi să luaţi în considerare regula celor 4 zile.
Citiți tot articolul și comentați pe Diversificare.ro.
Sursă foto: viZZZual.com/ Flickr.com.