Este numai natural pentru micuțul familiei ca, odată ce dobândește capacitatea de a se deplasa într-un fel sau altul, să încerce a se aventura în locuri neexplorate de el înainte. O astfel de dorință de a explora presupune însă și riscul expunerii la unele pericole de care el nu este conștient. Și, în timp ce anumite obiecte care ar putea fi înghițite de bebeluș, sau a căror manevrare l-ar putea vătăma, pot fi puse în locuri unde acesta nu are acces, sunt situații când „a nu se lăsa la îndemâna copiilor” nu este o măsură de siguranță suficientă. Pentru familia care traversează o astfel de perioadă o soluție eficientă de a-l împiedica pe micuț să ajungă în locuri periculoase este sa apelezi la o poartă de siguranță pentru copii care poate fi montată fie prin presiune fie prin insurubare.
De departe cea mai apreciată varianta este poarta de siguranță cu montare prin presiune prin simplu fapt că oferă numeroase avantaje.
- Poate fi instalată doar provizoriu. Având în vedere faptul că poarta de siguranță prin presiune este utilă doar până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, ea are acest avantaj de a rămâne instalată doar pentru perioada cât își împlinește menirea, putând fi apoi înlăturată.
- Este ușor de instalat. Înainte de a comanda un astfel de produs este bine să măsurăm locul unde dorim să îl instalăm, fie că acesta este la intrarea într-o încăpere, la capătul de jos al treptelor, sau într-un alt loc. Tot ceea ce este necesar pentru ca poarta respectivă să poată fi instalată este existența a patru puncte de fixare unde ea să poată fi ancorată. Aceste puncte de fixare pot fi în perete, la tocul ușii, ori la balustrada scării. În rest, nu va trebui altceva decât să urmăm cu atenție instrucțiunile de instalare pe care le primim odată cu produsul.
- Ușor de detașat, chiar și fără folosirea unor unelte precum șurubelniță, patent, ciocan etc. În general singura unealtă necesară pentru această operațiune este cheița pentru deșurubarea sistemului de fixare.
- Nu necesită găurirea peretelui sau a vreunui alt suport. Este numai normal pentru caracterul provizoriu al unei astfel de uși ca după detașarea ei să nu rămână găuri care să necesite repararea în cazul peretelui sau, mai grav, să lase urme permanente în tocul ușii sau în balustrada de lemn. Este lesne de înțeles că, din acest motiv, sistemul de fixare prin presiune ar putea fi o opțiune bună și pentru cei care au calitatea de chiriași în locuința respectivă.
- Poate fi adaptată pentru balustrada de metal. Sistemul de fixare al porții de siguranță prin presiune are avantajul de a putea fi adaptat pentru balustrada de metal sau alte astfel de puncte de fixare mai pretențioase.
- Există posibilitatea extinderii prin folosirea unor extensii. Cu toate că, așa cum am amintit, este bine să măsurăm spațiul unde urmează să fie montată, acest tip de poartă de siguranță are totuși avantajul de a putea fi adaptată prin folosirea unor extensii. Acestea fac posibilă totodată montarea porții în altă zonă a locuinței, atunci când acest lucru este necesar.
- De obicei poate fi deschisă în ambele direcții, ceea ce constituie avantaj în special pentru zonele casei unde se circulă intens. În timp ce ele au menirea de a împiedica accesul copiilor mici în zone periculoase, porțile de siguranță au fost concepute în așa fel încât să nu constituie un impediment pentru deplasarea liberă a părinților sau a altor adulți.
- Este ușor de închis și deschis chiar și cu o singură mână, permițând părintelui să facă această operațiune în timp ce poartă copilașul. Deși sistemul de închidere și închidere este suficient de complicat pentru un copil cu vârsta mai mică de 2 ani, el este totuși unul simplu pentru persoanele adulte, putând fi acționat, fără probleme, cu o singură mână.
- Există modele și accesorii diferite, adaptate în mod specific spațiului unde urmează să fie instalate. Pentru spațiile mici, care nu permit deschiderea porții spre interior sau spre exterior, există posibilitatea montării unei porți de siguranță pliabile. De asemenea, pentru îngrădirea unor spații mai mari, există posibilitatea adăugării unor paneluri suplimentare. În acest fel poate fi împiedicat, de exemplu, accesul micuțului la cuptorul încins sau poate fi format un țarc care să țină animalul de companie la distanță.
Așadar, după cum se poate observa, deși există mai multe tipuri de porți de siguranță pentru copii, poartă de siguranță cu montaj prin presiune prezintă câteva avantaje care o fac favorită.