Cam de când stă singur în șezut până se ridică copăcel și o ia la picior prin casă, viața cu un copil mic poate să-ți dea multe bătăi de cap. Zici că ai scăpat de cărat peste tot în brațe, că de acum e și el puțin mai independent. De abia așteptai să stea bine în șezut, ca să nu-l mai păzești să nu cadă. Apoi, dacă tot stă, mai bine să o ia de-a bușilea, că e mai amuzant așa, nu te strigă pe tine de fiecare dată când se întinde către o jucărie și nu ajunge. Apoi, după mai multe luni de alergat prin casă după el, securizat camerele, colțurile, prizele, de abia aștepți să meargă singur. Așa sigur o să te mai eliberezi și tu. Și joaca… o să fie mai amuzantă. Până acum ai schimbat scutece, ai făcut băițe, ai alăptat, gângurit și culcat bebelușul de prea multe ori pe zi (și noapte). Începe să se facă lumină în ziua ta. Lucrurile se așează.
Dacă ai un copil cu vârsta de aproximativ 6 luni – 1 an, pentru joaca de zi cu zi, iată câteva exemple de activități pe care le poți face împreună cu micuțul tău.

  1. Citește

carticica pisicuta nuta Mulți părinți așteaptă ca cel mic să mai crească puțin pentru a începe să îi citească. Dar se pare că cel mai bun moment pentru a începe lectura este chiar acum. Există multe cărți special concepute pentru cei mai mici, cu texturi moi și foarte potrivite pentru ros și molfăit, colorate și multe chiar fără niciun text. Nu-i asta o problemă, pentru că treaba adultului este să ”citească” folosind mult inflexiunile vocii sau mimica și gestica, iar treaba bebelușului este să exploreze cartea cu toate simțurile. La noi funcționează foarte bine cartea cu Pisicuța Nuța și cărticelele cu poezii cu Mifi. Este adevărat că juniorul asistă și la citirea poveștilor de seară pentru copiii mari, că doar nu are degeaba o soră mai mare.
 

  1. Cântă și dansează

Cântă așa, în mod firesc, atunci când simți și tu, ca o activitate care vă îmbogățește viața. Inventează cântecele și cântă-i copilului despre ceea ce faci, chiar și despre cele mai banale activități. Și nu te îngrijora dacă nu găsești versuri care să rimeze sau dacă nu ai o voce tocmai de soprană. Dacă totuși te-ai plictisit de cântat, poți da drumul la radio sau porni un playlist pe calculator, cu muzica ta preferată. Poți să îți ții micuțul în brațe sau într-un carrier și să începi dansul. Bebelușului tău îi va plăcea să se miște de colo-colo, să sară în sus și în jos, să se miște în ritmul tău.

  1. O plimbare

Dacă ai făcut deja o rutină cu plimbarea sau vrei pur și simplu să iei o gură de aer sau să îl liniștești pe micuțul tău, poți să îl pui într-un carrier sănătos (noi folosim wrap elastic, sling cu inele sau SSC) și poți ieși cu el pe orice vreme, la orice oră. Când avea doar câteva luni, aerul de afară îl adormea imediat pe juniorul nostru.

  1. Baloane de săpun

Nu am văzut până acum niciun copil (sau bebeluș) căruia să nu îi placă baloanele de săpun. Indiferent că va încerca să le prindă sau doar va sta și se va uita la ele, orice bebeluș va fi mai mult decât încântat de joaca cu baloane. Și pentru că imprimă o stare de liniște, această activitate poate fi potrivită pentru după-amiezile sau serile când cei mici sunt mai obosiți sau… pur și simplu atunci când nu mai știți ce să mai faceți 🙂

  1. Uitați-vă în oglindă

Privitul în oglindă este o activitate foarte interesantă pentru un bebeluș. Ați observat până acum ce sunete, ce zâmbete și ce gângureli apar atunci când ”îl vede pe bebelușul din oglindă”? La noi funcționează foarte bine atunci când ne uităm amândoi în oglinda de la baie, după masele principale, când încerc să curăț de pe haine, față, mâini, picioare, ”dovezile” de mâncare. Privitul în oglindă îl ține ocupat. Da, și fețele pe care le fac eu în oglindă îl distrează la fel de tare…

  1. Jucați-vă pe jos, în iarbă

Dacă aveți un loc curat (și fără alte pericole), cu iarbă sau chiar pământ sau nisip, lăsați-l pe cel mic să simtă cu mâinile, cu picioarele (goale), chiar să guste, din ceea ce oferă pământul. Lăsați-l să experimenteze, să aibă libertatea de a privi, de a pipăi, de a gusta, de a vedea…
Iancu prin iarba

  1. Cu una mai mult

Ia trei obiecte de același fel (poate trei cuburi moi). Oferă-i pe rând: unul, apoi al doilea. Copilul tău își va ocupa mâinile, în fiecare cu câte o jucărie. Atunci oferă-i și cel de-al treilea cub. Copilul trebuie să ia o decizie și să lase o jucărie pentru o lua pe ultima. Urmăriți-i expresia feței atunci când îl vedeți cum își descoperă această abilitate.

  1. Ca într-un balansoar

Dacă ai o minge de yoga sau din aceea de gravide sau poate o minge mai mare de plajă, pune-l pe cel mic deasupra și ține-l bine de mânuțe în timp ce îl miști odată cu mingea. Poți să-l pui chiar pe burtică, pe minge și să să-l împingi în față și în spate. Garantăm o super distracție.

  1. Fă-i un masaj

Poate că faci asta deja în fiecare seară, înainte de culcare. Dacă nu, poți să începi să faci un masaj chiar și în timpul zilei, pur și simplu prin haine sau folosind un ulei special pentru bebeluși. Pune-l pe cel mic în fața ta și relaxează-te și tu împreună cu el. Poate merge chiar și un cântecel.

  1. O jucărie zornăitoare

Poți să faci și tu una, chiar dacă pare că ai coșul plin de astfel de jucării. Orice caserolă din plastic, mai micuță sau sticlă de plastic merge. Pune înăuntru diverse materiale (boabe de porumb și grâu, paste, pietricele, nasturi etc) și experimentează împreună cu bebelușul tău sunetele pe care le scoate. Asigură-te că totul este închis foarte bine și că nimic nu poate ieși din recipient. Atenție! Copiii sunt foarte abili la deschiderea lor! Și dacă ai securizat capacul îți mai rămâne să inventezi melodii și ritmuri cu ele.

  1. Jucați-vă în chiuvetă

Cred că una dintre cele mai plăcute activități ar putea fi joaca în chiuvetă (și asta la orice vârstă). Indiferent că mergi la baie să-l speli după ce ai schimbat scutecul sau poate s-a murdărit (peste tot) de mâncare, cred că este foarte plăcut să simtă apa cum curge pe mâini sau chiar pe degetele de la picioare. Este încă mic și mai încape în chiuvetă. Mai târziu o să vrei să îl pui acolo și n-o să mai aibă loc…

  1. De-a bușilea (sau cu picioarele goale) prin tot felul de texturi

Pune pe jos diverse materiale: covoraș de baie, din cauciuc, preș de pus la ușă, draperie de duș, eșarfă de mătase, covoraș de lână/blană. Orice are o textură diferită și este suficient de mare astfel încât copilul să poată merge de-a bușilea (sau în picioarele goale) peste aceste materiale. În timp ce experimentează senzațiile fizice pune în cuvinte și ceea ce simte: este moale, este aspru, te gâdilă etc.
iancu cu pufies

  1. Uitați-vă la poze

Indiferent că răsfoiți o revistă sau un album foto sau poate chiar un album de pe calculator, atunci când vedeți o poză arătați cu degetul și spuneți ce este acolo: un personaj, tata, mama, bunica, animalele, norii etc.

  1. Cucu-bau

Poate una dintre cele mai apreciate jocuri ale celor mici: cucu-bau. Mama apare și apoi dispare. Și apoi apare și iar dispare. Ne jucăm cu spațiul dar și cu frica lui de a nu vă mai vedea. În doze foarte foarte mici, dispariția (și apoi apariția) părintelui, controlată și într-un mediu relaxant, are efecte terapeutice foarte bune. Și chiar este foarte amuzantă, pentru toată lumea.

  1. Faceți treabă prin casă

Nu aștepta să doarmă copilul pentru a face treburile prin casă. S-ar putea ca bebelușui tău să îi placă atunci când deschizi și închizi sertarele (mai repede s-ar putea să îi placă să scoată haine din sertare), să ”împăturească” lenjeria, să-și pună în cap hăinuțele, să aranjeze pătura sau cearceaful de pe pat, să dea cu mătura sau să întindă mai bine mâncarea pe tăblia scaunului de masă.
 
Și dacă totuși alegeți să plecați de acasă și să petreceți timpul prin alte locuri, fie parcuri, grădini, locuri de joacă sau restaurante prietenoase cu cei mici, nu uitați să intrați, să aruncați un ochi și pe Hai la joacă și să împărtășiți și cu alți părinți din comunitatea Pufies locurile frumoase pe care le întâlniți.