Daca vrei sa schimbi lumea, du-te acasa si iubeste-ti familia, spunea Maica Tereza.
Nu exista nimic mai important pentru un bebelus decat prezenta mamei lui. Cu siguranta am auzit de multe ori fraza asta spusa in tot felul de forme si sunt sigura ca foarte putini dintre noi ii intelegem cu adevarat semnificatia.
Pana la 7 ani, copilul traieste in campul enegetic al mamei sale. Se influenteaza direct unul pe celalalt – fizic, emotional, mental, si din aceasta conexiune copilul isi construieste baza pe care va creste mai departe o viata intreaga.
Aceasta conexiune este o fuziune. Ea incepe in timpul sarcinii si se incheie intre cel de-al doilea si al treila an din viata bebelusului.
Atat bebelusul, cat si mama lui, au fizic, energetic si emotional nevoie unul de celalalt. Emotiile, trairile si gandurile mamei sunt simtite direct de copil si manifestate apoi – de orice perturbare care apare la copil (boala, emotionalitate exacerbata, crize de tot felul) si poate fi tratata si vindecata direct de catre mama, in masura in care ea devine constienta de ceea ce creaza simptomele respective la bebelusul ei. Intotdeauna sunt chestiuni nerezolvate sau aflate in criza existente in campul energetic al mamei, pe care copilul le manifesta pentru a fi vazute, intelese, imbratisate, vindecate. Daca mama este atenta, ramane prezenta, si evita pe cat posibil interventiile exterioare asupra copilului sau (de la medicamente chimice si vaccinuri pana la sfaturi si pareri ale altor persoane, aflate in afara fuziunii mama-copil), ea va simti si va sti cu claritate inauntrul ei care este samanta reala a problemei pe care copilul o manifesta. Odata devenita constienta de aceasta samanta, mama poate declansa procesul de vindecare cerand iertare, iertand si eliberand cu iubire situatia care provoaca de fapt boala, criza, dezarmonia.
In acelasi fel, cu cat mai prezenta, mai constienta de sine insasi si mai dedicata maternitatii si copilului sau este aceasta mama, cu atat mai curat, mai sanatos si mai aliniat este campul energetic al bebelusului, cu atat mai in armonie cu propriul sau suflet si cu Spiritul.
Absenta campului energetic al mamei din jurul bebelusului pentru mai mult de 2-3 ore – in special in primele 9 luni de dupa nastere – creeaza rani emotionale si carari neuronale din care un pic mai tarziu incep sa rodeasca credinta in lipsa, nesiguranta, abandonul, neincrederea in Viata, credinta ca suntem singuri pe lume si trebuie sa ne descurcam cumva impotriva celorlalti, competitia, dependentele de tot felul.
Nu are importanta cat de bine ingrijit de catre o alta persoana este bebelusul in aceasta prima parte a vietii lui – ceea ce ii trebuie cu adevarat este mama si campul ei energetic. Uitati-va doar al privirea unui bebelus de peste 6 luni, atunci cand isi cauta si isi vede mama. Uitati-va la expresia de pe chipul sau, la lumina din ochii lui, la expresia de profunda fericire si conectare ce ii stralucesc pe chip atunci cand isi vede mama si isi intinde bratele catre ea. Sfaturile conform carora mama ar trebui sa isi lase bebelusul pentru perioade lungi de timp si cu alte persoane, ca sa se invete independent si sociabil, sau ca este in regula ca mama sa se intoarca la serviciu dupa 4 luni, sau ca e in regula sa caute sa revina la viata de dinainte de a deveni mama (iesiri nocturne, plecari in vacante fara copil, lasat copilul la bunici un sfarsit de saptamana) sunt pur si simplu gresite si nu cunosc si nu respecta nevoile reale ale bebelusului, si nici ale mamei. Separati inainte de vreme, si mama si copilul vor tanji toata viata unul dupa celalalt, si asa perpetuam din nou si din nou vina si sentimentul de neimplinire la mama, furia si sentimentul de abandon si de singuratate in copil. Ambele ascund de fapt durerea sfasietoare a separarii inainte ca procesul natural sa se fi completat, inainte ca fuziunea sa ajunga in mod firesc la final.
Ce se ascunde in aceste lacasuri?
Multe rani, multe neiertari, multa neiubire.
Insa o data deschise portile astea ferecate si imbratisat si spalat cu iubire tot ce gasim inauntru, Lumina ne inunda de dinautru in afara, uterul nostru activat prin sarcina si nastere se deschide si se curata si mai mult, inima si pantecul fuzioneaza si devenim Femei.
Iar tatal? Unde este tatal in tot acest proces?
Rolul tatalui este mult mai important decat credem, decat cred insasi barbatii deveniti parinti. In valtoarea emotionala a primilor ani, in care pare ca si-au pierdut iubita, devenita acum mama, nu mai inteleg ce au ei de facut in cuplu si cum sa se adapteze la noua viata. Femeia care era inainte doar a lor este complet acaparata acum de o noua fiinta mica, dependenta si care nu negociaza, la un loc cu valuri de emotii de neinteles, schimbari frecvente de dispozitie, lipsa de apetit sexual, oboseala constanta… unde este femeia, unde?
La fel cum un urias salt in constiinta se intampla cu mama care se daruieste complet maternitatii in anii de fuziune, aceeasi oportunitate o are si barbatul acestei femei, daca este deschis si dispus sa isi ocupe pozitia de gardian, de servitor al fuziunii dintre mama si copil. Cu cat mai protejata, mai iubita, mai imbratisata se simte mama de catre barbatul ei, cu atat mai mult ea se poate relaxa in noul rol. Si cu cat mai iubita si ocrotita de catre barbatul ei se simte in anii de puerperiu (repet, de la inceputul sarcinii si pana undeva intre al doilea si al treilea an din viata bebelusului), cu atat mai multa iubire si daruire se intorc catre acest barbat. Si cu atat mai in pace si in armonie se simte bebelusul, mai iubit, mai inteles, mai acompaniat de cuplul care formeaza impreuna un cerc complet si armonios. Cu atat mai sudat si mai constient creste acest cuplu, cu atat mai sacra si mai vie relatia lor.
Maternitate constienta, parenting constient, relatie de cuplu constienta – merg toate impreuna, mana in mana, sunt calea concreta, vie, palpabila prin care putem servi ca punti de uniune intre Cer cu Pamant.
Foto unsplash.com
