Brad de Crăciun

ISTORIA BRADULUI DE CRĂCIUN — Utilizarea de copaci veșnic verzi, coroane și jerbe pentru a simboliza viața veșnică era un obicei al vechilor egipteni, chinezi și evrei. Adorația pentru copaci a a apărut inițial la păgânii europeni și a supraviețuit convertirii lor la creștinism în obiceiurile scandinave de decorarea casei cu copaci veșnic verzi de Anul Nou pentru a speria diavolul. În timpul festivalului roman din miezul iernii, Saturnalia, casele erau decorate cu ghirlande de plante perene, dar și alte obiceiuri care acum sunt asociate cu Crăciunul.

Bradul de Crăciun modern este asociat simbolismului arborilor în riturile de iarnă pre-creștine, prin care Vikingii și Saxonii venerau copacii. Povestea Sfântului Bonifatie cu tăierea stejului Donar ilustrează practicile păgâne din secolul al 8-lea, printre germani. O versiune populară ulterioară a poveștii adaugă un detaliu conform căruia  un copac veșnic verde (brad) a crescut în locul stejarului tăiat având forma coroanei triunghiulară care arată spre cer și care amintește omenirii de Sfânta Treime.

Acesta este identificat și cu “pomul din paradis” în piese de teatru medievale, în care erau folosiți pe 24 decembrie pentru comemorare și ziua numelui lui Adam și Eva în diferite țări. În astfel de piese, un copac decorat cu mere (pentru a reprezenta fructul interzis) a fost utilizat decor în piesa. La fel ca ieslea, Bradul de Căricun mai târziu a fost plasat în case. Merele au fost înlocuite cu obiecte rotunde, cum ar fi globurile roșii strălucitoare.

Brazii de Crăciun moderni își au originea în timpul Renașterii Germaniei moderne timpurii. Originile sale din secolul 16 sunt asociate cu reformatororul protestant creștin Martin Luther, care se spune că e primul care a aprins lumânări într-un brad. Mergând spre casă într-o noapte de iarnă, a fost fascinat de peisajul oferit de stelele care se zăreau printre brazii din pădure și a vrut să recreeze magia acasă, aducând un brad și aprinzând lumânări în el.

Pomul în tradiția românească

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de “arbore de judecată”, “arbore de pomană”, “arbore fertilizator” sau “stâlp de arminden”.

Sursa: wikipedia