Teoretic, atenționarea meteorologilor co portocaliu se termină fix acum, practic, în acest final de săptămână sunt șanse destul de mari să avem parte iar de ploaie. Așadar, zic să plecăm din case înarmați cu pelerine de ploaie, umbrele colorate și cizme de cauciuc cu ajutorul cărora să putem să ne bucurăm de fiecare baltă și să plecăm în parc! Se anunță evenimente grozave, e păcat să ne pierdem ș’apoi cine a spus că doar când e soare avem zi faină? Stropii de ploaie sunt la fel de frumoși precum razele soarelui… 😀
În altă ordine de idei, la Herăstrău, zona Pescăruș în acest week-end are loc o nouă serie de evenimente Roaba de cultură. Sunt multe și frumoase, iar eu vă las cu ele mai jos:
Sâmbătă, 26 mai:
- 17.00 – 17.30 Sosire tur SkirtBike 2012
- 17.00 -19.00 Citim Tarot cu incubator 107
- 19:00 – 20.00 concert Merci Band, semifinaliști la Vocea României
Duminică, 27 mai:
- 10:00 – 11.00 Curs de mers pe bicicletă – Locuri limitate, înscrieri la roabadecultura [@] greenrevolution [.] ro
- 11:00 – 12:00 Teatru de păpuși, trupa Hai Hui, Piesa “Vasilache și Marioara”
- 18:00 – 20:00 Atelier Origami cu incubator 107
- 20:00 – 21:00 Teatru de improvizație Trupa Freeze