Toamna se numără evenimentele creative, iar dacă nu ne credeți aflați că în acest weekend, în Parcul Tineretului avem Creative Fest, festival pentru copii mai mari, mai mici și pentru părinți, cu muzică bună, expoziții foto, ateliere creative pentru copii și multe alte surprize – vedeți tot programul Creative Fest din acest weekend.
- Joi – 4 septembrie
=> Joi, Teatrul Ion Creangă ne invită la spectacole inedite, în cadrul Festivalului Teatru, Strada și Copil. În Parcul Herăstrău este un cort special unde vă puteți bucura de teatru pentru cei mici, iar astăzi se joacă spectacolul “Lumea lui Paparin” – vedeți mai multe detalii despre eveniment în comunicatul de presă oficial.
- Sâmbătă – 6 septembrie
=> Sâmbăta aceasta, Tăpușele ne invită la multe, foarte multe evenimente, pentru toate gusturile și vârstele. Avem spectacole de umbre, ateliere colorate sau spectacole – atelier – aflați tot program & detalii despre acestea din anunțul oficial.
- Sâmbătă și duminică – 6, 7 septembrie
=> În acest weekend e musai să treceți și pe la Grădina Icoanei, unde avem ediția de toamnă a evenimentului Grădina cu artiști. De la bijuterii, haine şi accesorii la dulciuri, tablouri, decoraţiuni şi alte lucruri minunate de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă, tradiţionala expoziţie cu vânzare de podoabe şi obiecte handmade le va cuprinde pe toate – citiți detalii despre eveniment.
Cam acestea sunt recomandările punctale ale noastre, iar dacă aveți completări le așteptăm cu mare drag.
Sursă foto: きりり/ weheartit.com.