Campania „Spiridusii Mosului”, implementata de INTUITEXT, divizia de produse educationale pe calculator a companiei SOFTWIN, alaturi de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si de Federatia Nationala a Asociatiilor Parintilor, a mobilizat peste 1000 de elevi, cadre didactice si parinti intr-un efort menit a strange cadouri pentru copiii cu situatie materiala precara.
Elevii din scolile implicate in program au donat carti, manuale, rechizite si jucarii pentru copiii aflati in programele de prevenire a abandonului scolar desfasurate, in prezent, de Fundatia Valentina. Peste 100 de copiii s-au bucurat, astfel, de cadourile venite de la Spiridusii lui Mos Craciun. Deoarece rezultatele campaniei au fost peste asteptari, alte peste 200 de cadouri vor fi donate in perioada urmatoare catre copiii inclusi in programe sociale din Scolile nr 135 si 136.
Pentru a sustine aceasta initiativa, INTUITEXT a donat catre scolile implicate in program lectii pe calculator menite a completa eforturile de predare ale invatatorilor si profesorilor.
„Esenta acestei campanii, din punctul nostru de vedere, consta in nota personala, umana care a caracterizat fiecare cadou in parte. Astfel, elevii din aceste 13 scoli au trimis fiecare cate o scrisoare adresata copiilor din Fundatia Valentina, scrisori care contineau povestile cadourilor donate. Astfel, in loc de a primi un cadou fara personalitate, fiecare copil a primit un gand bun, emotionant si un cadou pe masura” a declarat Mariuca Talpes, General Manager INTUITEXT.
Campania „Spiridusii Mosului” s-a desfasurat in perioada 03-16 decembrie 2010 in urmatoarele scoli din Bucuresti: Scoala nr 11 „I.H.Radulescu”, Scoala nr 17 „Pia Bratianu”, Scoala nr 45 „Titu Maiorescu”, Scoala nr 118 „Vasile Alecsandri”, Liceul Emil Racovita, Scoala nr 24, Scoala nr 52, Scoala nr 58, Scoala nr 4, Colegiul National „George Cosbuc”, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Scoala nr 79 si Scoala nr 146. Pe langa acestea, Uniunea Editorilor Romani a donat carti destinate copiilor de toate varstele. Campania s-a desfasurat cu sprijinul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti si al Federatiei Nationale a Asociatiilor Parintilor din Romania.
Despre INTUITEXT
In 1993, INTUITEXT a devenit prima companie romaneasca implicata activ in domeniul educational si de instruire, dezvoltand solutii inovatoare de continut electronic menite sa imbunatateasca procesul de invatare. INTUITEXT, divizia de lectii pe calculator a grupului Softwin, este prima organizatie din Romania care a dezvoltat produse software conform ultimului standard in domeniul educatiei virtuale, SCORM 2004.
Despre Asociatia Valentina Romania
De mai bine de 10 ani, Asociatia Valentina vine in ajutorul copiilor defavorizati din sectorul 5, Bucuresti si isi propune sa previna abandonul scolar si familial din cadrul familiilor aflate in dificultate.
Ne ocupam de pre-scolarizarea copiilor de varste mici si le permitem sa cunoasca un mod de viata sigur (fara mizerie, violenta si saracie), dandu-le totodata posibilitatea sa ramana in mijlocul familiei. In plus, le favorizam socializarea si integrarea in scoala primara (gratuita si obligatorie incepand cu varsta de 7 ani).
De asemenea, celor care frecventeaza cursurile scolii primare Asociaia Valentina ofera suport educational pentru efectuarea temelor, activitati extracuriculare si de socializare prin intermediul unui program de after-school. Acest program a fost creat pentru asigurarea unei continuitati a proiectului de prescolarizare si pentru a suplini unele lipsuri intalnite frecvent in familiile acestor copii (analfabetismul parintilor, lipsa unui birou de lucru, lipsa curentului electric).