Nu am mai povestit de ceva vreme despre piesele de teatru care sunt jucate pentru copiii din București, iar în acest week-end sunt pe cât de multe pe atât de frumoase. Piese cu povești pe care noi le știm din cărțile copilăriei ori altele de care nu am auzit până acum, toate numai bune de “pus pe hârtie” și văzut cât mai repede.
1 – Lampa lui Alladin
Alladin se duce într-o peșteră pentru a găsi lampa fermecată, dar pe drum va avea parte de multe aventuri pline de haz. Spectacolul se joacă pe 12 martie, adică sâmbătă, de la ora 10.00 la Sala Lahovari a teatrului.
2 – Albă ca Zăpada
A trecut zăpada și sperăm să nu mai avem parte de ea, dar Albă ca Zăpada are parte de mai multe spectacole în acest week-end. Unul dintre ele este la Teatrul Țăndărică unde firul poveștii rămâne cel clasiv, dar tehnologiile folosite (black light) și faptul că se utilizează păpuși de mari dimensiuni vor crea cu siguranță o altă poveste decât cea pe care o știm din cărțile de povești.
Spectacolul se joacă pe 13 martie, duminică, de la orele 10:00 și 12:00 tot în Sala Lahovari.
1 – Inima Rece
Inima Rece este povestea lui Peter Munk, un cărbunar care credea că banii aduc fericirea. El și-a vândut inima unui duh rău și a primit în schimb o inimă de piatră.
Cine-l ajută să-și recapete inima? Va avea la finalul poveștii Peter Munk inima lui adevărată? Veți afla cu toții mâine, sâmbătă, 12 martie, de la ora 11.00. Spectacolul are loc la Sala Rapsodia.
2 – Alba ca Zapada și cei șapte pitici
Momente comice “condimentate” cu o scenografie pe cinste, ne promit cei de la Teatrul Ion Creangă dacă vom merge duminică, 13 martie, de la ora 11.00, la Sala Rapsodia.
- Teatru pentru copii Domini Domini
Frumoasa din Pădurea Adormită
Un rege și o regină au născut o fetiță, Prințesa Aurora, care este blestemată de zâna malefică Carrabosse, ce a prezis că într-o bună zi prințesa își va înțepa degetul într-un fus și va muri. Cum se termină spectacolul? Oare binele va învinge răul și în piesa de teatru? Aflați duminică, 13 martie, de dimineață de la ora 11.00 la Palatul Naţional al Copiilor
- Opera Națională București
1 – Albă ca Zăpada și cei șapte pitici
Vă spuneam ceva mai sus că Alba ca Zăpada vine la București în acest week-end în mai multe spectacole. Unul dintre ele este la Opera Națională, spectacol ce are loc duminică, 13 martie, de la ora 11.00.
2 – Petrică și lupul
Dacă nu mai vreți și pace să auziți de zăpadă, vine Petrică în ajutor! Spectacolul Petrică și lupul se joacă sâmbătă, 12 martie, de la ora 11.00.
Acum că am listat toate spectacolele (dacă am omis ceva vă rugăm să ne spuneți printr-un comentariu) vă întrebăm – voi mergeți la teatru cu cei mici?
Sursă foto: Loren Javier/ Flickr.com.