bone bune
Sunt doar câteva dintre lucrurile care-i trec prin cap unei mămici ce lucrează sau care trebuie să-și lase copilul pentru o perioadă scurtă sau mai lungă de timp în grija cuiva. Nu e ușor deloc, știm și noi asta, doar că din când în când toată lumea trece prin astfel de momente.
Ceea ce nu a aflat însă toată lumea e de existența noului program al Asociației Mame pentru Mame. Credeți-mă pe cuvânt, e o super inițiativă care o să vă scape de toate problemele listate mai sus și alte câteva sute în plus.
Bonă zonală” este un progam atât pentru mămici, cât și pentru bone. Mai precis, sunt mămici care au treabă și în loc să-și lase copilul la o bonă necunoscută îl lasă la o altă mămică din grupul “Bonelor zonale”. În timp ce toți copiii părinților din grup sunt în grija unei singure bone (poate și ea mămică la rândul ei), celelalte doamne pot să plece liniștite din casă. Au convingerea că cei mici sunt fericiți, jucându-se cu ceilalți copii, sunt sigure de faptul că bona are grijă de pitici și costul este mult mai redus, căci nu mai vorbim despre o singură mămică ce plătește o bonă, ci de mai multe mămici care împart prețul.
Nu-i așa că sună foarte bine? Dacă vi se pare interesant și credeți că aveți prietene care vor să devină bone zonale, atunci vă mai spun că toate cursurile și acreditările sunt gratuite. Asta doar dacă se înscriu în program până pe 16 decembrie.
Dați vestea mai departe, cu tot cu link către comunicatul de presă unde sunt detaliate toate informațiile cu privire la program.
Sursă foto: subactive_photo/ Flickr.com.