Dacă e joi, atunci avem o serie de recomandări pentru voi, pe zile, pentru a fi cât mai ușor de urmărit pentru toată lumea.

Joi – 16 ianuarie

=> Weekend-ul începe de joi, cel puțin pentru copiii care ajung de la ora 11:00 la atelierul “Joc de ghemotoc”. Este destinat copiilor de până într-un an, costă 80 de lei tot programul și cei mici se vor juca și vor explora de la cercuri, la sunete și linii. Atelierul cuprinde trei întâlniri tematice – mai multe informații și cum vă înscrierți găsiți în comunicatul de presă, publicat în secțiunea noastră specială.
joc-de-ghem-ianuarie-440x440
=> Tot joi începe și un curs pentru primul ajutor, destinat de data aceasta părinților care vor să afle mai multe informații despre acest lucru. Este organizat de Mamagazin.ro, iar cei care vor participa vor afla despre principalele situaţii de urgenţă ce pot apărea (febra, deshidratarea, arsurile, insolaţia, accidentele, traumatismele, intoxicaţiile, aspiraţia de lichide sau corp străin etc): prevenirea lor, ce putem face – mai multe detalii, preț și înscrieri găsiți în comunicatul de presă dedicat.

Sâmbătă – 18 ianuarie

=> Trupa Zurli ne invită să începem weekendul cu o dimineață de teatru. De la orele 10:30 și 12:00, la Puzzle Café, actorii Zurli ne așteaptă cu un spectacol în premieră un nou spectacol original, scris de Mirela Retegan, în care protagonişti sunt personajele cele mai iubite de copii, cei din Gaşca Zurli – Tura vura își schimbă părul, dar năravul ba, despre spectacol găsiți detalii în comunicatul dedicat.
=> Un atelier simpatic de ilustrație este și Rățușca cea urâtă. În cadrul celor două întâlniri, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani se vor familiariza cu rățușca cea urâtă şi cu restul pesonajelor din poveste, vor discuta despre aventurile rățuștei, le vor desena şi vor concepe o copertă pentru propria poveste ilustrată. Pentru a înţelege cât mai bine atât povestea, cât şi autorul acesteia, ei vor privi fragmente din desenele animate Rățușca cea urâtă şi vom asculta cântecul The Ugly Duckling din filmul Hans Christian Andersen. Nu în ultimul rând, se vor căuta răspunsuri la întrebări precum: De ce au fost atât de nepoliticoase păsările de curte? sau Ce s-ar fi întâmplat dacă fraţii şi surorile rățuștei ar fi susţinut-o şi n-ar mai fi plecat de acasă? În final, ne vom imagina cum a continuat viaţa rățuștei, devenită între timp o frumoasă lebădă. – detalii despre atelier în secțiunea specială dedicată comunicatelor de presă.

Duminică – 19 ianuarie

=> Spectacolul Tura vura își schimbă părul, dar năravul ba, pus la cale de Teatrul Zurli se joacă și duminică, de la orele 10:30 și 12:00, de data aceasta la Clubul Ţăranului Român (Intrarea Monetăriei, Şos. Kiseleff, nr. 3) – detalii despre acesta găsiți în comunicatul de presă.
=> Tot duminică de dimineață se organizează și atelierul Păpuşa ghicitoare atelier senzorial şi creativ pentru bebeluşi şi părinţidetalii și modalități de înscriere în pagina dedicată acestuia.
papusa ghicitoare
=> Atelierul despre care povesteam că va avea loc sâmbătă, Rățușca cea urâtă, continuă și duminică. Dacă nu ați citit mai sus despre ce este vorba aflați detalii din comunicatul de presă oficial.

Marți – 21 ianuarie             

=> Primul eveniment al zilei este – Relații fericite, familii fericite #3 – Copilul meu are o mie de dorințe! Ce mă fac? o întâlnire la care se vor discuta o grămadă de lucruri și modalități de communicate eficiente prin Metoda ESPERE. Nu-l ratați și citiți mai multe detalii în prezentare.  
Relații fericite, familii fericite #3
=> Tot marți se organizează și un curs prenatal pentru viitorii părinți, care vor afla despre așteptări, povestea concepției, vor discuta despre atitudinea lor față de sarcină și cum fiecare sarcină este unică, dar mai bine vă las cu informații complete în comunicatul de presă oficial.

Miercuri – 22 ianuarie

=> Cine nu a auzit despre Lamaze? Dar câți dintre viitorii părinți știu exact despre ce este vorba? Grăbiți-vă și prindeți ultimele două întâlniri din cursul dedicat, unde se discută despre recomandări pentru o sarcina sănătoasă, soluții pentru cele mai frecvente provocări cu care se confruntă gravidele, schimbările emoționale în sarcină, bagajul pentru maternitate, alegerea însoțitorului la naștere sau pregătirea perineului pentru naștere – citiți mai multe.

Joi – 23 ianuarie

=> Mihaela Niță, medic rezident pediatru, consilier în alăptare cetificat IBCLC (International Board of Certified Lactation Consultants), mamă a unui băieţel de aproape 2 ani încă alăptat, va răspunde la o grămadă de întrebări la cursul Alăptarea Contează, de la cum funcţioneză glanda mamară şi cum se produce laptele, la conceptul alăptării sau ataşarea la sân şi poziţionarea bebeluşului cu demonstraţii practice ori rolul tatălui sau care sunt ideile false despre alăptare – detalii despre preț, înscrieri și nu numai găsiți în comunicatul de presă oficial.
Aveți planuri în acest weekend?
Sursă foto: Pintoy WeLove/ Flickr.com.