Raluca-Kisescu Pe Raluca Kisescu am văzut-o pentru prima oară pe viu anul acesta la Digital Divas, eveniment de beauty, fashion și lifestyle dedicat femeilor active în social media, organizat sub patronajul Avon. La puțin timp după Digital Divas, am întâlnit-o la CSR4WOMEN, un alt eveniment marca Avon – primul din România dedicat exclusiv campaniilor sociale pentru femei. În ambele cazuri, m-au cucerit prestația ei fermă și outfit-ul, firește.
Raluca este de 9 ani director de marketing la Avon Romania & Republica Moldova și de 7 mama lui Șerban, “băiatul cu cele mai lungi gene”.  După cum spune chiar ea, este “o corporatistă în aparență, un artist cu birou în realitate”. În afară de Avon, de 4 ani se mai îndeletnicește și cu scrisul pentru revista Tango, “pentru că degetele merg singure și mai sigur pe taste decât îmi merge vorba, adeseori prea directă și prea înflăcărată”.
Am ales să o aduc pe Raluca Kisescu în fața voastră, din două motive extrem de puternice:
1. Pentru că m-au inspirat foarte tare proiectele de CSR pe care le inițiază, finanțează sau premiază, ca om de decizie într-o companie cu și despre femei. Companie care dovedește că este alături de femei (fie ele mame sau nu) la bine și la rău, acționând pe două direcții mari: cancerul la sân și violența domestică.
2. Pentru că pasiunea ei pentru fashion este cât se poate de evidentă: martore sunt aparițiile sale publice și asumarea acestei pasiuni, după cum veți descoperi și voi, în continuare.

Fashion

raluca si fiul eiCe e fashion-ul pentru tine? Câtă importanță are pentru tine modul în care te afișezi în public, câtă atenție acorzi stilului tău vestimentar?  
Probabil că sunt o fashionistă așa cum este ea definită în termenii actuali. Îmi place tot ceea ce ține de modă, este o cale de exprimare a personalității mele creative și am o problemă reală cu spațiul de depozitare al atâtor și atâtor haine și accesorii. Chiar dacă nu aș fi lucrat pentru o companie de cosmetice, dar cu atât mai mult cu cât mă învârt într-o lume a frumuseții, tot aș fi acordat o atenție majoră modului în care mă afișez în public. Îmi place să dau prin ținută un indiciu suplimentar temei evenimentului, conferinței, petrecerii la care particip, să o integrez original conceptului creativ al contextului. Îmi place să sparg tipare, să țin cont de estetică și bun simț și tendințe, dar să fie și un strop de altceva. Mă amuz să surprind: am, de exemplu, un tricou cu portretul directorului nostru de vânzări, toată lumea mă întreabă când îl port dacă îmi place de el. A fost o surpriză pentru o conferință, era cea mai bună dovadă a celebrei expresii ”sinergia marketing-sales”.
Te informezi despre trenduri vestimentare? Care sunt sursele tale de informare pe acest subiect?
Da, în mod constant, cumpăr reviste de modă, citesc bloguri de modă, caut pe site-uri și ascult de stiliști cu ocazia evenimentelor importante. Am curajul să accept propuneri diferite față de ceea ce mă reprezintă într-o anumită perioadă și încerc să învăț din greșeli. Tocmai pentru că imaginea este un subiect important la Avon, anul trecut am colaborat cu o echipă de stiliști profesioniști pentru workshopuri practice și interviuri one-to-one cu fiecare dintre cei peste șaptezeci de directori zonali de vânzări, dar și pentru colegii care într-un context sau altul reprezintă imaginea companiei – exemplu: departamentul de PR, de resurse umane etc.
Iti place să faci shopping? Ce fel de shopping faci? Enumeră câteva dintre tips-urile tale de shopping (locuri favorite, articole favorite etc)
Nu îmi place, sunt dependentă de vizual, de vitrine, de atmosfera unor magazine, de look-uri pe care mi le imaginez, de amintiri din locurile în care călătoresc și pe care doresc să le pot purta cu mine sub forma bijuteriilor, hainelor, pantofilor, genților. Cumpăr online și offline, din România și din afară, îmi plac designerii români și îmi place să port lucruri românești la întâlnirile din afara țării, să văd cât mai multe figure uimite. Mall-urile sunt o opțiune practică doar pentru situațile în care am nevoie de ceva și nu am timp să caut, altfel prefer magazinele mici, lucrurile unicat, poveștile din spatele unor haine, creatorii lor. Merg la cumpărături fie singură, fie cu prietenele – asta în cazurile în care suntem plecate în vacanțe și dedicăm zile și kilograme extra pre-plătite. Mersul cu bărbații la cumpărături este un timp prost investit: se plictisesc repede, îți zic că îți stă bine cu orice numai ca să scape mai repede și nici nu înțeleg plăcerea shoppingului în sine. Bineînțeles că există și excepții și am avut și eu parte de ele, dar tot mai bine este cu prietenele. Din toate călătoriile mele vin cu câte ceva, dintre care cel puțin o pereche de cercei ca alternativă la magneții celebri. Caut obiecte ale unor branduri din țara respectivă sau ale unor designeri locali. Îmi plac boutique-urile de pe străduțe mici și fermecătoare pentru bijuterii și haine și magazinele cunoscute pentru poșete și pantofi. Cel mai îndrăgit articol vestimentar este rochia, cred că am sute, nici nu am răbdare să le număr.

Travel

Ce e travel-ul pentru tine? Cu ce fel de obiective/interese călătorești?
raluca si fiul eiCălătoritul este o experiență, o cunoaștere a altor locuri, obiceiuri, oameni, o ocazie de a mă inspira și de respira alt aer. Mă împrietenesc ușor, obțin discounturi ușor și mă simt bine aproape în orice loc m-aș duce – dacă am apă caldă și cearceafuri curate. Încerc că experimentez în fiecare an măcar o destinație nouă și nu îi înțeleg pe cei care merg mereu în același loc.
Ce e family travel-ul pentru tine? Ce a a dus nou in viata ta calatoritul in familie, ce inseamna pentru tine sa calatoresti in familie?
Family travel este cea mai cunoscută formă de vacanță și, din păcate, în multe situații singura formă. Spun din păcate, pentru că, asemeni opțiunilor de peste tot din viață și călătoritul trebuie experimentat în mai multe feluri. Călătoritul în familie este pentru mine bucuria de a fi împreună cu băiatul meu, cu părinții mei, cu rudele mele apropiate. Anul acesta am petrecut sărbătorile de iarnă în familia extinsă în Austria. M-aș bucura să îi pot plimba pe părinții mei cât mai mult, sunt ani frumoși și pentru mine și pentru ei și pentru nepotul lor, iar amintirile sunt legate de experiențe, nu de rutină.
În ce gen de vacanțe mergi împreună cu copilul? Ce fel de activități vi se potrivesc?
Cu copilul merg de cele mai multe ori în vacanțe active, împreună cu alți copii – la câtă energie au, nici nu merge alt gen. Schi iarna, mare, soare, parcuri de distracție și acvatice vara. A trebuit să-mi înving frica de înălțime, de apă și de multe, ca să fac față solicitărilor de aventură ale băiatului meu.
Care sunt planurile pentru vacanța/vacanțele de vară de anul acesta?
Mergem în gașcă mare în Sardinia, am închiriat un loc doar pentru noi. Asta nu înseamnă că vom merge la plajă, la aceeași plajă în aceeași zi, ci vom închiria mașini și ne vom plimba în fiecare zi. Apoi niște weekenduri la mare fără copii și aniversarea zilei de naștere într-o mini-vacanță. Astea sunt cele planificate, că mai apar și surprizele.
O destinație favorită pentru a călători în familie? Genul de destinație preferată pentru cuplu?
Nu am o destinație favorită, important este să fie mereu alta și să îi am pe cei dragi alături. Dragi îmi sunt cei din familie, prietenii apropiați, dar îmi pot deveni și cei cu care mă împrietenesc anul acesta. Am deschiderea pentru prietenii noi și experiența mi-a legat unele la care nu m-aș fi gândit vreodată. Vacanța de cuplu trebuie să fie activă, cu vizitat, plimbat, experimentat, în niciun caz de mutat de pe un șezlong pe altul și de la o farfurie la alta. Pentru mine resorturile de tip all inclusive sunt destinația cea mai departe de ideal.
Cum te pregătești de vacanța de vară? Există anumite ritualuri pe care le urmezi înainte de a pleca în vacanță (dieta, terapii corporale, sport etc)?
Nu mă pregătesc în niciun fel, bagajele le fac în noaptea dinainte, uit frecvent lucruri, dar asta face parte din farmecul vacanței. Sport fac pe tot parcursul anului, m-am apucat târziu, dar nu mă las.  Dietă nu prea pot ține și terapii corporale nu fac, pentru că tot sportul este cheia.

Travel & fashion

Vacanțele tale/ieșirile tale au și componentă de shopping? Mergi în vacanțe cu obiectiv exclusiv de shopping?
O, da, New York-ul are minim 50% interes de shopping, plec cu trei valize de tip păpușa rusească, unul într-altul, două goale și unul doar cu câteva lucruri. Și nu există vacanță fără shopping, ar fi tristă.
Ce pui în bagajul de vacanță?
Prea multe, mă trezesc mereu cu prea multe haine pe care nu apuc să le port. Încerc de la an la an să fiu mai practică, dar nu îmi iese, probabil din cauză că sunt mereu pe ultima sută de metri, când mi se pare că nu am suficiente. Încerc, totuși, să fac combinații versatile, să nu fie nevoie să iau zece poșete asortate cu zece perechi de încălțări. Iau cărți de citit, îmi iau jurnale în care scriu – mai ales în roadtrips – și car, aproape fără excepție, echipamentul de sală fără să-l folosesc.
Ce anume achiziționezi într-o vacanță? Nu te limita doar la haine și doar la tine, mergi și către alte zone (cărți, design, suveniruri).
Cumpăr cadouri pentru cei dragi – câte ceva personalizat, cu semnificație, cu ceva care știu că i se potrivește fiecărei persoane în parte. Le iau frecvent colegelor lenjerie intimă, mai ales de la Victoria Secrets, sau cercei. Am cărat din Bali un tablou cu maci 1.5 metri pe 1 metru pentru că mi se părea că merge perfect cu peretele meu roșu din living. Am mai carat un camion imens cu multe mașinuțe mici în el de la New York. Stăteam la business class și se uita toată lumea la profilul meu ne-business.
Stylish mom – cum este o mamă stylish în accepțiunea ta? Este doar o mamă preocupată de modă sau mai mult de atât?
Stylish mom este o mamă cu atitudine, care iese în evidență ca femeie în ansamblul ei, nu doar ca o mamă. Știe să fie o mamă cu stil, la fel cum știe să fie o femeie cu stil. Care nu te bate la cap doar cu povești despre haine sau despre copii, ci zâmbește și vorbește cu interes de subiecte care o pasionează pe ea ca individ, independent de rolurile pe care societatea i le-a atribuit.

Stylish Mom cu Rovena Andrei – Summer Edition – 28 iunie la Pescariu Sports & Spa

Sambata, 28 iunie 2014, intre 10.00-13.00 – summer styling pentru mame si viitoare mame. Vorbim despre ce se poarta in aceasta vara, despre cum adaptam tendintele la stilul propriu, despre alegerea costumului de baie in functie de silueta si a ochelarilor de soare in functie de fizionomie. Ce punem in bagaj si pe unde facem shopping destept, in vacanta. Vorbim despre coafuri, despre cum sa te aranjezi repede si frumos si cum ne protejam parul in sezonul cald. Nu in ultimul rand vedem ce protectie solara sa folosim, cum intretinem tenul si cu ce produse de make-up ne aranjam vara aceasta. Asteptam inscrierile voastre AICI.
stylish mom summer edition