De vineri seara trăiesc cumva la 50% din capacitate, mereu cu gândul la oamenii care au suferit și suferă în continuare și la situația politică tulbure prin care trecem. Dacă eu sunt așa, nu pot să-mi închipui cum se simt cei ce au cunoscut și au iubit oameni care au fost în acea seară în Colectiv…
Deși e normal să fim afectați profund de tragedia aceasta și de toate repercusiunile sale, inclusiv revolta de pe străzi, trebuie să fim foarte atenți la cum gestionăm expunerea copiilor la aceste evenimente tulburătoare. De dragul lor, trebuie să ne stăpânim emoțiile puternice și să nu ne îndepărtăm prea mult de la rutina și ritmul obișnuite, care lor le oferă atât de multă siguranță emoțională. Chiar dacă limităm drastic expunerea la tv și la discuții, e important să fim conștienți că ei vor simți până și schimbarea stării noastre de spirit. Deci să nu ne simțim vinovați dacă ne pierdem în joaca copilului, dacă zâmbim și ne hârjonim. Avem datoria să facem asta, să ne asigurăm că cei mici sunt cât mai puțin afectați.
Am cules pentru voi câteva strategii pentru a trece cu cât mai puțin stres pentru copiii mici de această grea perioadă dintr-un articol util de pe handinhandparenting.org:
Limitați sau și mai bine evitați cu totul expunerea la tv, radio și fotografii de la evenimente, inclusiv în ceea ce vă privește. Nu vă îndemn la nepăsare, ci la o atitudine stoică în fața greutăților. E bine să conștientizăm că nu ajutăm pe nimeni dacă ne supraîncărcăm singuri mintea și sufletul cu detaliile acestei tragedii, ba chiar ne facem mult mai grea misiunea de a-i ajuta pe cei din jurul nostru, în special pe copii, să treacă cât mai puțin traumatizați prin această grea perioadă. Nu este indiferență să ne canalizăm energia către acțiuni constructive. Ne putem axa pe modalitățile concrete de a ajuta (donații de sânge, voluntariat etc.) și pe căile prin care ne putem asigura că nu se vor repeta greșelile și abuzurile care au dus la toată această suferință.
Găsiți timp să vorbiți cu alți adulți despre sentimentele și evenimentele curente când nu sunt copiii de față. Dacă totuși vorbiți de față cu cei mici, e de preferat să folosiți cuvinte cât mai vagi, metafore și eufemisme, pentru a minimaliza efectul vorbelor. Copiii ascultă și interiorizează, chiar dacă par că sunt absorbiți de joacă!
Dacă totuși vă este greu să vă ascundeți durerea, e bine să dați explicații vagi și cât mai inofensive: ”Sunt tristă fiindcă am auzit ceva supărător și am nevoie să plâng puțin ca să las durerea să iasă.” Copiii nu au nevoie să afle detalii greu de procesat despre astfel de evenimente, le puteți spune pur și simplu că mulți oameni sunt triști azi pentru că s-a întâmplat un accident și niște oameni au fost răniți.
Eu am evitat să-mi duc copilul la demonstrații. Da, e important ca cei mici să ne vadă activi pe plan social, însă trebuie să realizăm că atunci când îi expunem la mii de oameni, zeci de mii zilele astea, nu vom putea controla ce aud și ce văd. Ca să nu mai zic că oricând se poate întâmpla să fie dispersată mulțimea și este de-a dreptul periculos să fii prins în tăvălug.
Concentrați-vă pe viața de zi cu zi, pe rutină și pe bucuria de a fi împreună și sănătoși. Știu, e greu, poate ne simțim cu toții un pic vinovați, dar nu e păcat să acceptăm bucuriile adevărate și nevinovate ale vieții, mai ales când ochii celor mici sunt îndreptați către noi.
Pentru copiii mai mari sau pentru cei care au fost expuși la imagini traumatizante, este foarte important să li se vorbească cât mai pe înțeles despre ce s-a petrecut, să li se accepte sentimentele și exprimarea lor și să fie asigurați prin vorbe și gesturi că veți fi mereu lângă ei și că vor fi în siguranță.
Deși suntem pe drept revoltați de multele nereguli și greșeli grave care au dus la această tragedie, e important să ne ținem furia în frâu când le vorbim copiilor și adolescenților. Este foarte important să subliniem că nimeni nu este rău și că nimeni nu merită să fie făcut să sufere intenționat. Oamenii mari fac și ei greșeli, din teamă, suferință, traume majore etc., dar nu-i putem împărți în răi și buni. Marshall Rosenberg spunea că orice act de violență este un strigăt tragic după ajutor. E important să ne amintim asta, fiindcă a polariza oamenii în buni și răi nu duce decât la mai multă violență. Desigur, le putem explica că greșelile celor mari trebuie reparate și că uneori asta înseamnă că cei ce au greșit trebuie împiedicați să mai facă asta.
Adolescenții sunt desigur capabili să înțeleagă mai multe aspecte, însă și cu ei e nevoie să fim foarte atenți, fiindcă au o sensibilitate crescută și trebuie și ei ajutați să gestioneze sentimentele pe care le trăiesc zilele acestea. E absurd să le cerem să-și continue viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic dacă îi vedem afectați. Au și ei nevoie de ascultare, de acceptare și de explicații pe larg, fiindcă sunt în pragul maturității și preiau, vor-nu vor, de la noi totul, și ce e bun și ce e mai puțin bun.
Îmi permit să citez mai jos mesajul unei mame postat pe facebook și care mi se pare a fi important:
Copiii au mers azi la scoala, la liceu. Sunt toti pe ganduri, cu lacrimi in ochi, cu castile in urechi. Multi asculta trupa din Collective.
Cativa dintre colegii Maiei au pe cineva in spital, unii merg la inmormantari.
In toata atmosfera asta exista profesori care le spun ca sunt aiuriti, de ce nu sunt atenti, ca sa se bucure ca n-au patit-o ei.
Copiii nostri sunt corect alcatuiti sufleteste, reactia lor e normala…sunt speriati, impietriti, tristi.
I-am spus Maiei sa protesteze si sa raspunda ce vrea si cum simte profesorilor, sa nu se cenzureze. O sustin. Si ma duc la toate cancelariile si la toate discutiile cu profesorii, de abia astept sa ma cheme.
Ne chinuim sa mentinem un spirit atat de fragil, atat de usor de omorat de catre institutiile de stat, de catre imbecilii care le reprezinta.Imi amintesc ca eram a noua sau a zecea cand a murit (parca intr-un accident de masina) o fata din Tonitza (oare?!), o chema Cipriana. Nici macar n-o cunosteam. Simt si acum tragedia de atunci, felul in care ne uitam unii la altii impietriti. A fost primul contact cu moartea, cu realitatea faptului ca putem muri si tineri…
Ce-o fi in sufletul copiilor nostri acum?
TREBUIE lasati sa se exprime, sa simta si sa se poarte in consecinta. Trebuie ca noi, adultii sa continem jalea asta acum pentru ei, pe langa jalea si neputinta noastra. Sa nu-i lasam sa taca, sa se ascunda.
Trebuie creata libertatea asta pentru ei, pentru ca aici e normalitatea, nu in usurarea faptului ca n-au fost acolo. Asta vine mult, mult mai tarziu.
Vă las cu câteva articole care vă pot da idei pentru a trece cât mai bine prin aceste încercări:
http://www.kidsgrowth.com/resources/articledetail.cfm?id=1286
Evident ca trebuie sa fim foarte atenti la acest gen de evenimente. Nimeni nu vrea ca cineva drag sa ia parte la ceva similar, insa eu consider ca nu evenimentul in sine a fost o problema, ci a fost o greseala. Poate pare prea excesiv ceea ce zic, dar totul a plecat de la o prostie. Nu dau vina pe ceea ce s-a cantat acolo, ce s-a intamplat. E inca o dovada ca nu e nevoie de o cauza importanta pentru ca o tragedie de o asemenea anvergura sa se intample.
Sunt indurerata de ceea ce s-a intamplat, nu e zi in care nu ma gandesc la persoanele de acolo, a fost teribil.
Cred ca si informarea copiilor la astfel de evenimente nu este benefica. Totusi, acestia nu trebuiesc acoperiti. Inca de cand eram mica, am invatat ca pot sa ma feresc de ceva rau doar daca stiu despre ce e vorba. Asa ca parintilor le-a fost teama de ceea ce mi s-ar fi putut intampla intr-o situatie, insa au avut mereu increderea ca voi invata singura sa trec peste.