Eu când eram mică am trăit mult cu impresia că tradiția cea mai importantă de Paște este ca cei din familia mea să se bată pe ouă. Nu la propriu, doar că atunci când mama venea cu un coș plin cu ouă roșii toată lumea sărea ca arsă ca nu care cumva cineva să-l ia pe ăl’ mai tare și mai frumos (știți voi, concursul cu oul cel mai tare care le sparge pe toate). De distracția asta vom mai vorbi noi, numai că săraca mama se chinuia să facă tot felul de aranjamente care mai de care cu mai mulți puișori, mai multe ouă colorate, iepurași fără număr și așa mai departe și nimeni nu se uita la ele până nu trecea concursul oului decorat! Noroc că eu am fost mereu mai cu moț și aveam pitit un ou de lemn care mă făcea campioană mereu.
De ce v-am povestit asta? Pentru că sunt convinsă că la voi nu este așa ori cel puțin nu va mai fi așa după ce veți trece pe la Atelierul Decorațiunilor de Paște pus la cale de Clubul pentru Copii Bambini.
În primul rând, cei mici vor face chiar ei coșulețe pentru ouă și vor decora cu mânuțele lor mici ouăle, apoi vor învăța chiar să facă prăjiturele pentru masa de Paște (așadar, mămicilor puteți să considerați că ați scăpat de grija gătitului, îi lăsați pe pici “in charge”) 😀 În al doilea rând, vor face o casă nouă pentru Iepuraș, merită și el una cadou, nu? În al treilea rând, se lasă cu petrecere unde se cinstește cum se cuvine Iepurașul! Ar mai fi multe de spus, dar mă gândesc să nu vă fac o listă lungă și să vă trimit mai bine pentru alte detalii către comunicatul de presă din secțiunea specială UrbanKid.ro.

În altă ordine de idei, Paștele de anul acesta este pus la cale de copii! Va fi cel mai frumos de până acum sunt convinsă, mai ales că distracția începe pe 4 aprilie și se termină pe 12 aprilie (cu pauză de trei zile – 6, 9 și 10 aprilie) iar la final, așa cum spuneam ceva mai sus, se lasă cu party-ul de pe 14 aprilie.
Cât costă absolut tot atelierul? 230 lei! Nu vă mai spun că cei mici mici vor fi tratați regește cu lapte cald și biscuți cu ghimbir, prăjiturele, șampanie pentru copii, plăcintă cu mere și vor fi și desenați pe față pentru a intra în spiritul sărbătorii.
Dragi părinți, la final vă spun și despre ce veți primi voi: un CD personalizat cu pozele celor mici realizate pe parcursul atelierului și, normal, veți putea culege roadele după atunci când veți vedea cât de mult vă vor ajuta copiii la “bucătăreala de Paște”.
Acestea fiind spuse, vă invităm la Atelierul Decorațiunilor de Paște de la Bambini și vă întrebăm: ați decorat ouă cu cei mici până acum? Dacă da, ce model ați ales?
Sursă foto principală: Erlomo/ Flickr.com.