Rezultatele unui studiu, la care au participat mai bine de 12.000 de copii, a arătat că sportul, prin simplele motive că îmbunătățește circulația sangvină și crește cantitatea de oxigen ce ajunge la sânge, aduce și creșterea performanțelor la școală.
Așadar, dacă există printre noi părinți care cred că pentru a avea note mai mari copiii trebuie să-și petreacă mai mult timp în sălile de clase sau în fața cărților și mult mai puțin timp afară jucându-se, aceștia trebuie să-și schimbe radical “strategia”, pentru că tocmi s-a demonstrat că nu e nici pe departe așa. Bine, nici dacă stau toată ziua afară nu e tocmai ok, ci ar trebui ca totul să fie în balanță, se pare că o oră de alergat, sărit, plimbare, înot, schiat sau orice alt tip de mișcare, ar fi de ajuns pentru copii.
Studiul a pornit de la ideea că acei copii care practică un sport învață ce înseamnă a avea reguli, iar asta înseamnă că sunt mai disciplinați și că se pot concentra mai bine. Premisa este adevărată, spun cercetătorii, pentru că o activitate fizică alungă orice urmă de stres și aduce mari îmbunătățiri în ceea ce privește starea de spirit, ajutându-i pe cei mici să perceapă altfel lucrurile în sălile de clasă.
Voi ce credeți? Sportul este sau nu benefic și pentru performanțele școlare?
Citiți mai multe despre studiu pe bbc.co.uk.
Sursă foto: pawpaw67/ Flickr.com.