Despre homeschooling am povestit în nenumărate rânduri, ultima dată vă spuneam că, din păcate, în România acest fel de educație nu este legal și că doar copiii cu probleme locomotorii pot primi o astfel de educație, dar și în aceste cazuri este vorba despre cadre didactice care se deplasează la domiciliul copiilor și fac lecțiile cu ei.
Revenind însă la vești mai bune și mai vesele, am dat recent de blogul enjoyinghomeschooling.wordpress.com, un blog al unei mămici din România care s-a mutat în Statele Unite ale Americii și care a ales educația la domiciului pentru fetițele sale.
Dintre beneficiile pe care le-a descoperit până acum? A devenit mai răbdătoare, mai înțelegătoare cu ai ei copii, a aflat că gândirea de tip “out of the box” este mult mai benefică decât cea clasică, este mai relaxată, are mai multă încredere în ea ca și părinte, nu se mai grăbește și se confruntă zi de zi cu lucruri noi.
În SUA, în fiecare stat există reguli diferite pentru sistemul de învățământ, iar în unele state singurul lucru de care trebuie să ai grijă atunci când alegi homeschooling-ul pentru copii este să declari la început de an școlar faptul că ai ales educația la domiciliu pentru cei mici. Mai multe despre sistemul de învățământ și întreaga poveste a româncei le găsiți pe blog-ul enjoyinghomeschooling.wordpress.com.
Sursă foto: whgrad/ Flickr.com.