Vă povesteam acum ceva timp despre principalele diferențe și asemănări dintre sistemele Waldorf și Montessori. Deși ambele susțin creativitatea copiilor și o educație complexă atât la nivel spiritual, cât și fizic, există multe diferențe între cele două metode.
Cele două sunt poate cele mai cunoscute metode atunci când vorbim despre educația alternativă, dar există și multe altele, una dintre ele care a prins teren în ultima perioadă și care are principii ce le putem numi pe alocuri asemănătoare cu Waldorf și Montessori este metoda Charlotte Mason.
Atmosferă, disciplină și experiență
Charlotte Mason a fost un educator britanic, care a trăit între 1842 și 1923. De educația sa s-au ocupat mai ales părinții, care au ales ca modalitate mai ales homeschooling-ul.
Metoda Charlotte Mason se bazează pe trei concepte: atmosferă, disciplină și experiență sau “life”.
Prin atmosferă, Charlotte Mason se referă la mediul în care este crescut un copil. Ideile părinților și conceptele acestora au un impact puternic asupra copiilor și asupra viitorului lor, întrucât cei mici “absorb“ toate ideile adulților.
Atunci când se referă la disciplină, Charlotte punctează cât de importante sunt obiceiurile pe care le au cei mici, obiceiuri pe care le vor avea pe tot parcursul vieții. Aceasta nu se referă doar la activitățile de zi cu zi, ci și la caracterul copiilor și cum obiceiurile construiesc o personalitate complexă.
Despre experiență, Charlotte Mason spune așa: gândurile pe care le oferim copiilor vor fi vii, nu doar rezumate ale activăților care nu sunt susținute de evenimente. De aceea, studenții lui Charlotte Mason citeau cărți întregi și nu doar paragrafe din texte. “Cărțile vii” așa cum le numea educatorul sunt scrise de un singur autor care are o pasiune pentru subiect, astfel, subiectul cu pricina prinde viață, iar firul narativ este controversat și plin de înțeles. Cărțile astfel scrise nu doar informează, ci și implică emoțiile cititorului, iar evenimentele și informațiile sunt reținute mult mai ușor de oricine, întrucât se formează o părere și nu doar o informație.
Lecțiile erau scurte, mai ales pentru copiii mici, de 15-20 de minute cel mult. Durata ajută la a-i învăța pe cei mici cum să fie atenți. În acest timp educatorul alternează subiectele care au nevoie de o concentrare mai mare, cu cele mai puțin intense și cu exercițiile fizice și mișcarea. Odată cu creșterea vârstei, lecțiile pot ajunge la 30, maxim 45 de minute.
Charlotte credea că cei mici vor fi motivați prin admirație, credință și dragoste, nu prin stimulări “artificiale” cum le numea ea precum premii, competiții și note.
Educația nu se rezumă doar la sala de clasă și timpul petrecut acasă, credea Charlotte Mason. De aceea, studenții petreceau cel puțin o după amiază pe săptămână în natură, pentru a observa aspectele din jurul lor. Toate aceste aspecte erau notate de către cei mici în caietele lor speciale, însă nu doar sub formă de text, aceste notițe puteau fi sub formă de desene, descrieri, picturi. Charlotte se asigura astfel că cei mici vor desena sau nota ceea ce văd, ceea ce experimentează, nu doar ceea ce cred că trebuie să existe și ceea ce le este spus că este adevărat.
Creativitatea este o parte importantă a educației, potrivit acestei metode. De aceea, toate cursurile au loc de dimineață, lăsând restul zilei pentru explorare, exerciții și proiecte de tipul DIY făcute în natură.
Metodele nu sunt deloc complicate și fiecare materie are un cuantum de metode. O descriere detaliată găsiți pe simplycharlottemason.com, în secțiunea specială pentru materii.
Mai jos și o demonstrație a uneia dintre metodele susținute de Charlotte Mason:
Mai sus a fost doar o introducere în filosofia lui Charlotte Mason, dar dacă vi se pare interesant și vreți să aflați mai multe despre aceste metode, promit să revin după ce mă documentez mai mult.
Cum vi se pare metoda?
Sursă foto: Phil Roeder/ Flickr.com.
