de Alfie Kohn
6. Elevii au mai multe șanse să reușească într-un loc în care simt că cei din jur îi cunosc și îi apreciază
Înțeleg că există oamenii al căror reflex este să strâmbe din nas când discuția ajunge la ce simt copiii și care dau la o parte ca fiind ”siropos” sau ”moft” orice nu se referă la instrucția clasică a abilităților academice. Dar nici măcar acești duri, când sunt presați, nu pot nega relația dintre sentimente și gândire, dintre nivelul de confort al copilului și capacitatea lui de a învăța.
Și aici există o mulțime de date sprijinitoare. Așa cum concluziona un grup de cercetători: ”Pentru a încuraja performanța academică a elevilor la ore, dascălii ar trebui să încurajeze de asemenea adaptarea lor socială și emoțională”. Și, cu toate acestea, în general nu facem așa. Profesorii și școlile sunt evaluați aproape exclusiv pe baza performanței academice măsurate (care, că să fie și mai rău, constă mai ales în punctaje la teste standardizate).
Dacă am lua în serios nevoia copiilor de a simți că cei din jur îi cunosc și că acestora le pasă de ei, discuțiile noastre despre trăsăturile distinctive ale unei ”școli bune” ar suna mult altfel. În mod asemănător, perspectiva noastră asupra disciplinei și a managementului clasei s-ar întoarce pe dos, din moment ce scopurile primare ale celor mai multe strategii de acest gen sunt obediența și ordinea, deseori făcându-i pe copiii să simtă mai puțină grijă din partea adulților și chiar să fie brutalizați.
7. Vrem ca copiii să se dezvolte în multe direcții, nu numai din punct de vedere academic
Chiar și grupurile educaționale obișnuite au îmbrățișat ideea educării ”copilului ca întreg”. E o poziție sigură, într-adevăr, pentru că aproape fiecare părinte sau dascăl va spune că ar trebui să încurajăm creșterea fizică, emoțională, socială, morală și artistică a copiilor, pe lângă cea intelectuală. Mai mult, este atât de evident pentru majoritatea oamenilor că școlile pot și ar trebui să joace un rol-cheie în încurajarea diferitelor forme de dezvoltare.
Dacă recunoaștem că domeniul academic este doar una dintre fațetele educației de calitate, de ce atât de puține discuții despre îmbunătățirea școlilor cuprind și chestiunile non-academice și de ce sunt atât de puține resurse destinate acestora? Și de ce le dăm copiilor și mai multe sarcini academice pentru orele de după școală, chiar dacă aceste sarcini le iau din timpul pe care îl au pentru a-și urma interesele care îi ajută să se dezvolte în alte direcții?
Corolar 7A: Elevii ”învață cel mai bine când sunt fericiți”, așa cum ne-a reamintit Nell Noddings, dar asta nu înseamnă neapărat că au mai multe șanse să fie fericiți (sau sănătoși din punct de vedere psihologic) doar pentru că au parte de succes pe plan academic. Și milioane de copii nu au parte de succes. Imaginați-vă cum ar trebui să se schimbe liceele dacă am lua această revelație în serios.
8. Doar pentru că o lecție (carte, curs sau test) este mai grea nu înseamnă că este mai bună
Mai întâi, dacă nu are sens să le dăm elevilor sarcini care sunt prea ușoare, este la fel de contraproductiv să le dăm să facă lucruri pe care le consideră prea grele. În al doilea rând și mai important, acest criteriu nu ia în seamă o varietate de considerații, altele decât nivelul de dificultate, pe baza cărora ar putea fi evaluată calitatea educației.
Știm asta, dar continuăm să ne rugăm la altarul ”rigorii”. Am văzut lecții care nu sunt deosebit de grele, dar sunt foarte captivante și valoroase din punct de vedere intelectual. Dar am văzut și cursuri – sau școli întregi – care sunt indiscutabil riguroase…. și îngrozitor de proaste.
9. Copiii nu sunt doar niște adulți mai scunzi
De-a lungul ultimului secol, psihologii dezvoltării au muncit pentru a descrie ce-i face pe copii diferiți și ce pot înțelege la anumite vârste. Există limite, până la urmă, la ceea ce poate înțelege chiar și un copil precoce (de exemplu, cum funcționează metafora sau ce înseamnă să promiți ceva) sau ce poate face (de exemplu, să stea nemișcat pentru o perioadă mai lungă).
În mod asemănător, există anumite lucruri de care copiii au nevoie pentru a se dezvolta în mod optim, printre care se numără oportunitățile de joacă și explorare, singuri și împreună cu alții. Cercetările completează și continuă să rafineze detaliile, dar implicația fundamentală nu e greu de înțeles: Modul în care educăm copiii trebuie să decurgă din ceea ce îi definește drept copii.
Cumva, totuși, educația inadecvată din punctul de vedere al dezvoltării a devenit regula, pe măsură ce grădinița (”grădina copiilor”) tinde să semene cu clasa întâi sau a doua, de fapt cu o clasă întâi sau a doua proastă, în care descoperirea, creativitatea și interacțiunea socială sunt înlocuite cu un regim repetitiv axat pe abilități academice îngust definite.
Mai general, expunerea prematură la instrucția prin ascultare pasivă, la teme, note, teste și competiție – practici care sunt în mod clar nepotrivite pentru copiii mici și de valoare discutabilă la orice vârstă – este justificată invocând noțiunea pe care o numesc Ar Fi Bine Să Te Obișnuiești Cu Asta. Logica este că trebuie să te pregătim pentru lucrurile rele care ți se vor face mai târziu… făcându-ți-le acum. Când este articulat în mod explicit, acest principiu sună la fel de ridicol precum este. Totuși, acesta e motorul care continuă să producă o grămadă de nonsens.
Premisa evidentă că ar trebui să respectăm ceea ce-i face pe copii copii poate fi amendată pentru a include un principiu conex care este mai puțin evident pentru unii: A învăța ceva mai devreme nu este nepărat mai bine. Deborah Meier, a cărei experiență ca educator faimos merge de la grădiniță până la liceu, a exprimat totul franc: ”Cu cât [școlile încearcă] mai devreme să inculce așa-numite abilități academice, cu atât mai profundă este dauna și mai permanentă prăpastia performanței”. Aceasta este exact ceea ce au descoperit o mulțime de cercetări ambițioase: o abordare tradițională bazată pe abilități a educării copiilor mici – mai ales a celor din familii cu venituri mici – nu numai că nu oferă niciun beneficiu durabil, ci pare să fie dăunătoare.
Corolar 9A: Copiii nu sunt doar viitori adulți. Sunt asta, desigur, dar nu sunt numai asta, pentru că nevoile și perspectivele lor merită să fie luate în seamă. Încălcăm acest precept – și le facem un deserviciu copiilor – de câte ori vorbim despre școlarizare în termeni economici, tratând elevii drept viitori angajați.
10. Substanța contează mai mult decât eticheta
O varză putredă ar mirosi la fel de rău oricum i-am spune. Dar în educație, ca și în alte domenii, suntem deseori seduși de nume atractive când ar trebui să cerem să ni se spună exact ce se află în spatele lor. Cei mai mulți dintre noi, de exemplu, apreciază simțul comunității, preferă ca o treabă să fie făcută de un profesionist și vor să încurajeze învățarea. Deci ar trebui să aprobăm ceea ce se face în numele ”Comunităților Profesionale de Învățare”? Nu și dacă se dovedește că acestea au mai puțin de-a face cu a-i ajuta pe copii să gândească profund și mai mult cu creșterea punctajelor la testele standardizate.
Aceeași precauție este necesară când vine vorba de ”Sprijinirea pozitivă a comportamentului”, o sintagmă voiasă pentru un program de crudă manipulare skinneriană în care elevii sunt în mare mituiți ca să facă ce li se spune. Mai mult, nici măcar eticheta ”reformă educațională” nu înseamnă neapărat o îmbunătățire; în zilele noastre, e mai probabil să însemne ”ceva ce profesorii abili și implicați n-ar tinde să facă decât dacă sunt obligați”, așa cum explica psihologul educațional Bruce Marlowe.
De fapt, versiunea corporatistă a ”reformei educaționale” care este sprijinită fără discernământ în prezent de politicieni, jurnaliști și milionari constă într-o serie de tactici discutabile – multe dintre ele rezumându-se la a-i mitui sau amenința pe dascăli ca să măsluiască rezultatele la teste. La fel de îngrijorător, totuși, este faptul că deseori acești reformatori ignoră sau pur și simplu încalcă o serie de principii care nu sunt discutabile, printre care multe dintre cele enumerate aici.
Copyright 2011 by Alfie Kohn. Reprinted from American School Board Journal and translated by Andreea, with the author’s permission. For more information, please see www.alfiekohn.org.
Trackbacks/Pingbacks