De când am început să scriu și să discut mai serios despre conceptul de unschooling, am înțeles că oamenii sunt reticenți și pentru că unschooling-ul nu e doar o alternativă la școlarizare. E mult mai mult decât atât. E, așa cum spune titlul, un stil de viață. Care poate nu i se potrivește oricărei familii.
Prinși în traiul convențional de zi cu zi, ne e greu să vedem o alternativă. Nu ne putem închipui cum ar fi să nu ducem copiii la școală în fiecare dimineață și să nu-i revedem după 4-6-8 ore, pentru a ne bucura de câteva ceasuri împreună înainte de culcare (sigur, asta dacă nu sunt cine știe ce teme sau proiecte de făcut). Școala e atât de adânc săpată în mințile noastre încât cuvântul ”copil” e ușor echivalat cu ”elev”, iar ”copilărie” cu ”școală”.
N-am auzit până acum vreun părinte care să spună că e mulțumit de programul acesta și nu l-ar schimba pentru nimic în lume. Dar puțini mi-au dat de înțeles că ar vrea să treacă peste oftat și regret și să caute activ o soluție. La fel cum n-am auzit părinte care să nu reproșeze ceva sistemului școlar, dar niciunul care să conceapă ideea de a-și retrage copiii. Și nu pot să-i condamn din moment ce așa se trăiește în societatea noastră. Pare o axiomă de nezdruncinat, nu? ”Părinții merg la serviciu și copiii la școală.” Nu așa le explicăm celor mici?
Dar dacă nu trebuie să fie așa? Dacă ne-am preface că școala nu există? Și că trebuie să ne asumăm răspunderea pentru copiii noștri 24 de ore din 24? Dintr-odată, traiul de mai sus pare simplu și ordonat, fără surprize și provocări, nu-i așa? Poate la prima vedere, dar, zic eu, pare și lipsit de libertate și de bucuria de a-ți petrece timpul cu copiii fără limitări și program.
Există familii (da, și la noi) care au scos școala din ecuație. Care nu se trezesc la ore fixe și nu se grăbesc să intre în șuvoiul de mașini ce se înghesuie pe șoselele orașului. Care nu își petrec zilele separat. Care nu-și petrec serile făcând teme și explicând a mia oară că la școală nu se face aia sau cealaltă. Care nu renunță la un documentar sau la un board game pentru că a doua zi au școală. Care nu-și împart anul în zile de școală și zile de vacanță. Care nu măsoară trecerea timpului în clase. Care nu trec prin săptămâni de pregatire intensă pentru teze și examene, de care depinde progresul copilului în sistem și, implicit, starea de spirit a întregii familii.
Ce fac în schimb? Depinde mult de fiecare familie în parte. Unschooling-ul nu este o rețetă universală, nu are reguli și nici pași de urmat. E un mod de a trăi perfect adaptabil profilului fiecărei familii. Există totuși anumite principii care ghidează acest proces. Pe lângă excluderea oricăror elemente coercitive caracteristice școlii, un alt principiu fundamental este implicarea părinților. În niciun caz ca profesori sau meditatori, ci doar ca resurse pentru satisfacerea curiozității și pasiunilor copiilor. Și nu sunt singura resursă! Dar sunt cei care fac posibil accesul copiilor la bogăția de resurse a lumii (internet, carti, jocuri educative, truse de tot felul, evenimente sportive și culturale, workshop-uri, alți adulți, alți copii, activități de zi cu zi etc.). Căci învățarea se petrece oricând și oriunde e ceva interesant sau util de aflat. Creierul nu se oprește niciodată din învățat. Iar curiozitatea copiilor nu se stinge când e lăsată să se manifeste liberă.
Unschooling-ul nu înseamnă izolarea copiilor, ba chiar dimpotrivă. Nemaifiind închiși timp de 4-6 ore într-o instituție alături de semeni de aceeași vârstă și de adulți cu care nu pot relaționa firesc, copiii au timpul, energia și dorința de a vizita oameni și locuri diverse, de a se întâlni cu prietenii, de a practica sporturi sau meșteșuguri, de a se plimba și a se bucura de natură.
Desigur că asta înseamnă mai mult timp și mai multă implicare din partea părintelui. Dar NU înseamnă că va trebui să renunțe pentru totdeauna la cariera lui ca să stea cu copiii. De fapt, asta ar putea fi chiar contraproductiv, având în vedere că părintele e un model pentru ei. Dar cel mai probabil va fi nevoie ca unul dintre părinți să renunțe la job pentru câțiva ani, să lucreze de acasă sau part-time. O altă posibilitate e ca părinții să lucreze în intervale diferite. Sau să pună pe picioare o afacere proprie. Sau să devină freelanceri. Depinde de fiecare familie să caute soluțiile care i se potrivesc. Poate aici e punctul în care cei mai mulți renunță la idee. Pare mult mai simplu să lucrezi normal și să duci copii la școală.
Un alt punct sensibil legat de serviciu sunt banii. Poți foarte ușor să ajungi să crezi că unschooling-ul e pentru cei bogați și nu poate fi aplicat într-o familie cu venituri medii. Dar dacă faci un calcul rapid al tuturor cheltuielilor legate de școală, îți dai seama că-i departe de a fi gratuită. De fapt, mai mult ca sigur măcar un salariu se consumă așa. Și-atunci nu mai pare așa groaznic să renunți la un salariu (integral sau parțial) pentru câțiva ani, nu? Sau să cauți un job mai neobișnuit care să-ți permită să petreci mai mult timp cu copiii. John Holt povestește în unele dintre cărțile sale despre familii cu un singur părinte care reușeau să facă unschooling. Dacă vă întrebați cum, vă recomand articolul acesta.
DAR, și e un ”dar” important, unschooling-ul nu e posibil dacă nu-ți dorești să-ți petreci mare parte din timp alături de copii, dacă nu vrei să răspunzi la o mie de întrebări pe zi, dacă nu-ți place să te joci, să alergi, să te plimbi, să vizitezi locuri și oameni, să discuți sincer tot felul de subiecte, uneori incomode, să cauți cărți, articole, site-uri și alte resurse utile. Așa că o singură condiție există, dar e ”eliminatorie”: să-ți dorești acest stil de viață, această relație apropiată cu copiii, acest mod de a învăța și socializa (asta pentru că o să înveți tu însuți o grămadă de lucruri și-o să socializezi mult mai mult).
Închei cu un fragment dintr-un articol foarte interesant – I live therefore I learn: Living an unschooling life:
Rolul părintelui care face unschooling
Să arate respect egal pentru toate interesele copilului.
Să aibă în vedere copilul de-a lungul vieții, ca să observe lucrurile care la-r putea interesa.
Să găsească moduri de a include copilul în propria viață de zi cu zi – ducând o viață mai deschisă decât se obișnuiește.
Să se implice în lucrurile care-l interesează pe copil – și să facă asta într-o multitudine de feluri, nu numai procurându-i o carte.
Să ducă o viață de familie care este bogată în experiențe felurite atât acasă, cât și în afara casei.
Să aibă în casă resurse care sunt interesante și stimulatoare, lucruri care încurajează explorarea ideilor.
Să discute despre lucruri și să petreacă timp discutându-le. Aceasta este probabil cea mai importantă ”acțiune” părintească implicată în unschooling.
Să aibă o atitudine jucăușă – să se joace cu copilul, să se distreze, să aprecieze lumea uimitoare din jurul lui. Să nu fie cinic, ci să se lase uimit de lume, considerând-o un loc fascinant. Aceasta este cea mai importantă atitudine a părintelui care face unschooling.
Să fie conștient de propria gândire și de propriul comportament. Să-și îmbogățească intențioant imaginația, punând la îndoială propriile prejudecăți și verificându-și automatismele.
Să fie foarte atent la ceea ce face cu adevărat copilul – să nu-l vadă doar la nivel superficial. Să recunoască faptul că există o motivație pentru acțiunile copilului, că acesta ”e născut pentru a învăța” și învață în continuu. Să ajungă să cunoască modurile de învățare preferate ale copilului.
Să sprijine din toată inima pasiunile copilului, chiar dacă nu i se par a fi ”educative”.
Super subiectul. Chiar caut asta pentru mine si bebe mic, care sper sa scape de scoala… Felicitari pentru ceea ce faci!
Bun venit, Ditta!
Multumesc pentru apreciere! Si ma bucur ca te gandesti la unschooling. Daca te pot ajuta cu ceva, scrie-mi negresit. 🙂
Felicitari pentru articol! Recunosc faptul ca ma socheaza intr-o anumita masura subiectul dar in acelasi timp mi se pare si foarte interesant!!
Bine-ai venit pe blog!
Îți înțeleg reacția și e absolut normală. Unschooling-ul e atât de diferit de modul de viață comun, încât e șocant la prima vedere. Mă bucur mult că ți se pare interesant. Mulți rămân doar cu șocul. 🙂
Sper să te incite să cauți mai multe informații. Vei găsi chiar aici, la secțiunea Despre unschooling – ce e și cum se face un punct de plecare.
Mas bucura tare mult sase interzica scoala ca nu mai ma plicti acolo. Pe dealta parte acuma e cam tarziu ca deja sunt intra zecea. Deci pe cand se interzice scoala sami spuneti si mie casa numa duc pana acolo de geaba.
sunt de acord cu ideea de scoala acasa dar as vrea sa stiu practic cum se poate aplica in Romania .Din cate stiu legea invatamantului nu prevede aceasta posibilitate iar inscrierea la scoli din strainatate presupune cheltuieli suplimentare
Bun venit, Valentina!
Într-adevăr, legea învățământului nu menționează posibilitatea de a nu înscrie copiii la o școală de stat sau privată, însă nici nu interzice acest lucru. Da, o școală-umbrelă percepe o taxă, însă nici măcar școala de stat nu e cu adevărat gratuită, ba chiar destul de scumpă. Eu sunt sigură că e de fapt mult mai ieftin să faci unschooling.
Simt însă nevoia să fac o precizare, ca să evit confuziile. Unschooling este foarte departe de ”școală acasă”. Părintele nu e profesor, nu ține ore, nu dă teme, teste sau note. Copilul nu e elev, nu urmează o programă, nu are manuale (decât dacă vrea el să le folosească). E liber să aleagă ce, cât, cum, când și unde învață, iar părintele e la dispoziția lui pentru a-l ajuta, nu pentru a-l ghida.
Mulțumesc pentru comentariu și sper să găsești aici și alte articole interesante.
Imi place mult cum gandesti, Andreea. O sa ma documentez si revin cu intrebari. As dori sa te mentionez si pe site-ul meu http://www.bbmic.ro pentru ca avem multe in comun. Imi dai voie sa dau link-ul spre blog-ul tau, te rog?
Chiar îți mulțumesc și mă simt onorată că te-ai gândit la mine, mai ales ca site-ul tău e unul dintre preferatele mele. 🙂
Si eu sunt pentru aceasta cale,cu tot sufletul!
Problema mea interioara este,cum sa fac sa nu aleg eu pentru copiii mei,cum sa le prezint alternativele ca ei sa inteleaga asa cum trebuie…,ma roade tare…
Nu vreau sa se simta niste ciudati,desi cam asta cred ca se va intampla.
De aici si discutiile cu tati.El vrea sa-i lase sa incerce scoala clasica si apoi,daca ei vor sa le ofere alternativa,dar eu gandesc pe dos:)
Chiar daca vom cadea de acord sau nu,avem un an la dispozitie in care sa incercam unschooling,iar eu abia astept!:)
M-am bucurat mult citindu-ti comentariul. Nu aud des de teama de care vorbesti legata de influentarea copiilor, caci majoritatea parintilor se opresc la temeri de inceput.
In mod clar iti vei influenta copiii, dar nu mai mult decat face oricare alt parinte. Oricum, avand teama asta, vei fi probabil mult mai atenta la situatiile de posibila influentare. Iar copiii se asteapta si doresc aceasta influenta. Nu vor ei sa stie si sa faca ce facem noi, cei mari? Eu am incredere in discernamantul lor si cred ca-si iau din mediu ce au nevoie, ce simt ca li se potriveste. Iar cei nescoliti cred ca sunt mult mai independenti decat ceilalti prin natura modului lor de viata.
Problema “sentimentului de ciudatenie” ne-o punem si noi, dar am alege oricand un usor sentiment de acest fel in locul multelor sentimente negative cauzate de scoala. Dar nu cred ca va fi asa o mare problema. Nici in tarile in care unschooling-ul este legal si practicat de decenii, procentul copii scoliti nu trece de 2-3% pentru ca nici macar acolo unschooling-ul nu e o optiune agreata de marea masa a populatiei (scolite). Si acolo copiii nescoliti au mai mult prieteni scoliti si se intalnesc mai rar cu alti copii nescoliti. Nu pare sa fie o problema, caci frumusetea acestui tip de educatie e ca ii permite copilului sa creasca armonios, increzator in sine si in lume, empatic si intelegator cu toata lumea, deci perfect capabil sa socializeze cu oricine, nu numai cu copiii de varsta lui si din aceeasi patura sociala.
Orice veti decide, e minunat ca aveti amandoi deschidere catre unschooling si sunt sigura ca veti alege ce e mai bine pentru copiii vostri.
Va doresc un ana fara scoala/gradinita minunat si plin de aventuri frumoase!
Vorbeam de sentimentul de ciudatentie,pentru ca l-am tot simtit pe pielea mea(si ma bucur nespus ca doar eu am fost afectata),ai mei nefiind scoliti de nici un fel.Crinuta are 5 ani,Raducu 3 anisori.Cu alte cuvinte,practicam unschooling-ul de cand s-au nascut si jur ca ne distam de minune:)
ps:te-ai gandit sa organizezi o intalnire cu ‘ciudati’?:))pfuaaa,ce mi-ar placea…
buna!ideea ta este ok….dar totusi noi traim intr-un sistem….!intrebarea mea este:cand va avea copilul meu 18 ani,poate o sa vrea sa se faca medic si o sa trebuiasca sa urmeze facultatea de medicina….din cate stiu eu,una dintre cerinte,pentru a putea candida,este sa ai liceul absolvit….cum o sa poata sa-si duca visul pana la capat?!
Bun venit, Mihnea!
Mulțumesc pentru comentariu! Din păcate a intrat în spam și abia astăzi l-am dibuit, așa că îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat.
Poate ai citit între timp răspunsurile mele la această întrebare, dar, pentru orice eventualitate, reiau aici: dacă alegi să faci unschooling nu înseamnă că renunți în numele copilului la facultate. Soluția pe care o avem deocamdată este să-i înscriem la școli-umbrelă care să furnizeze foi matricole și diplome de liceu, astfel încât copiii să poată da bac-ul și admiterea la facultate fără probleme.
Universitățile prestigioase din străinătate au început să ia în seamă fenomenul educației acasă și au proceduri de admitere diferite, deci nu cer diplomă de liceu. Și au ajuns să aprecieze tinerii neșcoliți atât de mult, încât sunt bucuroși să le ofere un loc. Dar până vom vedea o astfel de deschidere în mediul nostru universitar, ne mulțumim cu diplomele echivalente emise de școli internaționale.
Sper că ți-am răspuns satisfăcător la întrebare. Dacă vrei detalii despre procedura de înscriere la o astfel de școală, le poți găsi în interviul cu directorul de la West River Academy și pe site-ul lor.
!
Thumbs up!
Andreea, sunt asa de fericita ca existi in Romania si sper ca vom putea colabora in viitor.
Cu drag, Raluca
Multumesc mult pentru apreciere si incredere! Ar fi frumos sa colaboram…
Momentan lucrez sa gasesc colaboratori in scolile de stat din Romania, in credinta toatala ca omul face institutia. Daca te intereseaza in vreun fel formatul asta, te invit cu mare placere sa colaboram in vreun fel.
Cu drag, Raluca
Andreea, e un pic alt capitol, dar daca nu il stii, o sa-ti placa ;O)
http://www.youtube.com/watch?v=l7AWnfFRc7g&feature=share
Raluca
Foarte interesant! Intr-adevar, nu-l stiam. Multumesc mult pentru link!
Apropo de terapii alternative in educatie:) ai auzit cumva de modelul LP/ MEDIUL DE INVATARE SI ANALIZA PEDAGOGICA?
linkul e in norvegiana, dar se traduce binisor in engleza cu google translate
lpmodellen.wordpress.com
ma intreb ce efect ar avea asupra sistemului romanesc o astfel de independenta a pedagogului si a elevului?
Bună, Diana!
Nu auzisem de modelul acesta, e o noutate pentru mine. O să încerc să citesc și să-ți răspund la întrebare.
Buna Andreea, este foarte foarte interesant blogul tau.
Cat despre unschooling …. nu stiu daca socant este cel mai potrivit termen, cel putin pentru mine. Nici nu stiu cum sa-l denumesc pentru ca e greu sa-l concep, practic nu pot sa-l cuprind cu mintea. Sunt convinsa ca intelegerea si mai ales acceptarea lui e un proces de durata, asa ca nu am altceva de facut decat sa ma pun pe studiat, mai ales ca momentan nu-mi sunt clare alternativele “invatamantului obligatoriu”.
Felicitari inca o data si astept cu interes articolele viitoare.
Bun venit, Ana!
Ma bucur că-ți place blogul meu! Reacția ta la ideea de unschooling e perfect normală. Am fost destul de școliți încât să ajungem să nu mai concepem viața fără școală. Probabil că ai nevoie de timp ca să înțelegi și să accepți, cum bine ziceai. Așa că te aștept aici să citești și să discutăm. 🙂
Multumesc ca existi, multumesc ca te-am gasit! E fantastic ceea ce faci!
Sunt mamica a 2 fetite ( 2 ani jumate si respectiv 1 an). In urma cu 3 ani, pe cand eram insarcinata pentru prima data, am ajuns sa citesc o serie de carti care mi-au schimbat viata. Seria se numeste “Cedrii sunatori ai Rusiei”. In volumul 3, “Spatiul de iubire” se vorbeste despre un alt fel de scoala, unica, datorita principiilor si metodelor folosite. Scoala asta chiar exista in partea de est a Rusiei si apartine Ministerului Educatiei si Invatamantului din Federatia Rusa.
Imi era greu sa imi imaginez ca la noi s-ar putea creste copii si altfel. Adica in suflet stiam ca se poate, dar multa vreme am crezut ca sunt foarte putini care isi doresc asta. Si apoi te-am gasit si ce am citit aici m-a bucurat nespus…
Bun venit, Gabriela!
Si eu ma bucur mult ca m-ai/ne-ai gasit! Suntem putini, mai ales daca ne punem in balanta cu majoritatea, insa ne adunam pe zi ce trece. Peste tot in lume homeschooling-ul si unschooling-ul sunt practicate de minoritate, chiar daca inainte de introducerea scolarizarii publice (undeva pe la mijlocul secolului 19, daca-mi aduc bine aminte), cu totii faceau un fel sau altul de educatie in familie, cel putin pana la nivel universitar.
Sper sa-ti placa ce citesti aici. Astept parerile tale.
Andreea, eu recunosc ca am prejudecatile mele despre unschooling, dar citind articolul asta – care, culmea, la nivel de fapte si consecinte mie personal nu-mi aduce nimic nou- simt ca are forta de a ma retrezi pe ici pe colo..
Unschooling ESTE un stil de viata, dar mai e aici, printre randurile tale, si o invitatie la introspectie; daca stilul asta de viata pe care il ducem, asta in care ne grabim mereu dupa nu se stie, asta in care noi mergem la joburile nostre 3 sferturi din viata noastra (si am merge probabil mai mult, dar n-avem cum, ca ălălalt sfert îl dormim) doar ca sa platim masini si case tot mai mari in timp ce copiii nostri stau imobilizati in banci enşpe ore pe zi, ni se potriveste cu adevarat..
Oare ce nevoi avem cu adevarat? Ce nevoi au copiii nostri?
Eu am iubit scoala, dar imi dau seama (abia) acum foarte bine de ce; am avut parte de un sistem aparte, scoala/ facultatea frecventate fiind de specialitate. Practic 3 sferturi din program stam in atelier, ascultam muzica, lucram si, neavand un program strict, ma bucuram intr-o delicioasa nesimtire de libertatea mea fara sa banuiesc cum este in institutiile traditionale de invatamant unde copiilor li se spune neincetat ce si cum sa faca.. Copii crunt taxati daca fac un pic altfel.. indraznind sa fie originali.. adica ei insisi.
Iti multumesc!
Cine nu are macar doua-trei prejudecati? Probabil si eu am unele de care nu sunt constienta si pe care numai experienta le poate scoate la iveala. Mai vorbim peste cativa ani… 🙂
Ma bucur ca sesisezi mesajul meu semi-ascuns printre randuri. Asta speram, sa dau de gandit. Sa pun la indoiala lucruri luate de-a gata de cei mai multi dintre noi. M-am bucurat sa citesc ca experienta ta a fost altfel, dar si ca esti constienta ca faci parte dintr-o norocoasa minoritate. Din pacate, pentru restul, chiar daca a avut puncte luminoase pe ici pe colo, scoala nu a fost asa cum o descrii tu. Nu pot decat sa sper ca pentru cat mai multi dintre copii nostri sa avem curajul sa schimbam lucrurile.
Buna Andreea!
In urma unor experiente nu foarte fericite cu scoala, am inceput sa cautam mai multe informatii despre homeschooling. Ar fi cu siguranta o provocare pentru intreaga familie, insa ne vine foarte greu sa perpetuam o stare trista de lucruri pentru fetita noastra care este in clasa I -a si nu este deloc fericita la scoala, chiar daca initial ne-am indreptat plini de speranta spre un sistem de invatamant alternativ si anume Waldorf. S-a dovedit pana la urma ca si aici se regasesc foarte multe dintre dezavantajele specifice unui sistem de educatie institutionalizat… Asadar ne gasim in faza in care cautam o scoala-umbrela si ma intrebam daca mai ai si alte recomandari in afara WestRiver, de preferat din Europa. Iti citim blogul si ne bucuram de toate informatiile pretioase pe care le gasim aici. Am vrea foarte mult sa facem aceasta schimbare in viata familiei. Apreciem orice ajutor. Astazi ne-am intors acasa de la usa clasei, pentru ca a inceput sa planga… Ceva nu e bine. E un copil vesel si foarte liber, afectuos, frumos, iubeste natura si drumetiile, e foarte creativa si pare sa aiba inclinatii artistice reale, desenele ei fiind foarte elaborate. Insa cand ajunge in scoala parca se blocheaza. Chiar daca are mari resurse de energie si uneori reuseste sa-si gaseasca buna dispozitie in cate ceva si astfel cand o iau de la scoala e vesela, nu pot face abstractie de senzatia apasatoare pe care o am cand o las dimineata acolo.
Multumim!
Buna! Va raspund pe mail detaliat.