Sunt oamenii violenți din naștere? (II)9 min read

de Alfie Kohn

Dovezile par, deci, să indice faptul că avem potențialul de a fi războinici sau pașnici. Atunci de ce este atât de răspândită credința într-o ”natură umană” violentă? Și care sunt consecințele acestei credințe?

În primul rând, tindem să facem generalizări despre întreaga specie pe baza propriei experiențe. ”Oamenii dintr-o societate extrem de războinică tind să supraestimeze predispoziția la război a naturii umane”, spune Granberg. Iar arhivele istorice arată Statele Unite ca fiind una dintre cele mai războinice societăți de  pe  fața Pământului, intervenind militar în lume de mai mult de 150 de ori din 1850. Nu e de mirare că într-o astfel de societate tradițiile intelectuale care sprijină considerarea agresiunii mai degrabă ca o funcție a naturii decât a creșterii – cum ar fi scrierile lui Freud, ale lui Lorenz și ale sociobiologilor – au găsit un public pregătit să le creadă.

Dar este vorba de mai mult decât atât. Uneori ne simțim mai bine, cel puțin pentru scurtă vreme, după ce am acționat agresiv, iar aceasta poate părea să confirme teoria catharsisului. Problema este, spune Berkowitz, ”că atunci când îmi ating scopul comportamentul este întărit, așa că pe termen lung am o predispoziție crescută de a mă purta din nou agresiv” – din motive care țin mai mult de învățare decât de instincte.

Mass-media are și ea un rol important în perpetuarea unor viziuni depășite asupra violenței, conform lui Goldstein. ”Dacă tot ce știi despre agresivitate este ceea ce ai văzut la televizor sau ai citit în ziare”, spune el, ”ceea ce știi este biologia din secolul 19.” Programele de divertisment și de știri tind să favorizeze modelul discreditat al lui Lorenz, confirmând noțiunea că noi, oamenii, avem o provizie nelimitată de energie agresivă care trebuie descărcată într-un fel sau altul.

Pentru că este destul de ușor de descris și pentru că reprezintă o știre senzațională, reporterii tind să prefere explicațiile pentru agresiune care invocă necesitatea biologică, spune Goldstein. Psihologul David Adams de la Universitatea Wesleyan, unul dintre organizatorii Declarației de la Sevilia, a văzut în acțiune această preferință când a încercat să-i convingă pe reporteri că declarația merita să fie o știre. Puține organizații din Statele Unite au fost interesate, iar un reporter i-a spus ”Sunați-ne când găsiți gena războiului.”

Psihologul Leonard Eron de la Sociatatea Internațională pentru Cercetarea Agresiunii spune: ”Televiziunea îi învață pe oameni că agresivitatea este norma, că lumea din jurul lor este o junglă, când ea nu este așa.” De fapt, cercetările au arătat că, cu cât se uită mai mult la televizor, cu atât o persoană este mai predispusă să creadă că ”cei mai mulți oameni ar profita de tine dacă ar avea ocazia.”

Credința că violența este inevitabilă, deși tulburătoare la prima vedere, manifestă o ciudată atracție pentru mulți oameni, atât fiziologic, cât și ideologic. ”Are acea savoare «să recunoaștem realitatea crudă», care are o oarecare atracție”, spune Robert Holt, psiholog la Universitatea New York.

Ne permite de asemenea să scuzăm propriile acte de agresiune, sugerând că avem de fapt o posibilitate mică de a alege. ”Dacă te naști agresiv, atunci nu poți fi blamat pentru că ești așa”, spune Montagu. Această credință, susține el, funcționează ca o versiune pseudoștiințifică a doctrinei păcatului originar.

”Pentru a justifica, accepta și trăi cu războiul, am creat o psihologie care îl face inevitabil”, spune  Lown. ”Este o raționalizare a acceptării războiului ca un sistem de rezolvare a conflictelor.” A accepta această explicație pentru credința că războiul este inevitabil înseamnă a-i înțelege în același timp consecințele. Tratarea unui comportament ca fiind inevitabil stabilește o profeție care se îndeplinește singură: susținând că suntem agresivi din naștere, sunt șanse mai mari să ne purtăm așa și să furnizăm dovezi pentru această presupunere.

Oamenii care cred că suntem agresivi de la natură pot fi și mai puțin dispuși să se opună unor anumită războaie sau să se implice în mișcări pentru pace. Unii observatori insistă că această credință servește numai ca scuză pentru reticența lor la acțiune. Dar alții atribuie o parte din efect acestei atitudini în sine. ”Credința că războiul este inevitabl îi face pe oameni să se bazeze pe armament în loc să lucreze pentru dezarmare”, spune M. Brewster Smith, profesor de psihologie la Universitatea din California, Santa Cruz.

Există  unele dovezi empirice pentru această poziție. Într-un studiu din 1985 făcut pe 375 de tineri, Rita Wahlstrom a aflat că cei care considerau războiul ca făcând parte din natura umană erau mai puțin dispuși să sprijine ideea de promovare a păcii sau să lucreze ei înșiși pentru asta. David Adams și Sarah Bosch au obținut rezultate similare într-un studiu mai mic pe studenți americani. Patruzeci de procente au spus că ei cred că războiul este ”intrinsec naturii umane”, acești studenți fiind mai puțin probabil să fi participat la o activitate legată de pace.

Bazându-se pe propria cercetare din timpul războiului din Vietnam, Granberg spune că ”Dacă ar începe un război mâine, oamenii care ar protesta ar fi probabil cei care nu cred că războiul este inevitabil și înrădăcinat în natura umană.” Cei care cred asta sunt ”mai predispuși să accepte ideea de război sau măcar mai puțin dispuși să protesteze când are loc un anumit război.”

Dovezile sugerează, deci, că avem posibilitatea de a alege cu privire la agresivitate și război. Până la un anumit punct, această predispoziție la distrugere se datorează tocmai presupoziției greșite că suntem neajutorați când vine vorba de a controla o natură esențial violentă. ”Trăim într-o vreme”, spune Lown, ”în care nu mai e posibil să acceptăm aceste lucruri ca fiind inevitabile fără să riscăm extincția.”

Declarația de la Sevilia

Activiștii pentru pace își pot da seama când urmează: având ca indiciu o ridicare neajutorată din umeri sau un zâmbet condescendent, se pregătesc să asculte cuvintele încă o dată. ”Sigur, sunt cu totul pentru oprirea cursei de înarmare. Dar nu sunteți idealiști? În fond, agresivitatea face doar – acum urmează – parte din natura umană”.

La fel ca animalele – ”roșii pe dinți și pe gheare”, cum scria Tennyson – ființele umane sunt considerate creaturi inevitabil violente. Sondaje făcute pe adulți, studenți și elevi de liceu au găsit că 60% sunt de acord cu afirmația ”Natura umană fiind așa cum este, vor exista întotdeauna războaie”.

Este o parte din înțelepciunea populară a societății noastre, dar îi face pe cei mai mulți experți să dea din cap a dezaprobare. Un număr de cercetători care și-au dedicat viețile lucrului asupra problemei agresiunii au ajuns la concluzia că violența, la fel ca egoismul, este ”în natura umană așa cum David era în marmură înainte ca Michelangelo s-o atingă”, în cuvintele psihologului Barry Schwartz de la Facultatea de Medicină Tulane.

Problema este că cei mai mulți oameni nu știu de acest acord științific. Așa că, acum 2 ani, 20 de oameni de știință din 12 națiuni s-au adunat la Sevilia, Spania, pentru a formula o declarație asupra acestei chestiuni. Declarația care a rezultat reprezintă înțelepciunea unora dintre psihologii, neuropsihologii, etologii și alți reprezentanți ai științelor naturale și sociale de vârf ai lumii. De atunci a fost finanțată de Asociația Antropologică Americană, printre alte organizații.  Următoarele sunt citate din Declarația de la Sevilia:

• Este incorect din punct de vedere științific să spunem că am moștenit o tendință de a purta războaie de la strămoșii noștri din regnul animal. Războiul este un fenomen specific uman și nu apare la alte animale. Războiul este posibil din punct de vedere biologic, dar nu este inevitabil, așa cum demonstrează variația sa în ocurență și natură după timp și spațiu.
• Este incorect din punct de vedere științific să spunem că războiul sau orice alt comportament violent este programat genetic în natura umană. Cu excepția unor patologii rare, genele nu produc indivizi predispuși în mod necesar la violență. Ele nu determină nici contrariul.
• Este incorect din punct de vedere științific să spunem că în cursul evoluției umane a existat o selecție a comportamentului agresiv în defavoarea altor tipuri de comportament. În toate speciile bine studiate statutul în grup este atins prin abilitatea de a coopera și de a îndeplini funcții sociale relevante pentru structura acelui grup.
• Este incorect din punct de vedere științific să spunem că oamenii au un ”creier violent”. Deși avem aparatul neural pentru a acționa violent, nu există nimic în neurologia noastră care să ne oblige să facem asta.
• Este incorect din punct de vedere științific să spunem că războiul este cauzat de ”instinct” sau de orice altă singură motivație. Tehnologia războiului modern a exagerat trăsăturile asociate cu violența atât în instruirea combatanților concreți, cât și în pregătirea pentru susținerea războiului a populației generale.
• Concluzionăm că biologia nu condamnă umanitatea la război și că ea poate fi eliberată de cleștele pesimismului biologic. Violența nu este nici în moștenirea noastră evolutivă, nici în gene. Aceeași specie care a inventat războiul este capabilă și de a inventa pacea.

Copyright 1988 by Alfie Kohn.  Reprinted from Psychology Today and translated by Andreea, with the author’s permission.  For more information, please see www.alfiekohn.org.