de John Taylor Gatto
Sunt pe la mijlocul primei mele lecturi din John Taylor Gatto și trebuie să vă spun că m-a prins. Este uimitor, atât ca stil, cât și ca idei. Vă recomand cu căldură, aș fi vrut să spun, numai că nu cred că acest clișeu poate transmite pasiunea pe care mi-a stârnit-o în numai câteva zeci de pagini Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling.
Am ales două fragmente din capitolul The Psychopathic School care mi-au atras atenția prin sinceritatea cu care sunt prezentate scopurile reale ale școlarizării și efectele ei. Vă recomand și traducerea aceasta care sintetizează perspectiva neconvențională lui Gatto asupra rolului de profesor.
Două instituții controlează în prezent viețile copiilor noștri: televiziunea și școala, în această ordine. Ambele reduc lumea reală cu înțelepciunea, curajul, cumpătarea și dreptatea ei la o abstracție continuă și fără sfârșit. În secolele trecute, vremea copilăriei și a adolescenței ar fi fost ocupată cu muncă reală, caritate reală, aventuri reale și o căutare reală a unor mentori care ar putea să te învețe ce vrei să știi cu adevărat. Mare parte din timp era petrecut în preocupări comunitare, practicând atașamentul, cunoscând și studiind fiecare aspect al comunității, învățând să întreții un cămin și alte zeci de sarcini care sunt necesare pentru a deveni un bărbat sau o femeie întreagă.
Dar iată calculul timpului cu care trebuie să se descurce copiii cărora le predau:
Din cele 168 de ore din fiecare săptămână copiii mei dorm 56. Le rămân 112 ore pe săptămână în care să-și construiască un sine.
Conform unor rapoarte recente, copiii se uită la televizor 55 de ore pe săptămână. Le rămân 57 de ore pe săptămână pentru a crește.
Copiii mei stau la școală 30 de ore pe săptămână, folosesc aproximativ 8 ore pentru a se pregăti și a ajunge la și de la școală și petrec o medie de șapte ore pe săptămână făcându-și temele – un total de 45 de ore. În această perioadă sunt sub supraveghere constantă. Nu au timp sau spațiu intim și sunt pedepsiți dacă încearcă să-și impună individualitatea în uzul timpului sau al spațiului. Le rămân 12 ore pe săptămână în care să-și creeze o conștiință unică. Desigur, copiii mei mănâncă și asta le ia ceva timp – nu mult pentru că au pierdut tradiția cinelor în familie – dar dacă alocăm trei ore pe săptămână pentru mesele de seară, ajungem la un total de timp privat de nouă ore pe săptămână pentru fiecare copil.
Nu e de ajuns, nu? Cu cât este mai bogat copilul, cu atât se uită mai puțin la televizor, dar și timpul lui este la fel de rigid prescris de o gamă mai largă de divertisment comercial și de inevitabilele lecții private în domenii lăsate rareori la alegerea sa.
Dar aceste activități sunt numai o modalitate cosmetizată de a crea ființe umane dependente, incapabile să-și umple propriile ore, incapabile să inițieze linii de sens care să dea substanță și plăcere vieților lor. Această dependență și lipsă de scop sunt o boală națională și cred că școala, televiziunea și lecțiile au mult de-a face cu ea.
***
Nu cred că vom scăpa de școli prea curând, sigur nu în timpul vieții mele, dar, dacă vrem să schimbăm ceea ce devine rapid un dezastru al ignoranței, e nevoie să înțelegem că instituția școlii ”școlarizează” foarte bine, deși nu ”educă” – aceasta face parte din proiectul ei. Nu e vina profesorilor proști sau a prea puțini bani cheltuiți. E doar imposibil ca educația și școala să fie vreodată același lucru.
Școlile au fost proiectate de către Horace Mann, Sears și Harper de la Universitatea din Chicago, de către Thorndyke de la Columbia Teachers College și alți bărbați pentru a fi instrumente pentru gestionarea științifică a unei mase de oameni. Școlile sunt create pentru a produce, prin aplicarea unor formule, ființe umane-șablon ale căror comportament poate fi prevăzut și controlat.
Într-o foarte mare măsură școlile reușesc să facă asta, dar într-o ordine națională din ce în ce mai dezintegrată, într-o ordine națională în care singurii oameni ”de succes” sunt independenți, încrezători și individualiști (pentru că viața în comunitate care îi protejează pe cei dependenți și slabi a murit și au rămas numai rețelele), produsele școlii sunt, așa cum am spus, irelevante. Oamenii bine școliți sunt irelevanți. Pot vinde filme și lame de ras, muta hârtii și vorbi la telefon sau sta paralizați în fața unui monitor de computer, dar ca ființe umane sunt inutili. Inutili pentru ceilalți și inutili pentru ei înșiși.
Nefericirea zilnică din jurul nostru este, cred, în mare măsură cauzată de faptul că, așa cum spunea Paul Goodman acum treizeci de ani, îi forțăm pe copii să crească absurzi. Orice reformă a școlii trebuie să ia în seamă absurditățile acesteia.
Este absurd și anti-viață să faci parte dintr-un sistem care te obligă să stai închis cu oameni de exact aceeași vârstă cu tine și de aceeași clasă socială. Acest sistem te rupe efectiv de imensa diversitate a vieții și de sinergia varietății; într-adevăr, te izolează de propriul trecut și viitor, închizându-te într-un prezent continuu așa cum face televiziunea.
Este absurd și anti-viață să te muți din celulă în celulă la sunetul unui gong în fiecare zi din tinerețea ta într-o instituție care nu-ți permite niciun pic de intimitate și te urmează chiar și în sanctuarul căminului tău, cerându-ți să-i faci temele.
”Cum vor învăța să citească?”, mă întrebați, iar răspunsul meu este ”Amintiți-vă de lecțiile din Massachusetts”*. Când copiilor li se dau vieți întregi în loc de unele organizate pe vârste în blocuri de celule, ei învață să citească, să scrie și să calculeze cu ușurință, dacă acele lucruri au sens în felul de viață care se desfășoară în jurul lor.
Dar țineți cont de faptul că în Statele Unite aproape nimeni care citește, scrie sau calculează nu primește prea mult respect. Suntem o țară a vorbitorilor; îi plătim vorbitori cel mai mult și îi admirăm, drept urmare copiii noștri vorbesc constant, urmând modelele publice ale televiziunii și ale profesorilor. Este foarte dificil să predai lucrurile de bază pentru că ele nu mai sunt cu adevărat de bază în societatea pe care am creat-o.
*Învățământul obligatoriu american este o invenție a statului Massachusetts, din jurul anului 1850. A fost respinsă – uneori cu armele – de un procent estimat de 80% din populație, ultimii copii fiind luați la școală abia prin anii 1880 din localitatea Barnstable din cape Cod, când zona a fost ocupată de poliție, iar copiii au mers la școală sub pază.
Este incredibil cum nu am citit aceasta carte pana acum!
Pana acum nu intelegeam foarte bine de ce nu ma simteam in largul meu la scoala si intrebandu-ma in fiecare zi ce dracu caut eu aici!?!?
Am aflat in liceu, ghidat fiind de un profesor care dorea din toata inima ca elevii sa invete din placere si nu din obligatie, ca pot invata toate astea si fara sa fiu calificat bun sau prost sau fiind obligat de note sau credite.
Fiecare articol imi deschide ochii catre o lume noua. Poate pentru mine la 30 de ani este destul de tardiv sa mai schimb ceva, insa in mod sigur voi incerca sa schimb ceva pentru fetita mea.
Astept cu interes noi articole! Succes!
Bine ai venit, Cristi! Mă bucur mult că îți place articolul și-ți pot da cartea, dacă vrei să te sperii de tot :). Știu că e un clișeu, dar niciodată nu e prea târziu să conștinetizezi efectele școliarizării și astfel să începi să te vindeci de ele. Iar în ce-o privește pe fetița, multe se pot face când înțelegi ce e de fapt educația și ești hotărât să o sprijini să-și valorifice potențialul.
Lectură plăcută în continuare! 🙂
Buna ziua, mi-a atras atentia acest articol si parca imi raspunde la atatea si atatea intrebari legate de viitorul copilului meu. Ma bucur ca am descoperit acest blog, am sa-l rasfoiesc cu mare atentie. Statistica prezentata, privind programul pe ore al unui copil, e inspaimantatoare. Din pacate si la noi a devenit ceva real: majoritatea copiilor stau cu ochii pironiti ore intregi cu ochii la televizor , privind la asa zisele desene animate educative, reducandu-se la maxim timpul ramas pentru creativitate. Toti suntem tentati sa alegem calea asta, ca mame e mai comod sa lasam copilul la televizor si sa ne rezolvam treburile gospodaresti. Dar trebuie sa ne punem singure limite, apoi copiilor nevinovati. Chiar azi am fost tentata sa deschid televizorul stiind ca sunt anumite desene animate, dar m-am oprit vazand-mi copilul atat de concentrat sa “creeze” – adica sa deseneze. Odata deschis televizorul, acele minute petrecute el cu el s-ar fi spulberat. Eu sper in schimbarea cumva a sistemului de invatamant, astfel incat sa numai omoare creativitatea prin clisee.
Va multumesc pentru rabdarea de a citi randurile mele.
Bun venit pe UnAltFelDeEducație! Vă mulțumesc mult pentru aprecieri și sper să găsiți cât mai multe articole care să vă intereseze.
Deocamdată nu pot decât să-mi imaginez cât de greu este să fii părinte, să ai o mulțime de responsabilități și prea puțin timp pentru ele. Însă, așa cum ați scris, e păcat să ne facem o obișnuință din a-l plasa pe copil în fața desenelor animate, oricât de atenți am fi când le alegem.
Speram și eu odată în schimbarea sistemului, însă din ce am citit până acum am înțeles că este imposibil să creezi un sistem de educație în masă care să respecte cu adevărat fiecare copil în parte și să încurajeze creativitatea autentică (ce se diferențează de sarcinile așa-zis creative, de genul compunerilor sau desenelor cu temă dată). Sigur, n-aș vrea să vă descurajez total. Cred că o reformă ar fi bine venită, dar numai dacă vine de la beneficiarii educației (copiii și părinții), ei știind cel mai bine ce nevoi au. Însă nu știu ce șanse sunt ca românii să se implice într-un astfel de demers, în ciuda nevoii urgente…
Felicitari pentru acest blog si pentru postari. E un sprijin mare pentru persoanele care se gandesc cu responsabilitate ca educatia copilului sau e cel mai important lucru din viata. Sa te ingrijesti sa il iubesti cat mai mult.
Eu sunt presedintele unei asociatii culturale. Am incercat sa facem o scoala particulara dar e foarte dificil. Nadajduim o colaborare pe viitor pentru a sustine importanta scolii de acasa.
Toate cele bune!
Weapons of mass instruction” este o carte bine structurata a lui Gatto.
Este! E una dintre cartile care, daca le citesti cu mintea deschisa, te conving definitv de stupiditatea si inutilitatea (pentru asa-zisii beneficiari) sistemului scolar.
Incepand cu 06.01.2014 il retrag pe baiatul meu din scoala si pornesc, de capul meu, pe un drum plin de necunoscut, dar VIU si asta imi da multa energie. Am trait intr-o dulce nepasare in ce-l priveste si nu am cum sa aduc cinci ani din viata lui inapoi. Pot, in schimb, sa il ajut sa SIMTA viata altfel de acum incolo; gata cu plictisul si revoltele legate de scoala/teme, gata cu ridicatul mainii la ore si apreciatul 10 la nu conteaza ce materie, gata cu BRAVO pentru teste reusite sau haraieli pentru esecuri…
Il iubesc mult si nu vreau sa-l mai supun la o corvoada permanenta, la un SISTEM cu care NU A FOST DE ACORD NICIODATA si in privinta caruia NU A FOST consultat niciodata.
Cu putin bun simt si multa dragoste imi voi expune copilul tuturor experientelor vietii si-l voi sprijini sa DEVINA EL si nu sa ajunga o proiectie fada a neimplinirilor sau frustrarilor mele.
Homeschooling, unschooling, democratic school sau alte alternative sunt mult mai apropiate de SUFLETUL copiilor nostri decat ceea ce ofera in secolul 21 SISTEMUL.
Nu postez acest text pentru a face prozeliti sau a-mi intemeia vreun ashram, ci pentru a trage un semnal de alarma in legatura cu copiii nostri: prea multe spaime ne blocheaza mintea si sufletul, prea multe santuri sapate Pavlovian ne-au secat imaginatia si de prea multe ori i-am ignorat pe cei mai dragi dintre dragii nostri!
Sa va fie cum va asterneti! Eu mi-am invatat lectia si n-o sa insist ca un idiot intr-o directie care este evident dezastruoasa pentru cei pe care NOI i-am adus pe lume.
Tineti ochii deschisi!
Cele faine tuturor
Gabriel
Multumesc, Gabriel, pentru ca ai postat mesajul tau aici. Sper sa fie intr-adevar un semnal de alarma si o sursa de inspiratie pentru parintii care citesc blogul. Mult succes pe noul drum! Sunt convinsa ca va fi o experienta nemaipomenita, interesanta si imprevizibila, dar din care veti iesi cu mult mai castigati (toti) decat daca ati fi ales sa continuati pe calea batatorita a scolarizarii conventionale.
Gabriel zi-ne si noua cum merge pana acum . Mersi !
Merge uns. Sah, pingpong, stiinte, limbi straine etc alterneaza in viata lui si nu m-as mai intoarce vreodata la ce-mi “ofera” sistemul. John Holt spunea la un moment dat ca grosul parintilor nu-si doresc cu adevarat sa-si “elibereze” copiii de povara scolii si nici sa le acorde incredere. Mie mi-ar fi fost infinit mai usor sa-mi tin copilul 8-9ore/zi intr-o scoala privata cu pretentii, dar am descoperit stupefiat cum baiatul meu devenea schilod emotional si am pus stop. E usor sa faci unschooling cu copiii daca iti pasa si teribil de greu daca alte lucruri prevaleaza. Sunt multe de spus, scris si trait. Problema cu parintii este ca se opresc la spus si scris; frica si inertia sunt prea puternice si impiedica deschiderea spre alte orizonturi. Din mii de parinti ce invadeaza spatiul virtual cu postari inteligente despre HS sau US doar un procent nesemnificativ o fac in cunostinta de cauza. Oamenii sunt obositi, speriati si inerti. Consecinta e ca nimic nu se schimba; discutam ani in sir si pe 15.09 a fiecarui an ne infiintam cu pruncii la scoala. Solutiile nu apartin meselor ci individului; daca simti ca vrei sa cresti un om liber si increzator vei gasi calea.
Buna
Ma intrebam ,bineinteles dupa ce am citit comentariile,cati dintre voi isi reproseaza sau regreta pregatirea,studiile si mai ales bagajul cu care a ramas intr-o oarecare masura,dupa n ani de scoala? Pentru ca mi se pare inpresionant sa alegi in locul copilului tau o varianta care nu il va ajuta sa se integreze in viitor intr-un sistem, o societate,care da,am inteles,nu va place,dar din care copilul va face parte oricum,adult fiind.Felicitari pentru curaj si asumare!De admirat! Sa dea universul ca aceasi copii sa va multumeasca in viitor pentru deciziile luate.
O sa fiu eu oaia neagra care iti raspunde.
Nu e ceva usor sa iei decizii majore in numele copilului, decizii care pot sa afecteaze intregul destin al lui ca individ in societate. De ce crezi ca daca nu participa la sablonare nu se poate integra ? Mai degraba integrarea fortata (scoala, gradi, lic,) poate fi un real obstacol si o sursa de probleme pentru el ca individ. Prin home schooling se realizeaza unele lucruri foarte importante atat pentru copil cat si pentru parinte.in primul rand copilul poate socializa in ritmul lui, homeschooling neinsemnand ca tanarul va sta inchis in casa. Din contra, va explora o multitudine de arii teritoriale, semnificativ mai multe si mai diverse (mai des in natura , la muzeu , pe internet) In strainatate de ex copiii pot merge la laboratoare la scoala pentru anumite activitati ce nu se pot desfasura acasa. O alta latura importanta este ca poti vedea personal cum evolueaza, spre ce domenii are indemanare si de ce ste atras in mod preponderent putand sa experimentezi mai pregnant acolo unde este nevoie. Un factor important este dezinhibitia mult mai mare fata de scoala unde este obligat sa raspunda intr-un aunmit fel, sa faca fata unor momente umilitoare atunci cind nu se inalta la cerintele profesorului sau ale colegiilor care il pot afecta negativ pe perioade scurte sau chiar marca pe perioade lungi. Supravegherea parintelui este mult imbunatatita nefiind fortat sa plece copilul singur la scoala (in majoritatea covarsitoare a cazurilor putini parinti pot sa duca copilul la scoala permanent si sa il si ridice) si sa faca fata de la o varsta frageda cu tot felul de exemple negative sau chiar pericole (huligani care le ia pachetele de masasau banii de buzunar, comportament necivilizat si deseori obscen din partea celor care sunt ceva mai mari). Inca un factor important ar fi lipsa multitudinii de cadre didactice si presiunea pe care fiecare cadru didactic o exercita asupra fiecarui elev. inca un factor important ar fi numarul restrans de copii de care trebuie sa te ocupi fata de clasele supraaglomerate (cel putin in zona sud-est europeana) ce fac obiectul invatamantului de stat. Acolo unde gradul de educatie (si posibilitati) al parintilor este mai mare si numarul de parinti care opteaza pentru metode alternative de educatie este mai mare putand sa constituie mici grupe de homeschooling (la o intindere de 2 cartiere de ex daca sunt 5-10 copii pot face toti impreuna la unul din parinti care este mai dotat in ceea ce priveste spatiul locativ). Pe scurt presiunea la care copilul este supus devine minima oferind acestuia un spatiu mult mai mare de dezvoltare armonioasa, naturala, in propriul lui ritm, dand-ui ocazia sa participe si la viata de familie, sa faca mici comisioane, sa fie cumva parte la dezvoltarea familiei (si dupa casatorie familia se dezvolta nu ?) sa vada pe viu realitatea imediata cu care se confrunta parintii si sa se autoresponsabilizeze nu sa i se impuna responsabilitati. E adevarat ca pentru parinti necesita sacrificii importante din timpul petrecut la munca (de regula cel mai capabil educational ramane acasa iar cel mai profesional lucreaza pentru resursele familiei). Un mare avantaj este ca un astfel de sistem testeaza la limita calitatea noastra de parinti, putand fi o adevarat sursa de inspiratie, dezvoltare personala si o noua runda de adrenalina adolescentina. In plus dupa cum observase si gato institutiile de stat creaza sabloane de lucratori si consumatori pentru sistem nicidecum indivizi de sine statatori ce ar putea gandi in profunzime pentru a vedea hibele sistemului. In plus daca vei constata ca si parinte ca nu poti face acest efort (motive fiind foarte diverse, de la incapacitate financiara la incapacitate fizica) poti oricand sa revii in sistemul de stat si sa fii cat se poate de atent a canaliza educatia celui mic spre o sablonare cat mai mica si o individualitate cat mai pronuntata (neegoista) Sper ca ti-am putut raspunde in linii mari la multele intrebari care ne framanta pe fiecare.
Cu stima.
Sorin.
As vrea si eu daca ai cumva carti de gatto in limba romana. Sunt pe deplin interesat de modalitatea reala de transmitere a informatiilor, cunostintelor si experientei catre generatiile viitoare si nu de scolarizarea (sablonarea) noastra si a copiilor nostri.
Din cate stiu, inca nu sunt traduse in limba romana, din pacate.
Ma bucur sa fiu eu cea care va anunta ca s-a tradus cartea despre care e vorba in acest articol. O gasiti sub titlul “Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu” la ed. Anacronic, 2016. O recitesc a doua oara si, de fiecare data, sunt tot mai socata si, sper, mai lamurita. Ma indrept si eu pe drumul homeschooling-ului si ma bucur de tot ce gasesc pe acest site. Va multumesc si va felicit pentru toata munca depusa!