Educația acasă bazată pe metoda unităților de studiu este o variantă cu ceva mai multă flexibilitate decât școala acasă, deoarece pornește de la interesele copilului. Însă fiindcă se bazează pe planificarea învățării de către părinte, este la fel de cronofagă și/sau scumpă precum cea dintâi.

Cum funcționează? Să zicem că părintele observă la copil o reală pasiune pentru un subiect, să zicem Egiptul antic. El vede în aceasta o șansă să-l atragă în activități de învățare care acoperă cât mai multe domenii. Poate face asta cu ajutorul unei unități de învățare centrate pe Egiptul antic. Cum? Fie o găsește online gata făcută contra cost (valabil pentru multe teme populare, dar numai în engleză), fie o creează el însuși printr-o serioasă muncă de documentare. Avantajul ar fi, în cazul celei din urmă, că părintele poate planifica o unitate pliată pe interesele și personalitatea copilului. Dezavantajul este evident: cere timp și pricepere.

Ancient-Civilization-Lapbook-Collage-6.29.2013_thumb

Dacă alegi să-ți faci singur unitățile de studiu, recomandarea e să te asiguri că acoperi cât mai multe din domeniile pe care vrei să le studieze copilul (sau, mai bine, pe care vrea el să le cunoască). Poți exclude un domeniu, matematica de exemplu, dacă îl studiază în paralele fără să faci conexiuni cu tema principală. Recomandarea este ca o unitate să conțină materiile de bază (primele două din listă) și cât mai multe din cele ”secundare”:

1. Matematică – orice subiect poate fi integrat într-o problemă de matematică, însă mare atenție la nivelul la care e copilul.

2. Limbă și literatură – orice subiect ați alege, sigur veți include lectura ca activitate de studiu. De aici puteți ajunge ușor la a scrie texte diverse, la întrebări privind vocabularul și etimologia, la comentariu pe text sau la chestiuni de scriere corectă. Discuții vor fi multe, deci veți acoperi partea de limbă vorbită mai mult ca sigur. Spre deosebire de școală, discuțiile vor fi libere și autentice. 🙂

3. Științe – în funcție de subiect, una dintre științe va domina, însă veți putea face conexiuni diverse cu alte domenii. De pildă, pentru a afla cât mai multe despre Egiptul antic, veți trece prin multă geografie, istorie, arhitectură, medicină, astronomie și câte și mai câte.

4. Arte – desenați, construiți, sculptați, cântați, țeseți, coaseți șamd împreună.

5. Educație fizică: poate fi mai greu să includeți elemente de mișcare, dar cu puțină creativitate veți reuși: recreați marșul soldaților sau un joc de baseball. Desigur, puteți și să treceți peste. Până la urmă, copiii educați acasă au destul timp și destulă libertate să se miște și să se joace cât vor ei.

Chestiuni de organizare:

Subiectele sunt ușor de găsit observându-i pe copii. Puteți chiar face o listă cu lucrurile care-i interesează și veți avea mereu surse de inspirație. Sau îi puteți întreba direct: Despre ce vrei să vorbim/aflăm mai multe? Este important să alegeți o temă care îi pasionează cu adevărat, ca să nu riscați să se plictisească pe parcurs.

De asemenea, trebuie să fiți atenți să nu-l copleșiți cu prea multe date și activități. Cu cât vă lăsați mai mult condus de copil, cu atât mai bine va fi, chiar dacă renunțați la confortul oferit de o planificare detaliată. Poate fi greu de gestionat acest fin echilibru între dorința ca copilul să învețe lucruri utile și plierea pe nevoile lui de moment, însă nu există nicio regulă impusă din afară. Părintele e liber să schimbe oricând orice și chiar să renunțe dacă constată că interesul a dispărut.

Durata unei unități de studiu trebuie decisă cu atenție, ca să nu apară frustrări de-o parte sau alta. În funcție de copil și de subiect, o unitate poate varia între câteva zile și câteva săptămâni. Nu e exclus să se prelungească sau să se modifice pentru a îngloba un nou interes al copilului.

Iată câteva site-uri care pot ajuta:

http://thehomeschoolhearth.thepeacefulpalace.com/Pages/08_TeachingApproaches/UnitStudies/0_UnitStudies.html

http://www.unitstudy.com/articles/index.htm

http://a2zhomeschooling.com/methods/unit_studies/free_unit_studies/

http://www.homeschoolinthewoods.com/HTTA/UnitStudy.htm

http://www.tinasdynamichomeschoolplus.com/category/unit-studies/page/2/