Principalele stiluri de educație acasă: Școala acasă (I)3 min read

Câte bordeie, atâtea obiceie… Cam așa am putea spune și despre homeschooling: câte familii, atâtea feluri de educație acasă. Conceptul este atât de flexibil, încât permite adaptări practic nesfârșite pentru a se putea plia pe nevoile oricărui copil și ale oricărei familii. De multe ori, educația acasă este descrisă ca o linie sau un continuum, cu abordarea structurată total (așa zisa școală acasă) la un capăt și unschooling (abordarea aparent total nestructurată) la celălalt.

Pentru a ne clarifica, însă, mai bine conceptul, putem să detașăm din această linie câteva segmente pe care să le descriem. Există, astfel, câteva tipuri principale de educație acasă, așa-numitele ”homeschooling styles”.

Școala acasă – e cea mai cunoscută metodă, în parte fiindcă este cel mai des aleasă de media pentru a prezenta întreg conceptul, în parte fiindcă ne e cel mai îndemână atunci când ne imaginăm ce-ar putea însemna educația acasă (noi, cei trecuți prin școală). Practic, asta înseamnă că părintele reproduce mediul școlar acasă: organizează/improvizează o cameră de studiu cu birou, tablă etc., impune un orar, testează copilul, îi dă teme și note.

Această abordare este cea mai scumpă, fiindcă presupune achiziționarea unui pachet extins de la o școală-umbrelă (programă, manuale, caiete speciale, planificări, evaluări etc.). Costurile pot fi scăzute dacă părinții își fac singuri programa și materialele de studiu, însă asta cere mult efort și timp. Este și cea mai solicitantă variantă pentru părinți, motiv pentru care are cea mai ridicată rată de abandon.

Un avantaj este că părintele știe dinainte ce urmează să învețe copilul dinainte, ceea ce poate fi încurajator pentru părinții care se află la început. Un alt posibil avantaj este că, urmând programa națională, reintegrarea în sistemul de învățământ poate fi mai simplă, iar copilul are cam aceleași cunoștințe precum semenii lui. Ceea ce pentru unii părinți poate conta foarte mult, fiindcă le aduce liniștea că ”nu rămâne în urmă” și se pregătește în modul clasic pentru facultate.

Dezavantajul este că învățarea nu este la fel de interesantă pentru copil, care nu are același entuziasm și plăcere de a învăța ca atunci când deține măcar în parte controlul asupra propriei învățări. Urmând o programă standardizată, părintele nu are mereu timp (la fel ca la școală) să lase copilul să intre în profunzime în subiectele care îl interesează, fiindcă trebuie să treacă la materia care urmează într-un anumit interval. Copiii se pot opune structurii riguroase și obiectivelor de învățare prea înguste și selective. Această abordare nu le permite copiilor să se dezvolte în direcțiile care îi pasionează, ei putând fi copleșiți de programa încărcată și decisă dinainte de altcineva (la fel ca elevii obișnuiți).

Multe familii încep în acest stil, dar îl abandonează pe măsură ce capătă încredere în proces și în copii, în curiozitatea lor naturală și motivația lor intrinsecă, fenomen numit ”burn out” (epuizare). Iată și câteva idei pentru a evita să ajungeți în această situație: http://school.familyeducation.com/home-schooling/stress/38363.html.

O carte care poate ajuta în cazul în care decideți să urmați această cale este The Well-Trained Mind: A Guide to a Classical Education at Home, de Susan Wise Bauer și Jessie Wise.