Sunt atât de multe prejudecăți încât de cele mai multe ori le ignor, dar astăzi m-am simțit inspirată să răspund unora dintre ele:
Structură: Una dintre cele mai importante idei greșite despre unschooling este că îi lipsește structura. Dar nu e așa. Unschooling-ul este legat de alegere. Libertatea celui care învață de a alege mai multă sau mai puțină structură, după cum își dorește.
Lipsa educației: Unschooling nu înseamnă lipsa învățării sau a educației. Este doar un mod diferit de a ”primi o educație” decât cel cu care sunt obișnuiți oamenii. Școala este sinonimă cu învățarea și educația pentru majoritatea populației, dar cei care sunt neșcoliți resping în totalitate această idee. Mulți dintre ei văd școala ca pe o instituție oprimantă care transformă învățarea (ce-ar trebui să fie plăcută) într-o activitate neplăcută legată mai mult de memorare decât de învățarea reală și profundă. Cuvântul unschooling este folosit în același mod în care am folosi unbinding (dezlegare) sau unchaining (eliberare din lanțuri). Nu e vorba de a scăpa de învățare, ci de a te elibera de școală.
Unschooling-ul nu e ceva nou: În multe articole, și dacă nu în articole atunci în comentarii, oamenii se referă la unschooling drept o modă: o idee trăznită care sigur va da chix când copii neșcoliți vor crește. Ceea ce nu înțeleg oamenii care fac asemenea afirmații este că învățarea din viață (unschooling) este modul în care oamenii au învățat de-a lungul celei mai mari părți din existența noastră ca specie. Școlarizarea, pe de altă parte, este destul de nouă și, prin urmare, adevăratul ”experiment” în educație, nu unschooling-ul. Și chiar dacă ne uităm doar la ultimul secol, unschooling-ul nu este un fenomen nou. Există în forma lui modernă (la fel ca și cuvântul unschooling) din anii 70 și există sute de adulți neșcoliți (inclusiv eu) care dovedesc că unschooling-ul funcționează.
Părinți educați: Chiar dacă sunt de acord că unschooling-ul ar putea funcționa în unele situații, mulți oameni spun că trebuie să ai părinți cu o educație de calitate superioară pentru a avea succes. Ei bine, mama mea are o diplomă de liceu și aproape a terminat un curs de asistente medicale, iar asta e toată educația ei instituționalizată (desigur, adoră să învețe lucruri noi fără ajutorul școlii și practică învățarea din viață ea însăși). Tatăl meu a renunțat la facultate și lucrează de ani buni în funcții care cer de obicei o diplomă universitară, dovedind că aptitudinile întrec o bucată de hârtie. Așa că nu cred că părinții mei ar părea suficient de bine educați pentru majoritatea oamenilor. Dar se pricep foarte bine la a învăța ce au nevoie în afara unei instituții școlare.
Pentru a face unschooling trebuie să fii motivat: Pe asta am auzit-o de multe ori. De prea multe ori. Pentru mine e pe același loc cu prejudecata legată de socializare (deși cred că totuși socializarea învinge). Asta aud de cele mai multe ori de la oamenii care văd cât de fericite, elocvente și sociabile suntem eu și sora mea, așa că sunt forțați să înțeleagă că unschooling-ul trebuie să funcționeze uneori. Dar, pentru a-și păstra viziunea despre lume – și pentru a-și justifica anii pe care i-au petrecut în școală sau cei pe care îi vor petrece copiii lor – trebuie să creadă că nu ar funcționa decât în cazuri speciale. Că ar funcționa numai pentru oameni deosebiți. Oameni care sunt deosebit de inteligenți și motivați. Acum, oricât de măgulitor ar fi asta pentru mine dintr-un anumit punct de vedere (”ești foarte deșteaptă, așa că la tine a mers!”), ideea asta mă scoate de-a dreptul din minți. Pentru că iată cum stă treaba: unschooling-ul nu funcționează pentru oamenii motivați. Unschooling-ul creează oameni care sunt motivați! Plasarea puterii asupra învățării și a vieții în mâinile individului dă putere și motivație. Dacă învățarea nu e transformată în ceva neplăcut, continuă să fie plăcută și distractivă de-a lungul întregii vieți. Asta e cu adevărat ”motivația” pe care o văd oamenii în cei neșcoliți: plăcerea de a învăța pe care o găsești mult mai rar printre masele de elevi.
Unschooling-ul n-ar putea produce doctori: Ei bine, cunosc doi oameni neșcoliți care au urmat această cale. Cum reușesc? Dau examenele de care au nevoie pentru a intra în programul ales, așa cum face orice elev! Doar pentru că ești neșcolit și nu ai fost nevoit să dai teste în copilărie nu înseamnă că nu vrei sau nu poți să înveți și să dai examene dacă asta îți dorești. Dacă vă amintiți, e vorba de alegere liberă, nu de lipsa structurii.
Un copil neșcolit nu poate învăța ceea ce nu știu părinții lui: De unde oare a apărut ideea că singura resursă a copiilor neșcoliți sunt părinții?? Ei pot obține informațiile de care au nevoie de pe internet, de la bibliotecă, din cursurile pentru cei care fac homeschooling, din cursurile de la facultate, de la oamenii din comunitate/mentori, de la centrele culturale care oferă cursuri… Există o mulțime de moduri în care poți învăța tot ce se învață la școală plus un milion de alte lucruri, chiar dacă rămâi în afara sistemului de școlarizare.
Sunt destule idei greșite despre unschooling cât să scrii zece articole (cel puțin!) demontându-le, dar cred că e de-ajuns pentru moment! Sper ca acest articol să le fie de folos cel puțin unora dintre cei care încep să afle despre unschooling și au aterizat pe blogul meu…
***
Preluat de pe I’m Unschooled. Yes, I Can Write și tradus cu acordul autorului. Poți citi articolul în original aici.
Idzie se descrie deseori ca un copil neșcolit, vegetarian, animist, anarhist-ecologist, feminist și hippie. A renunțat la grădiniță și a crescut în schimb urmându-și variatele pasiuni și înțelegând lucrurile în ritmul ei. A devenit pasionată de unschooling și educația bazată pe libertate în ultimii ani de adolescență, iar în cei câțiva ani de atunci a dezvoltat un cunoscut blog numit I’m Unschooled. Yes, I Can Write, a participat la multe conferințe și întâlniri legate de unschooling, a ținut discursuri despre unschooling la diverse evenimente și și-a publicat câteva articole în publicații educaționale (Life Learning Magazine, Our Schools, Our Selves).
“Pentru că iată cum stă treaba: unschooling-ul nu funcționează pentru oamenii motivați. Unschooling-ul creează oameni care sunt motivați!”
Exact!
Pot sa ma laud si eu cu maimutzica mea care stie sa scrie la 4 ani?
eu zic sa da, adica sa ne povestesti mai multe :).
Chiar te rugam! Am citit lucruri foarte interesante despre cum invata copiii sa citeasca in cartile lui John Holt, dar ma bucur si mai mult de experientele pe care le aud povestite direct de cei implicati.
Am tot citit despre unschooling si partea proasta e ca la noi, cel putin, nu e chiar pentru toata lumea. Nu vorbesc aici de partea materiala, care nu e totusi lipsita de importanta, ci de sansele unui copil de muncitor cu 4 clase sau ale unui baron local cu multi bani, dar cu putina minte, de a avea parte de acele discutii edificatoare in familie, lecturi cu parintii, orientarea in sprijinul unui talent sau pasiuni. Cine sa deschida apetitul pentru asta? Iar daca tanarul descopera aceasta varianta la adolescenta, dupa ce a fost deja mutilat de sistemul de invatamant, e cam degeaba. Si finalitatea acestui gen de educatie pare a fi un pic poetica: nu putem trai toti din conferinte care sa propavaduiasca un nou stil de viata, din bloguri si articole in ziar. Probabil cei mai multi vor deveni tot pioni ai societatii, angrenati in activitati rutinante…
Pledez pentru o mai mare grija a parintilor in relatia cu copiii lor (eu am avut parte de seri de citit in familie, de dezbateri, de matematica la lumanare cu tata-in minunatii ani ’80, de discutii politice si auditii) si de o implicare mai mare in ceea ce inseamna scoala pentru copiii lor: de la un cuvant de spus in privinta programei, la orar, manuale. Daca s-ar putea crea o comunitate vie, copiii nu s-ar mai simti abandonati la scoala, ci protejati din toate partile si, mai ales, iubiti.
Bun venit, Oana!
Înțeleg punctul tău de vedere. Nici n-am pretins că unschooling-ul este pentru toată lumea. Sunt convinsă că funcționează minunat pentru orice copil, dar cum acesta trăiește într-o familie dată, cu anumite condiții de trai, e clar că nu poate fi o metodă universală de educație. Nu e niciunde în lume, nici măcar în SUA, țara de baștină.
Nu orice părinte alege unschooling-ul pentru copiii lui, ci, în general, e vorba despre adulți cu adevărat preocupați de dezvoltarea copiilor, pregătiți și doritori să trăiască în felul acesta alături de ei. Deci nu mi se pare că sunt șanse ca un părinte care nu e sau nu se simte în stare să facă asta să apuce drumul acesta.
Așa că, într-adevăr, majoritatea va urma drumul bătătorit al școlii. Eu scriu pe blog pentru părinții care simt nevoia unei alternative la școlarizare și caută un tip de educație mai apropiată de valorile lor (libertate, respect pentru copil, flexibilitate, învățare naturală), care vor să scoată statul din ecuație și toate constrângerile de care te lovești când îți dai copilul pe mâna lui. Iar acești părinți sunt probabil 1-2% din populație, poate chiar mai puțin. Pentru ei mi se pare că merită să scriu, oricât de puțini ar fi.
Sunt multe lucruri care ar putea fi schimbate la sistemul de învățământ. Am putea chiar milita pentru dreptul părinților de a-și fonda școli-comunități gen Summerhill sau Sudbury Valley School. Nu neg că ar fi de folos orice schimbare în bine, însă eu nu mai cred în ideea de școală în sine, preferând să-mi îndrept eforturile înspre unschooling, în care cred din tot sufletul.
Vei găsi totuși pe blogul meu articole despre școală și posibile schimbări, pentru că de acolo am pornit și, pentru a explica de ce e nevoie ca părinții să aibă dreptul să practice unschooling, acolo mă întorc din când în când. Sper să găsești aici lucruri interesante care să te îmbie să revii.