articol de John Holt

Din moment ce țările noastre sunt atât de întinse și oamenii provin din cele mai diverse zone culturale (asta mă întreba de curând un canadian) nu avem nevoie de un soi de liant social care să ne facă să stăm împreună, care să ne dea un sentiment al unității în ciuda tuturor diferențelor dintre noi, și nu este sistemul public de școlarizare cel mai bun și mai ușor mod de a crea acest liant?

El are absolută dreptate în legătură cu necesitatea acestui liant. Avem nevoie de el cu siguranță în țări mari și cu diversitate mare precum Statele Unite și Canada și de asemenea  în altele mai mici și mai omogene, dintre care multe  par să se divizeze sub stresul vieții moderne.

Chiar în acest moment, liantul social cel mai puternic pe care îl avem în Statele Unite pare să fie ura față de statele “inamice”. Exceptând momentele în care suntem rapid uniți de asemenea sentimente, mult prea mulți dintre noi ne privim concetățenii, chiar pe aceia de aceeași rasă, religie etc, doar ca pe un inamic natural, o pradă îndreptățită, căreia ar fi bine să îi facem de petrecanie dacă putem. Într-adevar, noi insistăm că acest mod de a ne privi concetățenii este de fapt o “virtute” pe care o numim “competiție”. Această perspectivă poate că a mers acceptabil atunci când țara noastra era încă foarte tânără, aproape nelocuită și bogată în resurse, dar nu mai mult. Chiar pentru supraviețuirea noastră, lăsând la o parte sănătatea și fericirea, avem nevoie de un liant social mult mai puternic și mai bun decât acesta.

Anumite locuri în care se adună comunitatea și anumite activități ne pot ajuta să formăm un liant social. Dar nu școlile – nu atâta timp cât ele au ca rol și sortarea tinerilor în câștigători și învinși și pregătirea învinșilor pentru o viață de învingeri. Aceste două lucruri nu pot fi îndeplinite în același timp și în același loc.

Oamenii sunt cel mai capabili de a trece peste multe bariere de rasă, clasă socială, obiceiuri și credințe care îi despart, atunci când pot să-și împărtășească experiențele plăcute. Numai din această activitate capătă ei o conștiință de sine mai mare și, implicit, un simț al unicității, al demnității și al valorii altor oameni. Dar atâta timp cât școlile au sarcinile sociale din prezent, ele nu vor fi capabile să ofere asemenea experiențe copiilor. De fapt, majoritatea lucrurilor care se întâmplă în școală îi face pe copii să se simtă exact invers – proști, incompetenți, rușinați. Neîncrezându-se în sine și disprețuindu-se, ei încearcă să se simtă un pic mai bine găsind pe alții la care să se poată uita de sus și față de care să se poată simți superiori: copiii mai săraci, copiii de alte rase, copiii mai puțin capabili intelectual.

Deși copiii învață în școală să-i disprețuiască, să se teama, ba chiar să-i urască pe cei care provin din alte grupuri sociale, oare nu i-ar urî în mai mare măsură dacă nu i-ar întâlni în școală? Cel puțin în cadrul școlii ei văd aceste grupuri ca fiind formate din persone reale. Fără școală, ei i-ar cunoaște numai ca abstracțiuni, ca reprezentări teoretice. Acest lucru ar putea uneori să fie adevărat, dar numai pentru acei câțiva copii pentru care lumea dinafara școlii a fost la fel de searbădă, dureroasă, umilitoare și amenințătoare ca cea din școală. Cei mai mulți copii care învață înafara școlii sau merg doar atunci când vor cresc cu un simț al demnității și al valorii sinelui mult mai dezvoltat  și, prin urmare, cu mai puțină nevoie de a-i disprețui și de a-i urî pe alții.

Întrebarea cea mai importantă – cum pot oamenii învăța să aibă un simț mult mai puternic de apartenență, de înrudire, de umanitate comună cu alții față de care sunt diferiți – își găsește răspunsul care mie mi se pare cel mai cuprinzător într-o povestioară despre John L. Sullivan, cândva campion mondial de lupte la categoria grea. Într-o după-amiază târzie, acesta  mergea împreună cu un prieten cu autobuzul în New York. La o stație, un tânăr corpolent a început o discuție despre cine a băut mai mult. A început să se laude în mijlocul autobuzului împingând oamenii din calea sa și, trecând pe lângă John L., îl lovi puternic cu umărul. John L. făcu un pas în lateral pentru a-și recăpăta echilibrul, dar nu spuse nimic. În timp ce tânărul se ducea înspre spatele autobuzului, prietenul lui John L. îl întrebă: “Ai de gând să îl lași să scape cu asta?” John L. ridică din umeri și spuse : “Nu văd de ce nu!” Prietenul deveni foarte indignat: “Ești campionul mondial la categoria grea!”, spuse furios. “Nu-i nevoie să fii atât de al naibii de politicos!”. La asta John L. replică: “Campionul mondial la categoria grea își poate permite să fie politicos.”

Ceea ce avem nevoie pentru a face țările noastre mai “legate” social sunt mai multi oameni ce își pot permite să fie politicoși și mai mult decât atât – buni, răbdători, generoși, iertători și toleranți, care nu doar să-i suporte pe oamenii care sunt diferiți de ei înșiși, ci să facă un efort pentru a-i înțelege și a vedea lumea prin ochii lor. Aceste virtuți sociale nu le pot fi predate, spuse, discutate, impuse prin mită sau amenințare oamenilor. Ele vin dintr-un surplus, dintr-un prea-plin al celor care au destulă iubire și respect pentru ei inșiși încât le rămâne și pentru ceilalți!

Îți vin în minte și alte posibile obiecții? S-ar putea să le găsești în partea doua a articolului.

Preluat de pe educațieliberă.blogspot.com cu acordul traducătorului.